Introducere. Biodisponibilitatea (BD) este cantitatea de substanță
activă (SA) care ajunge în circulația sistemică nemodificată sau în formă
de metabolit activ cu manifestarea efectului terapeutic la locul de
acțiune, precum și viteza cu care are loc acest proces. Evident, că pentru
a oferi un efect terapeutic, nu este suficient ca substanța activă să între
pur și simplu în organism. Este necesar ca doza corectă de substanță
activă să ajungă la țintă și să-și exercite efectul. De aceea BD joacă un
rol important în evaluarea eficacității medicamentului și poate fi
evaluată prin metode in vivo (determinarea SA la locul de absorbție, de
eliminare efectuată prin studiile farmacocinetice pe animale) și in vitro
(determinarea SA în afara sistemului biologic, utilizând ca modele ale
sistemelor biologice diverse culturi sau testul de dizolvare).
Scopul lucrării. Evaluarea metodelor de determinare a
biodisponibilității formelor solide (pulberi combinate).
Material și metode. Pentru realizarea studiului au fost cercetate 31
articole științifice prin utilizarea bazelor de date: PubMed, MEDLINE,
SciSearch, The Thomson Corporation și Cochrane Electronic Library.
Rezultate. Din sursele evaluate s-a stabilit, că pentru determinarea BD in vitro cel mai frecvent este utilizat testul de dizolvare, folosind
diferite medii farmacopeice: soluții cu pH 1,2; 4,5 și 6,8, care modelează
mediile stomacului, duodenuluiși intestinuluisubțire. Volumul mediului
de dizolvare este de obicei 500-1000 ml; în calitate de dispozitive pentru
plasarea formei farmaceutice servesc coșul rotativ (capsule), palete
(comprimate) sau celula de curgere (pulberi, granule), cu o viteză de
rotație cuprinsă între 25-150 rpm. Temperatura este setată la 37±0,50C
și se determină timpul, în care trebuie să se dizolve cel puțin 75% din
doza nominală. În intervale de timp prestabilite, se prelevează mostre
din lichidul de dizolvare și se măsoară concentrația SA cedate din forma
farmaceutică solidă prin tehnici analitice, precum cromatografia lichidă
de înaltă performanță (HPLC) sau altele metode aplicabile pentru SA
analizată. Pentru determinarea BD in vitro se mai utilizează metoda de
transport transmembranar, modelarea farmacocinetică computerizată,
metoda de dializă, sisteme de perfuzie intestinală. Există mai multe
metode și tehnici utilizate pentru a evalua biodisponibilitatea in vivo.
Printre acestea se numără studii clinice de biodisponibilitate, studiile
farmacocinetice și de bioechivalență, metode de marcare isotopic,
studii de urmărire a excreției, studii de imagistică medical,
monitorizarea parametrilor farmacodinamici, sisteme de administrare
controlată.
Concluzii. Rezultatele acestui studiu relevă, că este foarte important
să se aleagă șisă se combine metodele potrivite în funcție de obiectivele
specifice ale cercetării sau dezvoltării unui medicament sau a unei
substanțe active. De asemenea, trebuie avute în vedere aspectele etice
și de siguranță în desfășurarea studiilor in vitro și in vivo.
Introduction. Bioavailability (BD) is the amount of active substance
(SA) that reaches the systemic circulation unchanged or in the form of
an active metabolite with the manifestation of the therapeutic effect at
the site of action, as well as the speed with which this process occurs.
Obviously, to provide a therapeutic effect, it is not enough for the active
substance to simply enter the body. It is necessary for the correct dose
of the active substance to reach the target and exert its effect. That is
why BD plays an important role in the evaluation of drug efficacy and
can be evaluated by methods in vivo (determination of SA at the site of
absorption, elimination carried out by pharmacokinetic studies on
animals) and in vitro (determination of SA outside the biologicalsystem,
using as models of biological systems various cultures or the dissolution
test).
Aim of the study. Evaluation of methods for determining the
bioavailability of solid forms (combined powders).
Material and methods. To carry out the study, 31 scientific articles
were researched using the following databases: PubMed, MEDLINE,
SciSearch, The Thomson Corporation and Cochrane Electronic Library.Results. From the evaluated sources, it was established that for the
determination of BD in vitro, the dissolution test is most frequently
used, using different pharmacopoeial media: pH 1.2 solutions; 4.5 and
6.8, which shape the stomach, duodenum and small intestine
environments. The volume of the dissolution medium is usually 500-
1000 ml; as devices for placing the pharmaceutical form serve the
rotating basket (capsules), paddles (tablets) or flow cell (powders,
granules), with a rotation speed between 25-150 rpm. The temperature
is set to 37±0.50C and the time is determined, in which at least 75% of
the nominal dose must dissolve. At predetermined time intervals, the
dissolution liquid is sampled and the concentration of SA released from
the solid pharmaceutical form is measured by analytical techniques
such as high performance liquid chromatography (HPLC) or other
methods applicable to the analyzed SA. To determine BD in vitro, the
transmembrane transport method, computerized pharmacokinetic
modeling, dialysis method, intestinal perfusion systems are also used.
There are several methods and techniques used to assess bioavailability
in vivo. These include clinical bioavailability studies, pharmacokinetic
and bioequivalence studies, isotopic labeling methods, excretion
tracking studies, medical imaging studies, monitoring of
pharmacodynamic parameters, controlled administration systems.
Conclusions. The results of this study reveal that it is very important
to choose and combine the right methods according to the specific
objectives of the research or development of a drug or an active
substance. Ethical and safety aspects must also be considered in
conducting in vitro and in vivo studies.
