dc.description.abstract |
Structura tezei: introducere, șase capitole, concluzii, bibliografia din 307
surse, 29 de figuri, 17 de tabele, Rezultatele studiului au fost publicate în 51 de
lucrări științifice.
Cuvinte cheie: TB, MDR, diagnostic de laborator, M. tuberculosis, tratament
antituberculos.
Domeniul de studiu: Medicină generală. Pneumoftiziologie.
Scopul cercetării: Evaluarea intervențiilor clinice și de laborator cu potențial
de optimizare a diagnosticului și de eficientizare a tratamentului bolnavilor de
tuberculoză.
Obiectivele cercetării: Aprecierea eficacității determinării răspunsului
celular periferic specific prin interferon-γ și interleukina-2 în diferențierea statutelor
clinice ale infecției prin M. tuberculosis; Evaluarea acurateței diagnostice a citirii
automatizate a frotiurilor de microscopie în colorație fluorescentă prin platforma
Fluorobot în diagnosticul tuberculozei pulmonare la adulți; Determinarea impactului
implementării tehnicii GeneXpert MTB/Rif asupra managementului terapeutic la
bolnavii cu tuberculoză pulmonară mutlidrog rezistentă în Republica Moldova;
Determinarea rolului evaluării specimenelor de aspirat bronșic în diagnosticul
tuberculozei pulmonare la pacienții cu specimene paucibacilare ale sputei liber
expectorate; Aprecierea eficacității includerii bedaquilinei în schemele de tratament
al tuberculozei multidrog rezistente în condițiile managementului programatic al
bolnavilor de tuberculoză; Evaluarea raționalității includerii izoniazidei în doze mari
în schemele terapeutice utilizate la bolnavii cu tuberculoza multidrog rezistentă;
Aprecierea impactului funcției respiratorii la momentul diagnosticului asupra
rezultatelor tratamentului la bolnavii cu tuberculoză pulmonară; Evaluarea
opțiunilor de apreciere a rezultatelor tratamentului la bolnavii de tuberculoză.
Noutatea și originalitatea științifică. Noutatea cercetării este dată de
evaluarea eficacității aplicării de noi biomarkeri (profilul citokinic IL-2/INF-γ al
limfocitelor din sângele periferic), specimene alternative (aspirat bronșic) și soluții
tehnologice originale (FluoroSpot, Fluorobot, Xpert MTB/Rif) în scopul
diagnosticării infecției tuberculoase în practica clinică. La fel, noutatea studiului este
asigurată de aprecierea eficacității și/sau raționalității aplicării în condițiile clinice
de rutină din cadrul sistemului de sănătate din Republica Moldova a unor
medicamente noi precum bedaquilina sau dozelor mari de izoniazidă, de rând cu
identificarea de noi factori predictivi ai eficacității tratamentului antituberculos și
aplicării unor abordări mai obiective, din punct de vedere clinic, în aprecierea
rezultatelor tratamentului antituberculos.
