Abstract:
INTRODUCERE.
Boala Parkinson (BP) este a doua cea mai frecventă afecțiune neurodegenerativă, după maladia Alzheimer, având o prevalență de 1% la persoanele peste 60 de ani și de până la 4% la vârsta de 80 de ani [1]. În Republica Moldova, estimările sugerează circa 12.000 de pacienți, corespunzând unei prevalențe de 1–3% la populația vârstnică. Manifestările motorii (tremor, rigiditate, bradikinezie, instabilitate posturală) sunt frecvent însoțite de simptome non-motorii, cu impact major asupra calității vieții. Terapia medicamentoasă cu levodopa și agoniști dopaminergici este eficientă în stadiile incipiente, dar în fazele avansate apar fluctuații motorii și diskinezii, reducând semnificativ beneficiile. În aceste cazuri, opțiunile neurochirurgicale devin indispensabile.
Stimularea cerebrală profundă (DBS), introdusă în anii ’90, s-a impus ca metodă de referință în managementul BP refractare la tratament, având ca țintă principală nucleul subtalamic (STN) [2–4]. Precizia plasării electrodului este optimizată prin înregistrarea intraoperatorie cu microelectrozi (MER), care permite identificarea funcțională a STN în timp real și completează datele imagistice stereotactice [5,6].
Lucrarea își propune să evalueze rolul MER în DBS la pacienții cu BP, analizând aspectele tehnice, eficiența clinică și implicațiile acestei metode pentru siguranța și optimizarea managementului chirurgical.
