Abstract:
Aproximativ 10-20% dintre persoanele cu steatoză hepatica
sunt normoponderali sau chiar subponderali.
Recunoașterea din ce în ce mai mare a fenotipului slab
„metabolic nesănătos” a condus la identificarea bolii
ficatului steatotic la indivizii cu IMC non-obez,
identificându-se printr-un indice de masă corporală
<23kg/m2 la asiatici și <25kg/m2 la europeni și americani.
Boala ficatului steatotic la slabi (BFS-slabi) se asociază cu
o prevalență mai mică a diabetului zaharat, hipertensiunii
arteriale, hipertrigliceridemiei, obezității și sindromului
metabolic, dar cu scoruri mai mari de fibroză hepatică și
rate mai înalte de morbiditate cardiovasculară și mortalitate
de orice cauză în stadii avansate. BFS-slabi este clasificată
în două subtipuri mari, bazate pe epidemiologie, istorie
naturală și prognostic: tipul 1, care apare la indivizii cu
adipozitate viscerală și rezistență la insulină și tipul 2, care
apare la indivizii cu steatoză hepatică rezultată din boli
monogenice. BFS-slabi pare să aibă o asociere mai mare cu
factorii de risc genetici, sugerând o adaptabilitate
metabolică mai mică la o anumită masă corporală. Iar,
progresia este afectată de multiple mecanisme epigenetice.
Oare BFS – slabi reprezintă un continuum cu Boala
ficatului steatotic la obezi sau reprezintă o patologie unică?
Aceasta este o întrebare importantă atât pentru prevenire,cât și pentru tratament, deoarece diferite etiologii pot să nu
răspundă în același mod la aceeași intervenție.
