Abstract:
Scopul: Evaluarea practicilor de organizare a asistenței medicale victimelor violenței
sexuale pentru elaborarea recomandărilor menite să îmbunătățească structura și procesele
instituționale în domeniu.
Obiective: Analiza practicilor internaționale și naționale privind organizarea asistenței
medicale victimelor violenței sexuale; evaluarea practicilor existente de organizare a serviciilor
medicale și medico-legale pentru victimele violenței sexuale; identificarea barierelor și
provocărilor în organizarea asistenței medicale victimelor violenței sexuale; elaborarea unor
recomandări privitor la îmbunătățirea serviciilor medicale și medico-legale acordate victimelor
violenței sexuale.
Material și metode: Tipul de studiu: transversal, descriptiv, mixt (cantitativ și calitativ),
efectuat prin chestionarea a 240 de medici ginecologi și interviuri în profunzime cu diferite categorii de profesioniști, precum: manageri de spitale, șef Centru Perinatal, reprezentant al
Inspectoratului de Poliție, medic-legist. Datele au fost colectate în perioada noiembrie 2022-
martie 2023. Chestionarul a fost realizat în Google Forms și distribuit online. Metodele studiului
– grafică, statistică, sociologică.
Rezultate obținute: În studiul cantitativ, caracteristicile social-demografice ale
respondenților sunt după cum urmează: 165 (68,70%) sunt femei și 75 (31,30%) bărbați; stagiul
de muncă de 5 ani a fost indicat de 6,2%, 10-15 ani – 12,5%, peste 20 de ani – 81,3 %. După
regiunea geografică a țării, din centru au răspuns 18,8%, sud – 37,4%, nord – 43,8%. Datele
studiului relatează că medicii ginecologi în proporție de 100% sunt total de acord că serviciile de
sănătate acordate victimelor violenței sexuale trebuie să fie furnizate concomitent cu serviciile
medico-legale, în același loc și timp. Medicii ginecologi din cadrul spitalului, de altfel, foarte rar
participă la expertiza medico-legală efectuată de către medicul legist în UPU, deoarece nu este
solicitat/invitat. Cu faptul că fenomenul de violență sexuală este o problemă majoră de sănătate
publică au fost de acord jumătate din respondenți, total de acord au fost 31,3% și nu sunt de
acord – 18,7%. Frecvența fenomenului violenței sexuale în practica medicului ginecolog se
întâlnește rar conform opiniei a 37,5%, frecvent – 25%, foarte rar – 25%, iar pentru opțiunea
greu de răspuns optează 12,5% dintre respondenți. Răspunsul sistemului de sănătate la cazurile
de violență sexuală este fragmentar și sunt oferite de diferite unități în cadrul spitalului (UPU,
AMSA, cât și centrele de sănătate). Conform datelor studiului, în 37,5% din cazuri asistența
medicală este acordată în cadrul spitalelor și în 25% – AMSA. Medicii din UPU și medicii
obstetricieni ginecologi au acces la contracepție de urgență care se oferă 100% datorită donațiilor
din partea UNFPA. Formarea profesională a medicilor implicați în acordarea asistenței medicale
victimelor violului a inclus instruiri sporadice în managementul cazurilor de viol. În cadrul
cursurilor de educație continuă nu există cursuri tematice dedicate exclusiv gestionării cazurilor
de violență sexuală. Conform datelor studiului au beneficiat de instruiri 68,8%, pe când 31,3%
nu au beneficiat. Oferirea suportului psihosocial victimei este deosebit de importantă la adresarea
în instituția medicală. Nevoia de instruire a furnizorilor de servicii cu privire la ajutorul
psihosocial și consiliere pentru victimele violenței sexuale a fost raportat de 87,5% din
respondenți, pe când doar 31,2% au beneficiat de asemenea instruiri. Frecvent în instituțiile
medicale se încalcă principiul de confidențialitate, dreptul de a primi îngrijiri și tratament într-un
mediu privat și sigur. Rezultatele studiului calitativ confirmă că răspunsul sistemului de sănătate
la cazurile de violență sexuală nu corespunde „standardului de aur” al OMS, care prevede
acordarea serviciilor medicale și medico-legale victimelor violului concomitent. Majoritatea
specialiștilor optează pentru o comunicare mai eficientă care va fi posibilă prin formarea
centrelor/serviciilor multidisciplinare de asistență a victimelor violenței sexuale.
Concluzii: La momentul actual, în pofida existenței cadrului legal în domeniu, acordarea
asistenței medicale victimelor violenței sexuale este fragmentară și neuniformă. Un rol important
revine acțiunilor de informare și prevenire. Instruirea personalului implicat nu este suficientă
pentru o schimbare durabilă, fiind necesar de a îmbunătăți infrastructura, comunicarea între
diferiți actori, elaborarea procedurilor standard operaționale și a procedurilor de confidențialitate,
mobilizare comunitară. Se constată necesitatea creării unui serviciu specializat multidisciplinar
amplasat cât mai aproape de beneficiari, ce va permite examinarea medicală și medico-legală,
consiliere psihologică, servicii sociale și asistență juridică sub același acoperiș.