Optimizarea diagnosticului și tratamentului la pacienții cu flegmon al planșeului bucal: Teză de doctor în științe medicale: 323.01 – Stomatologie

Abstract

Actualitatea și importanța problemei cercetate. Flegmonul planșeului bucal este o infecție, definită ca o afecțiune inflamatorie bilaterală și rapid progresivă a spațiilor sublinguale, submandibulare și submentonier. Maladia reprezintă o urgență medicală, care se manifestă, de obicei, prin indurație consistentă și tumefiere a planșeului bucal, asociată cu risc major de obstrucție a căilor respiratorii și de extindere a infecției de-a lungul planurilor fasciale în lojele adiacente și spre mediastin [8, 16]. Din cauza ratei crescute a afecțiunilor comorbide (imunodepresia, diabetul zaharat), care sunt și factorii de risc majori pentru pacienții cu flegmon al planșeului bucal, incidența acestei afecțiuni este în creștere. Deși afecțiunea este rară, rămâne încă a fi o maladie importantă care poate pune viața în pericol, în primul rând, din cauza obstrucției căilor respiratorii [1, 2]. În circa 90% din cazuri, flegmonul planșeului bucal este de origine odontogenă, dinții 7 și 8 inferiori constituind 70-80% [2, 7]. Protecția căilor respiratorii și terapia medicamentoasă antiinflamatorie și antibacteriană, instituită timpuriu, prezintă rezultate favorabile. Cu toate acestea, intervenția chirurgicală care implică drenajul adecvat al colecțiilor purulente, debridarea țesutului necrotic până la limita ţesuturilor clinic sănătoase și lavaje cu soluții antiseptice este esențială. Pe lângă avantaje, metoda clasică de tratament chirurgical are și unele dezavantaje: gradul înalt de agresivitate chirurgicală; acoperirea rapidă a plăgii cu fibrină, ceea ce împiedică drenarea eliminărilor purulente; regenerare dificilă a țesuturilor; cicatrici postoperatorii voluminoase și inestetice [4, 9]. Astfel, rezultatele analizei literaturii de specialitate și experiența clinicii noastre argumentează oportunitatea elaborării unui nou concept/protocol de intervenție chirurgicală minim-invazivă al flegmonului planșeului bucal, care ar contribui la reabilitarea timpurie, efectivă și mai puțin traumatică. În acest sens, este important de selectat strategia intervențională corespunzătoare, care ține cont de particularitățile individuale ale pacientului [12, 13] [....].

The relevance and importance of the researched issue. Phlegmon of the oral floor is defined as a bilateral and rapidly progressive inflammatory condition affecting the sublingual, submandibular, and submental spaces. This condition represents a medical emergency typically characterized by firm induration and swelling of the floor of the mouth, accompanied by a high risk of airway compromise and spread of infection along fascial planes into adjacent compartments and towards the mediastinum [8, 16]. Due to the increased incidence of comorbid conditions (such as immunosuppression and diabetes mellitus), which are also major risk factors for the oral floor phlegmon, the incidence of this condition is on the rise. Although the condition is rare, it remains an important disease that can be life-threatening, primarily due to airway obstruction [1, 2]. In approximately 90% of cases, the oral floor phlegmon is of odontogenic origin, with teeth 7 and 8 in the mandible accounting for 70-80% [2, 7]. Respiratory tract protection and early use of anti-inflammatory and antibacterial drug therapy show favorable outcomes. However, surgical intervention involving proper drainage of purulent collections, debridement of necrotic tissue to the limit of clinically healthy tissues, and lavage with antiseptic solutions is essential. Despite its benefits, the traditional surgical treatment approach also comes with some disadvantages: a high level of surgical aggression; rapid wound sealing with fibrin, obstructing the drainage of purulent discharge; challenging tissue regeneration with bulky and cosmetically unappealing postoperative scars [4, 9]. Thus, the findings of the specialized literature analysis and our clinical experience advocate for the opportunity to develop a new concept/protocol for minimally invasive surgical intervention of buccal floor phlegmon, which would contribute to early, effective, and less traumatic rehabilitation. In this regard, it is important to select the appropriate interventional strategy, taking into account the individual characteristics of the patient [12, 13] [....].