Atitudini ale medicilor faţă de refuzul parental în asistenţă medicală acordată copilului

Abstract

Scopul: Determinarea atitudinilor medicilor față de refuzul parental în asistența medicală acordată copilului pentru elaborarea recomandărilor în vederea dezvoltării unor mecanisme de intervenție și instrumente de protecție a dreptului copilului la sănătate. Obiectivele: Analiza cadrului normativ în vigoare la nivel internațional și național cu privire la protecția dreptului la sănătate al copilului; analiza experiențelor internaționale cu privire la intervențiile legale în cazurile de refuz al părinților în asistența medicală acordată copilului; evaluarea atitudinilor și opiniilor medicilor privind acțiunile pentru protecția dreptului copilului la sănătate atunci când părintele refuză asistență medicală; elaborarea unor recomandări pentru dezvoltarea mecanismelor de intervenție și instrumente de protecție a dreptului copilului la sănătate. Materiale și metode: Tipul studiului: mixt. Componenta cantitativă – studiu observațional cu aplicarea chestionarului elaborat în interesul studiului. Lotul de cercetare: 2618 medici, din ei medici de familie – 1570, medici pediatri – 435, medici specialişti – 292, medici în asistența medicală de urgență – 321. Componenta calitativă – interviuri în profunzime cu pediatri, specialiști în asistența medicală de urgență și medici de familie (6 interviuri a câte 2 persoane). Metodele studiului: istorică, epidemiologică, sociologică, statistică, comparativă. Rezultate obținute: Privind frecvența fenomenului de refuz parental al tratamentului, 65 % dintre cei chestionați raportează că au întâlnit părinți care au refuzat tratamentul medical pentru copiii lor, iar 20 % nu au întâlnit personal astfel de situații. Cele mai refuzate tratamente/intervenții medicale de către părinți sunt administrarea antibioticelor (39,53 %), vaccinarea (34,88 %), internarea unui copil grav în staționar (16,27 %), transfuziile de sânge (2,32 %), alte intervenții (6,97 %). Atitudinea dominantă a medicilor (50%) în situații de refuz paternal al tratamentului pentru copil, este să insiste argumentat asupra tratamentului, 20 % – consideră că părintele are dreptul să decidă pentru copilul său dacă acesta trebuie sau nu să primească un anumit tratament sau intervenție, pe când 13 % – consideră că în asemenea cazuri trebuie de implicat poliția. Din numărul total de chestionați 82 % apelează cel mai des la serviciul de poliție în caz de neînțelegere cu pacienții lor, o colaborare cu asistenții sociali o au 72 % dintre cei chestionați, iar la serviciul de protecție a copilului apelează în proporție de 59 %. Cât privește responsabilizarea părinților care refuză asistența medicală a copiilor lor, 72 % de respondenți pledează pentru pedeapsă, iar 28 % spun că nu este necesară vreo intervenție. Referitor la cadrul legal, 24 % raportează că îl cunosc, în timp ce 62 % dintre respondenți exprimă nevoia de cunoștințe suplimentare a domeniului legal pentru a face față refuzului parental de tratare a copilului, iar 35 % simt nevoia de cunoștințe și abilități de comunicare interpersonală.Concluzii: Fenomenul refuzului părinților pentru acordarea asistenței medicale necesare copiilor este un fenomen des întâlnit în practica medicală din Republica Moldova, peste 62 la sută din respondenți s-au întâlnit cu cazuri de prejudicii aduse copilului drept urmare a refuzului părintelui pentru îngrijirea necesară, iar fiecare al IV-lea medic acceptă fără îndoială refuzul semnat al părinților. Două treimi dintre respondenți recunosc că nu au cunoștințe suficiente în domeniul juridic și cel al comunicării pentru a face față situațiilor de refuz parental a intervențiilor destinate asistenței copilului bolnav, semnalând în același timp necesitatea creșterii colaborării intersectoriale cu poliția, asistentul social și alți actori comunitari. În ansamblul său studiul relevă lacune în cadrul normativ național cu privire la protecția dreptului copilului la sănătate.