Rezultatele noi pentru știință și practică: Fluorospot - ul reprezintă o
metodă alternativă pentru diagnosticul infecției tuberculoase latente cu acuratețe
44
diagnostică similară cu cea a tehnicilor EliSpot-IGRA; Aplicarea tehnologiilor pe
bază de deep learning algorithm precum Fluorobotul permite citirea automatizată a
frotiurilor microscopice în colorație fluorescentă cu o acuratețea comparabilă cu cea
obținută la citirea manuală; Aplicarea la scară națională a tehnicii Xpert MTB/Rif în
diagnosticul tuberculozei a permis reducerea întârzierii terapeutice de 6 ori la
bolnavii cu tuberculoză pulmonară MDR; Utilizarea specimenelor de aspirat bronșic
testate prin teste molecular-genetice (Xpert MTB/Rif) la bolnavii cu tuberculoză
pulmonară cu paucibacilaritate înaltă (microscopie și Xpert MTB/Rif negative în
probele de spută liber expectorată) permite confirmarea microbiologică adițională la
o pătrime dintre acești bolnavi.; Bedaquilina utilizată în schemele de tratament la
bolnavii cu tuberculoză MDR, inclusiv la cei cu eșec a tratamentelor anterioare, în
condițiile oferirii îngrijirilor medicale în mod programatic asigură o rată înaltă de
vindecare și reducerea mortalității; Rezistența față de izoniazidă la bolnavii cu
tuberculoză MDR în Republica Moldova este în majoritatea covârșitoare a cazurilor
determinată de mutații în gena katG (asociate cu niveluri înalte ale concentrațiilor
minime inhibitorii față de acest medicament), fapt care exclude administrarea
empirică a dozelor mari de izoniazidă (15-20 mg/kg) în schemele de tratament la
acești bolnavi; Pattern-ul restrictiv al funcției pulmonare la bolnavii cu tuberculoză
pulmonară, apreciat la inițierea tratamentului antituberculos, este un factor predictiv
negativ, potențial modificabil, al rezultatelor tratamentului la bolnavii de
tuberculoză; Aprecierea rezultatelor tratamentului antituberculos după o perioadă de
supraveghere posterapie reprezintă o abordare mai rațională din punct de vedere
clinic de evaluare a tratamentului antituberculos, fezabilă în condițiile de îngrijire
programatică a bolnavilor de tuberculoză.
Semnificația teoretică. Cercetarea oferă argumentarea teoretică necesară
luării deciziilor de optimizare a algoritmelor diagnostice curente de confirmare a
infecției tuberculoase prin includerea potențială în acestea a testelor serologice de
apreciere a INF-γ și IL-2 secretate de limfocitele T, citirii automatizate a frotiurilor
de microscopie în colorație fluorescentă și testării prin teste molecular-genetice a
specimenelor de aspirat bronșic la bolnavii cu spută paucibacilară. Argumentarea
intervențiilor menționate poate fi efectuată din perspectiva sensibilității,
specificității, raportului de probabilitate pozitivă și cel de probabilitate negativă
demonstrate în prezenta lucrare. La fel, a fost argumentat impactul implementării la
nivel național a tehnicii Xpert MTB/Rif prin aprecierea efectul global asupra
reducerii întârzierii terapeutice la bolnavii cu tuberculoză pulmonară MDR. În cardul
evaluării intervențiilor de eficientizare a tratamentului antituberculos a fost
argumentată eficacitatea includerii în schemele de tratament în condiții programatice
la bolnavii cu tuberculoză MDR a bedaquilinei prin demonstrarea unei rate de
vindecarea mai mare și a mortalității mai reduse la utilizarea acestui medicament
precum și ineficacitatea includerii empirice (fără aprecierea determinatei genetice) a
izoniazidei în doze mari în schemele de tratament la bolnavii cu tuberculoză MDR.
45
În același context, a fost argumentată raționalitatea și fezabilitatea supravegherii
postterapeutice în evaluarea rezultatelor tratamentului antituberculos.
Valoarea aplicativă. Aplicarea intervențiilor evaluate în cadrul lucrării
permite reducerea întârzierii diagnostice la bolnavii cu tuberculoză pulmonară
MDR, creșterea semnificativă a confirmării microbiologice a tuberculozei
pulmonare la bolnavii cu spută paucibacilară, precum și optimizarea citirii frotiurilor
de microscopie în colorație fluorescentă. La fel, utilizarea soluțiilor terapeutice
evaluate sunt eficiente în creșterea vindecării și reducerea ratei de mortalitate la
bolnavii cu tuberculoză MDR, precum și evitarea tratamentelor neargumentate cu
doze mari de izoniazidă cu potențial efect hepatotoxic la acești bolnavi. Utilizarea
aprecierii eficacității tratamentului după supravegherea post-tratament oferă o
evaluare mai obiectivă din punct de vedere clinic al eficacității terapeutice.
Implementarea rezultatelor științifice. Recomandările studiului sunt
utilizate în procesul didactic de pregătire a cadrelor medicale la Disciplina de
Pneumologie și Alergologie, precum și în secțiile de ftiziopneumologie a IMSP IFP
“Chiril Draganiuc”. Au fost înregistrate 3 certificate de inovator și 3 acte de
implementare a rezultatelor. |
en_US |