Abstract:
Scopul: Evaluarea accesibilității la serviciile de protezare a articulațiilor mari, în vederea
facilitării și transparentizării accesului la aceste servicii.
Obiective: Analiza experienței internaționale și a cadrului normativ național cu privire la
includerea în tratament a pacienților ce necesită protezare a articulațiilor mari; evaluarea opiniei
pacienților privind accesibilitatea la serviciile de protezare a articulațiilor mari; evaluarea opiniei
medicilor și decidenților privind asigurarea accesului la serviciile de protezare a articulațiilor
mari; elaborarea recomandărilor privind facilitarea și transparentizarea accesului la serviciile de
protezare a articulațiilor mari. Materiale și metode: Lucrarea reprezintă o cercetare de tip transversal, descriptiv cu
aplicarea de chestionare unui eșantion de 381 de pacienți trimiși pentru efectuarea intervenției de
protezare a articulațiilor mari de pe întreg teritoriul Republicii Moldova și a unui eșantion de 164
de medici traumatologi ortopezi de pe întreg teritoriul țării. Întrebările din chestionare au fost de
tip închis, dihotomice, cu răspunsuri la alegere și de tip control. Chestionarul a fost transmis
către pacienți prin intermediul centrelor de sănătate medicale raionale și AMT din mun.
Chișinău.
Rezultate obținute: Din 381 de persoane intervievate, 231 pacienți (60,63%) au suferit
de gonartroză, iar 150 de coxartroză; 68,24% au fost femei, iar 31,76% bărbați; 59,32 % din cei
chestionați au fost din localități urbane iar 40,68 % – din localități rurale. Eșantionul medicilor
ortopezi traumatologi are următoarele caracteristici: 84,78% își desfășoară activitatea în mediul
urban și 15,22% în mediul rural; cu un stagiu de muncă până la 5 ani sunt 29,35%; 6-10 ani –
22,83%; 11-15 ani – 27,17%; 16-20 ani – 13,04%; cu un stagiu de muncă de peste 21 de ani -
7,61%.
Conform aprecierii pacienților, majoritatea din ei (52,24%), consideră că accesibilitatea la
serviciile de protezare a articulațiilor mari este foarte bună (8-10 puncte conform scării de
accesibilitate elaborate), iar 23,1% din respondenți au considerat că în Republica Moldova
serviciile de protezare a articulațiilor mari sunt inaccesibile. Cei mai mulți pacienți (38,32%)
pentru prima dată s-au adresat la medic tardiv. Astfel, timpul care a trecut de când au apărut
simptomele bolii și până la prima adresare la medic a constituit peste 2 ani. Aceasta atestă că
populația țării noastre este obișnuită să accepte durerea ca pe o parte din cotidian. Timpul pe
parcursul căruia pacienții s-au aflat în Lista de așteptare diferă mult de la un caz la altul. Deși,
timpul mediu de așteptare a constituit aproximativ 15 luni (1,3 ani), se atestă o repartizare
neuniformă a numărului de pacienți în interiorul diferitor perioade de așteptare, dar și o variație
foarte mare a acestor perioade: de la 1 lună la 84 de luni, ceea ce indică existența unor mari
lacune în gestionarea Listei de așteptare.
Pandemia Covid-19 și starea de urgență au contribuit la limitarea accesului persoanelor la
serviciile de sănătate, ce a dus la acumularea patologiilor cronice, inclusiv a celor osteoarticulare. Iar, 96,74% din medicii intervievați consideră că drept urmare a infecției Covid-19
numărul pacienților care necesită intervenție de artroplastie coxo-femurală s-a majorat esențial.
Cercetarea a demonstrat că, deși tipul și calitatea protezei sunt factori esențiali în succesul
artroplastiilor de șold și genunchi, prin prisma opiniei medicilor traumatologi ortopezi, 55,43%
din ei nu au posibilitatea aplicării protezei necesare. Aceasta denotă faptul că în Republica
Moldova asigurarea instituțiilor medicale cu protezele necesare, compatibile pentru fiecare
pacient, rămâne a fi o problemă. Deși în opinia atât a pacienților, cât și a medicilor traumatologi
(75%), pacientul trebuie să posede dreptul de a selecta medicul și instituția prestatoare, aceste
drepturi nu se regăsesc în proiectul ultimilor modificări normative promovate de MS și CNAM.
În Republica Moldova se atestă o informare slabă a populației generale privind serviciile de
protezare si calea de acces către ele (traseul, pașii din momentul includerii în listă până la
intervenția propriu-zisă), precum și cunoașterea drepturilor pacientului pentru a beneficia de
tratament în cadrul acestui Program. O barieră esențială pentru ameliorarea accesului pacienților
la tratament în cadrul programului special ,,Protezarea articulațiilor mari” este lipsa unui sistem informațional care ar permite legătura în regim real între toți actorii implicați: medicii
traumatologi ortopezi din instituțiile teritoriale de asistență medicală specializată de ambulator,
Comisia pentru stabilirea indicației definitive, Consiliul de urgentare și CNAM.
Concluzii: Republica Moldova a făcut mai mulți pași pentru asigurarea accesibilității
serviciilor de protezare a articulațiilor mari, însă încă mai există lacune care încalcă dreptul
pacientului la alegerea medicului și a instituției medicale dorite, nu garantează utilizarea tipului
optim de proteză pentru cazurile concrete și, în final, duc la creșterea timpului de așteptare a
pacienților.