Abstract:
Scopul: Evaluarea nivelului și modului de instruire a personalului medical din instituțiile
spitalicești privind răspunsul la urgențele de sănătate publică pentru a elabora măsuri de
eficientizare a acestora.
Obiective: Analiza studiilor, practicilor internaționale și a cadrului normativ național
privind instruirea personalului medical pentru acțiuni în situații de urgență; evaluarea opiniilor
vicedirectorilor spitalelor, șefilor de secții din spitale, privitor la nivelul de instruire a
personalului medical pentru acțiuni în situații de urgență; analiza viziunii specialiștilor în
domeniu privind modul, eficiența și lacunele în instruirea personalului medical pentru acțiuni în situații de urgență; elaborarea unui set de propuneri și recomandări, privind eficientizarea
instruirii personalului medical pentru acțiuni în situații de urgență.
Materiale și metode: Tipul de studiu – mixt (cantitativ-calitativ), transversal, descriptiv cu
elementele analitice. Studiul cantitativ a fost realizat prin chestionarea a 486 de șefi de secții din
spitalele Republicii Moldova. Chestionarul a fost elaborat în interesul cercetării. Studiul calitativ
a presupus realizarea a 2 focus-grupuri cu participarea vicedirectorilor medicali și a specialiștilor
în instruire. Metodele studiului – analitică, sociologică, statistică, comparativă. Perioada
cercetării 01.11.2022-01.03.2023
Rezultatele obținute: Caracteristicile socio-demografice ale participanților la studiul
cantitativ sunt prezentate în cele ce urmează. Cei mai mulți (50,6%) au vârsta cuprinsă între 56 și
65 de ani, 37,9% – au între 36-45 de ani, 6,6% – 46-55 ani, 4,9% au între 25 și 35 de ani.
Repartizarea după gen: femei – 61,3%, bărbați – 38,7%. Cei mai mulți respondenți (93,4%)
activează într-o instituție de nivel raional, în special la profilul terapeutic (85,4%).
Rezultatele cercetării au demonstrat, că șefii de secții și vicedirectorii de spitale cunosc ce
înseamnă noțiunea de urgență în sănătate publică în 88% din cazuri, 9,5% cunosc parțial, pe când
2,5% nu cunosc. Aceasta denotă că sunt necesare măsuri specifice, țintite către personalul de
conducere a spitalelor în această privință. Cunosc cele mai actuale pericole pentru populația
Republicii Moldova 94,8% din respondenți, iar 5,2% afirmă că nu cunosc aceste pericole.
Semnificativ este și faptul că șefii de secții și vicedirectorii cunosc și au abilități practice
suficiente pentru gestionarea situațiilor de urgență, care se pot produce în secția sau spitalul în
care activează în proporție de doar 16,2%, în timp ce 48,9% au cunoștințe doar parțiale, fapt ce
demonstrează actualitatea problemei. Mai puțin de jumătate (48,9%) cunosc bazele normative în
domeniul urgențelor de sănătate publică, cunoștințe incomplete au 31,3%, iar 19,8% declară că
nu cunosc. Tipurile de urgențe în sănătate publică nu sunt cunoscute sau sunt cunoscute doar
parțial. Respondenții nu cunosc măsurile de pregătire a spitalelor în caz de epidemii și pandemii
în 55,8% cazuri, iar triajul medical e cunoscut în 73,7% cazuri. În 53,3% șefii de secții nu cunosc
despre planul de intervenție în caz de urgențe de sănătatea publică. În 81,9% nivelul de pregătire,
de cunoștințe și abilități practice ale personalului secției se apreciază drept satisfăcător, la nivel
de spital indicele e mai mare (83,5%), fapt ce confirmă necesitatea pregătirii personalului.
Respondenții au dat preferință metodei de instruire cu prezență fizică (44,9%) și mixtă (23,8%),
și au specificat că principala lacună în instruire în domeniul urgențelor de sănătate publică este
ne-organizarea și organizarea rară a instruirii în domeniu. Doar 38,5% din respondenți au urmat
cursuri de instruire în ultimii 5 ani. Cele mai eficiente metode de instruire în domeniul urgențelor
de sănătatea publică sunt considerate cursurile tematice de EMC în 40,7% și simularea situațiilor
la locul de muncă – 46,0%. Șefii de secții din spitale și vicedirectorii participanți la studiu au
relevat că eficientizarea instruirii în domeniul urgențelor de sănătate publică presupune
includerea modulului de urgență în curricula universitară (32,9%), în cadrul EMC (33,7%) și
implicarea CUSIM în instruirea medicilor în urgențele de sănătate publică.
Concluzii: Urgențele de sănătate publică reprezintă o amenințare pentru viața și sănătatea
populației, iar pregătirea sistemului de sănătate în asigurarea unui răspuns prompt la toate
nivelurile este esențială. Lipsa motivării personalului medical pentru educația în urgențele
medicale reprezintă o problemă importantă. Nivelul cunoștințelor și abilităților personalului
medical din spitalele RM în domeniul managementului urgențelor în sănătate publică se
apreciează ca mediu, iar în unele domenii drept insuficient. Organizarea rară a instruirilor pentru
răspuns la urgențele de sănătate publică este o problemă stringentă. Educația medicală continuă, exercițiile de simulare a urgențelor în sănătate la locul de muncă sunt principalele căi de obținere
a cunoștințelor și competențelor de a răspunde în urgențe de sănătate publică. Dezvoltarea
strategiilor de instruire cu eficiență înaltă pentru personalul medical implicat în răspunsul la
urgențele de sănătate publică sau dezastre sunt necesare.