dc.description.abstract |
Scopul. Evaluarea aspectelor ce țin de gestionarea cadavrelor în pandemia COVID-19
pentru elaborarea recomandărilor de îmbunătățire a managementului în condiții de urgență în
sănătate publică.
Obiective. Analiza studiilor, practicilor internaționale și a cadrului normativ național
privind managementul cadavrelor în pandemia COVID-19; analiza viziunii specialiștilor cu
privire la managementul cadavrelor în condițiile de urgență în sănătate publică, inclusiv COVID
19; evaluarea opiniei medicilor epidemiologi, reanimatologi și a medicilor morfopatologi cu
privire la gestionarea cadavrelor în condițiile pandemiei; elaborarea recomandărilor pentru
gestionarea optimă a cadavrelor în condițiile pandemiei COVID-19.
Materiale și metode. Tipul studiului – descriptiv de tip mixt (cantitativ și calitativ).
Componenta cantitativă a fost efectuată prin chestionarea a 245 de medici anesteziologireanimatologi, morfopatologi și epidemiologi, selectați aleatoriu de pe întreg teritoriul
Republicii Moldova, în perioada 01.01.2022 – 01.03.2022. Chestionarele au fost distribuite
parțial online (Google forms) și pe suport de hârtie. Componenta calitativă a reieșit din analiza
opiniilor medicilor anesteziologi-reanimatologi, morfopatologi și epidemiologi referitor la
managementul cadavrelor, exprimate în cadrul a patru focus-grupuri. Metodele studiului –
istorică, statistică, matematică, comparativă și grafică.
Rezultate obținute. Studiul a scos în evidență anumite date privind cunoașterea cadrului
normativ național la subiectul cercetat; pericolul și gestionarea oportună a cadavrelor. Astfel,
analiza comparativă și evaluarea răspunsurilor pe specialități ne-a permis să apreciem că
ponderea respondenților care cunosc cadrul normativ existent este mai mare în rândul medicilor
epidemiologi față de anesteziologi-reanimatologi și morfopatologi, respectiv 56,67%, 26,39% și
15,38%. O parte statistic semnificativă a medicilor morfopatologi (90,77%), anesteziologireanimatologi (84,72%) și epidemiologi (56,67%) nu consideră cadavrul un pericol
epidemiologic, cea ce este în concordanță cu datele expuse de experți în literatura de specialitate.
La apariția unei noi afecțiuni, pentru a stabili un protocol terapeutic eficient, se studiază
modificările morfopatologice, macro- și microscopice, imunologice, citogenetice determinate de
noua boală. În cadrul cercetării a fost evaluată opinia medicilor privind necesitatea efectuării
necropsiei. Corespunzător, medicii morfopatologi (93,85%), medici anesteziologi-reanimatologi
(77,78%) și medici epidemiologi (46,67%) menționează că efectuarea autopsiei anatomopatologice nu este necesară.
Conform recomandărilor OMS și în baza ordinului MSMPS nr. 316 din 25 martie 2020 la
etapa inițială a pandemiei COVID-19 s-a insistat la plasarea cadavrelor în saci impermeabili
pentru protecția atât a personalului medical, cât și a rudelor pacienților decedați. Comparând
datele obținute și analizând viziunile medicilor pe grupurile de specialități la acest subiect putem
15
concluziona următoarele: medicii anesteziologi-reanimatologi în 79,02% cazuri, medicii
morfopatologi – în 80,00% cazuri și medicii epidemiologi în 56,67% de cazuri consideră
neargumentată plasarea cadavrelor în saci impermeabili.
Concluzii. În studiu au fost depistate diverse opinii, dar și lacune privind managementul
cadavrelor în pandemia COVID-19. În scopul excluderii multiplelor probleme legate de
gestionarea defectuoasă a cadavrelor și eliminarea impactul negativ și de durată asupra sănătății
mintale în societate este necesară elaborarea și implementarea unui ghid național privind
managementul cadavrelor în situațiile de urgență, inclusiv pandemia COVID-19. |
en_US |