Abstract:
În Republica Moldova, practica chirurgicală a urologilor în cadrul spitalelor
naționale se restrânge, cu o diversitate mai mică de cazuri și cu o concentrare mai
mare pe subspecialități. Aceste tendințe sunt și mai evidente în rândul urologilor
urbani, comparativ cu practica rurală. A fost realizat un studiu cantitativ, au fost
intervievați 96 de urologi din numărul total de 116 persoane implicate în asistența
medicală urologică în Republica Moldova. Scopul studiului a fost evaluarea
organizării și funcționării asistenței medicale urologice în Republica Moldova
pentru elaborarea și argumentarea recomandărilor în conformitate cu
standardele contemporane în domeniu. Au fost analizate resursele umane
implicate în asistența medicală urologică în țară, s-a efectuat analiza
funcționalității serviciilor urologice prestate la diferite niveluri, atât ambulatoriu,
cât și spitalicesc, și s-au efectuat diverse aspecte din domeniul acordării asistenței
medicale urologice. Au fost evaluate corelarea sexului medicilor cu vârsta
acestora, distribuția experienței de muncă pe zone geografice și în funcție de locul
acordării asistenței medicale urologice. De asemenea, în vederea stabilirii calității
serviciului acordat pacienților, medicii participanți la studiu au fost intervievați cu
privire la accesul la investigații performante, încărcătura profesională ca număr
de unități teritoriale deservite, numărul și tipul intervențiilor urologice efectuate.
anual, precum și rata complicațiilor înregistrate. Majoritatea urologilor - 70,9%
prestează servicii în zona Centru și municipiul Chișinău, ceea ce relevă o
hipercentralizare a medicilor urologi, s-a mai stabilit că 59,4% dintre urologii
chestionați practică intervenții minim invazive, iar în ambulatoriu doar 17,6%
practică. acest tip de intervenție, iar aproximativ 1/3 dintre cei intervievați practică
intervențiile chirurgicale în mod insuficient. În concluzie, s-a stabilit că
îmbunătățirea actuală a asistenței medicale urologice în Republica Moldova
trebuie să se bazeze pe principiul calității, responsabilității, modernizării și
concentrării pe nevoile pacientului.