Abstract:
Scopul: Evaluarea sindromului arderii profesionale la lucrătorii medicali cu studii medii
din secțiile cu profil COVID-19 din Republica Moldova pe perioada pandemiei pentru
elaborarea recomandărilor de prevenire a sindromului burnout în rândurile personalului medical
în condițiile de urgență în sănătate publică.
Obiective: Analiza studiilor și practicilor internaționale privind sindromul de ardere
profesională la personalul medical mediu în condițiile pandemiei COVID-19 și gestionarea
acestuia; evaluarea gradului de afectare a lucrătorilor medicali cu studii medii din cadrul secțiilor
COVID-19 din Republica Moldova prin sindromul arderii profesionale; determinarea factorilor
care influențează instalarea sindromului de ardere profesională la lucrătorii medicali cu studii
medii din cadrul secțiilor COVID-19 în perioada pandemică, în percepția factorilor instituționali
de decizie; elaborarea recomandărilor privind prevenirea sindromului de ardere profesională
printre lucrătorii medicali cu studii medii din cadrul secțiilor COVID-19 și organizarea asistenței
medicale pe timpul urgențelor în sănătate publică.
Material și metode: Tipul de studiu – transversal, observațional, mixt. Componenta
cantitativă a fost realizată prin aplicarea unui chestionar adaptat după scala Maslach, asupra unui
eșantion de 463 de asistenți medicali și moașe, care au acordat asistență medicală pacienților
COVID-19 pozitivi, în cadrul secțiilor spitalicești din Republica Moldova. Chestionarul a fost
distribuit pe suport de hârtie în instituțiile medicale. Componenta calitativă a studiului a fost
realizată prin interviuri în profunzime cu managerii de spitale (n=8). Perioada de acumulare a
datelor a fost noiembrie 2022-martie 2023. Metodele studiului: istorică, epidemiologică,
sociologică, comparativă, statistică, grafică.
Rezultate obținute: Din numărul total al persoanelor incluse în studiu, cea mai mare
pondere o ocupă personalul cu stagiul de 11-20 ani (25,3%), urmați de cei cu stagiul de 21-30 ani
(22,9%) și cei cu stagiul de 6-10 ani (21%). Cea mai mică pondere o ocupă cei cu stagiul de până
la 5 ani și mai mult de 30 ani (15%), fapt datorat îmbătrânirii cadrelor din sistemul medical.
Studiind perioada activității în secțiile cu profil COVID-19, se remarcă faptul că mai mult de
jumătate din personalul chestionat a activat în secțiile de profil mai mult de 12 luni (56,1%),
între 7 și 12 luni au activat 18,6%, între 4 și 6 luni au activat 13,2%, iar până la 3 luni au activat
12,1%. Respondenții din instituțiile raionale au constituit 31,1%, din instituțiile departamentale
au răspuns la chestionare 20,09%, iar din instituțiile republicane – 11,23%.
Sindromul arderii profesionale a fost înregistrat la 100% din personalul medical mediu
chestionat, cei mai mulți dintre respondenți fiind afectați printr-un grad mediu – 58%. Din cadrul
celor trei componente ale sindromului de ardere profesională (epuizarea emoțională,
depersonalizarea, reducerea realizărilor personale), printr-un grad înalt de afectare a personalului
s-a manifestat epuizarea psiho-emoțională la 29,2% din respondenți. Gradul de afectare prin
sindromul de ardere profesională este invers proporțional cu vârsta și stagiul respondenților,
astfel cei cu un stagiu de până la 5 ani și vârsta sub 25 de ani au fost afectați mai puternic, pe când cei cu un stagiu de peste 30 de ani și cu o vârstă mai mare de 55 de ani au demonstrat o
rezistență mai înaltă. Direct proporțional cu perioada de muncă în secțiile COVID-19, cei care au
activat în secțiile COVID-19 între 7 și 12 luni și mai mult de 12 luni au fost afectați printr-un
grad înalt de burnout în 18% din cazuri. Personalul medical mediu din spitalele de nivel
republican, departamental și municipal au fost mai puternic afectați decât cei din spitalele
raionale.
În viziunea respondenților, principalii factori de prevenire a instalării sindromului de
ardere profesională au fost suportul superiorilor, colegilor, rudelor, programul adecvat de muncă,
resurse umane suficiente. Principalii factori care au condus la instalarea acestui sindrom este
frica de a fi infectat, dificultatea cazurilor și mediul de muncă, programul prelungit de activitate.
În timp ce 40% dintre respondenți au avut nevoie de ajutor pentru a depăși burnout-ul, direcția
principală de solicitare a ajutorului a fost familia. În viziunea factorilor instituționali de decizie
principalii factori care au condus la instalarea sindromului de ardere profesională ar fi:
suprasolicitarea cu numărul mare de pacienți, izolarea, iar factorii care ar fi prevenit instalarea
sindromului burnout ar fi fost resursele umane suficiente, informarea vastă despre patologia în
cauză, inclusiv metodele de profilaxie.
Concluzii: Afectarea personalului medical prin sindromul de ardere profesională a fost în
cotă de 100%. Studiul dat a evidențiat un șir de probleme la acest capitol, ceea ce ne permite să
conchidem faptul că sistemul medical nu este pregătit pentru a face față ulterioarelor urgențe în
sănătate publică. Reieșind din datele obținute, considerăm că soluții oportune pentru această
problemă ar fi angajarea personalului medical suficient, pregătirea personalului medical cu
privire la prevenirea sindromului burnout, precum și angajarea în instituțiile medicale a
psihologilor instruiți în domeniul sănătății mintale.