Abstract:
Structura tezei: introducere, 4 capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie din 149
titluri, 105 pagini de text de bază, 36 figuri, 72 tabele, 3 anexe. Rezultatele obținute sunt
publicate în 11 lucrări științifice.
Cuvinte-cheie: pattern respirator, variabilitatea ritmului cardiac, anxietate, biofeedback
respirator, respirație abdominală, respirație lentă, echilibru simpatovagal
Scopul lucrării: analiza interacțiunilor cardiorespiratorii la modificarea diferitor parametri ai
pattern-ului respirator pentru ameliorarea stărilor anxioase.
Obiectivele cercetării: Studiul influenței variantelor de pattern respirator asupra interacțiunii
sistemelor respirator și cardiac cu elucidarea relațiilor cardioventilatorii prin modificarea VRC;
studiul interacțiunilor cardioventilatorii la modificarea duratei fazelor ciclului respirator în cadrul
unui pattern respirator cu frecvența 6/min; crearea modelelor pentru stabilirea predictorilor în
cuantificarea echilibrului simpatovagal; studiul interacțiunilor cardioventilatorii la persoanele
sănătoase cu anxietate joasă și ridicată; studiul influenței biofeedback-ului respirator asupra
parametrilor pattern-ului respirator și nivelului de anxietate la persoane cu nivel ridicat de
anxietate.
Noutatea și originalitatea științifică: În premieră s-au studiat interacțiunile cardiorespiratorii în
cadrul modelelor de pattern respirator cu abdomenul și toracele blocat. Aceste interacțiuni au
fost la fel analizate în modele de pattern respirator cu modificarea duratei fazelor de inspirație și
expirație a ciclului respirator. Caracterul răspunsului vegetativ s-a estimat în mod complex prin
aprecierea tonusului simpatic, parasimpatic, raportului simpatovagal, precum și prin stabilirea
predictorilor estimați din parametrii pattern-ului respirator asupra echilibrului între componentele
simpatică și parasimpatică a SNV. De asemenea, s-au evaluat interacțiunile cardioventilatorii în
diferite probe funcționale. Toate acestea au fost efectuate cu scopul de a argumenta aplicarea
metodei de biofeedback respirator ca metodă de profilaxie, corecție și tratament nemedicamentos
a stărilor de anxietate ridicată.
Problema științifică importantă soluționată: elaborarea modelelor predictive folosind
parametrii pattern-ului respirator în prezicerea răspunsului autonom cardiac fapt care a condus la
eficientizarea metodei de biofeedback respirator prin propunerea unui model respirator optimal
în scopul reducerii anxietății
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării: Semnificația teoretică se bazează pe
aprofundarea cunoștințelor despre influența pattern-ului respirator asupra interacțiunilor
cardioventilatorii. Identificarea verigii importante a rolului PR în controlul activității cardiace
prin analiza modificărilor VRC. Identificarea reperelor de predicție și corectare a nivelelor înalte
de anxietate prin metoda de BFR .Valoarea aplicativă consta in argumentarea teoretica a
posibilității folosirii antrenamentului prin BFR pentru corecția stărilor de anxietate ridicata.
Implementarea rezultatelor științifice: Rezultatele studiului dat au fost implementate în
activitatea didactică și științifică a Catedrei de fiziologie a omului și biofizică al USMF “Nicolae
Testemițanu”.