Metodă mini-invazivă de instalare timpurie a implantelor dentare în doi timpi chirurgicali

Abstract

A new minimally invasive method of early implants placement in two surgical steps has been developed. 29 dental implants have been installed transgingival in two sessions at 25 patients, after 4–8 weeks from tooth extraction and adjacent gingiva healing, using flapless technique with alveolus content preservation. It has been demonstrated clinically and radiographic that implants installation with this method doesn’t affect the healing process of alveolus and tissue integration of implants, it being performed in conventional terms. This method reduces the cost of installed implants and shortens the implant-prosthetic rehabilitation time with 4–6 months.

Rezumat A fost elaborată o nouă metodă mini-invazivă de instalare timpurie a implantelor dentare în doi timpi chirurgicali. La 25 pacienți prin tehnica flapless cu păstrarea conținutului alveolei, peste 4–8 săptămâni după extracția dintelui și vindecarea gingiei supraalveolare, transgingival au fost instalate în două ședinți 29 implante dentare. Clinic și radiografic a fost demonstrat că instalarea implantelor prin metoda elaborată nu perturbează procesul de vindecare al alveolei dentare și de integrare tisulară a implantelor, ea producându‐se în termenii convenționali. Instalarea implantelor prin metoda elaborată micșorează costul și scurtează timpul de reabilitare implanto-protetică cu 4–6 luni.

Instalarea implantelor dentare endoosoase în doi timpi chirurgicali, propusă de către P. Branemark [1], a devenit clasică și este considerată ca standard în implantologia orală. Ea prevede inserarea implantelor peste 6–12 luni după extracția dentară și o perioadă de „așteptare” a integrării implantelor, la mandibulă 3–4, la maxilă 4–6 luni [2]. Astfel, conform acestei metode, tratamentul protetic poate fi inițiat nu mai devreme de 10–16 luni după pierderea dinților. În această perioadă de timp pacienți au un disconfort funcțional și estetic, fapt ce a impus efectuarea cercetărilor pentru a scurta acest termin, cu obținerea ratei înalte de succes.

Prima comunicare de instalare a implantelor imediat postextracțional a fost publicată în 1978 [3] prin care a fost dovedit că, pe așa cale e posibilă scurtarea timpului de tratament. Prin studiile ulterioare au fost demonstrate și alte avantaje: plasarea implantului cu orientarea lui „ideală”, ghidată de pereții alveolei [4,5], conservarea osului alveolar [6,7,8,9], obținerea rezultatului estetic optimal [4].

Concomitent au fost descrise și unele efecte nefavorabile des întâlnite la plasarea imediată a implantelor, cauzate de prezența infecției în alveola postextracțională [10,11,12]. Instalarea imediată a implantelor cu decolarea lambourilor mucoperiostale prin metoda subgingivală (în două ședinți), cât și prin cea transgingivală (într‐o ședință), este însoțită de insuficiența de volum a țesuturilor moi deseori producându‐se dehiscența plăgii [13,14,15,16]. În afară de aceasta între corpul implantului și pereții alveolei se creează un spațiu care necesită aplicarea procedeelor de augmentare [17,18]. Pentru a evita problemele implantării imediate au fost descrise tehnici alternative aplicate in diverse intervale după inițierea vindecării alveolei postextracționale [13,19,20,21,22].

În dependență de timpul după extracția dentară au fost propuse unele clasificări ale instalării implantelor. Wilson T. și Weber H. [23] au utilizat termenii imediat, recent, amânat și matur pentru a menționa timpul plasării implantelor în relație cu vindecarea țesuturilor moi, factor important în procedeele de ghidare a regenerării osului. Mayfield L. [18] a folosit termenii imediat, amânat și târziu pentru a menționa intervalul de timp 0 săptămâni, 6–10 săptămâni și ≥6 luni respectiv după extracția dentară. Intervalul dintre 10 săptămâni și 6 luni de către autor a fost omis. În majoritatea studiilor prin expresia „instalare imediată” se subânțelege că instalarea implantului are loc în același timp cu extracția dentară. Schropp și colaboratorii [22] sub acest termin au în vedere instalarea implantelor în intervalul dintre 3 și 15 zile după extracția dintelui, iar Gomez-Roman [24] — între 0 și 7 zile.

Prin expresia „instalare amânată” (delayed placement) în multe studii implantele au fost instalate în perioada între 4 și 8 săptămâni după extracția dentară. În alte publicații acest termin este egal cu 8–14 săptămâni [21], 6 săptămâni–6 luni [25], 1 săptămână–9 luni [24] după extracție.

Pentru unificarea acestor termini Grupul de cercetări științifice „ITI” la a treia sa Conferință de Consensus în august 2003 (Gstaad, Elveția) a definit termenii de instalare a implantelor după extracția dentară. La baza acestor definiții a fost evoluția vindecării plăgii postextracționale [26]. Viabilitatea și valoarea practică a acestei definiții au fost confirmate peste 4 ani, la a IV Conferință de Consensus, care a avut loc în 2007 (Stuttgart, Germania) [27]. Conform acestei definiții (clasificări) implantația după extracția dentară poate fi de 4 tipuri: tipul 1 este considerată implantația efectuată imediat, la finele extracției dentare ; tipul 2 — implantația timpurie efectuată după vindecarea definitivă a țesuturilor moi cu „sigilarea biologică” a alveolei, care se petrece în 4–8 săptămâni după extracție ; tipul 3 — implantația timpurie după o substanțială vindecare osoasă a alveolei confirmată clinic și radiografic (12–16 săptămâni după extracție) și tipul 4 este considerată implantația după vindecarea definitivă a alveolei cu modificările respective în sectorul edentat. Instalării imediate au fost dedicate multiple cercetări experimentale și clinice. Rămâne insuficient studiată instalarea timpurie tip 2 a implantelor dentare endoosoase [26,28].

De menționat faptul că pentru toate variantele de instalare a implantelor este recomandată metoda în doi timpi chirurgicali cu decolarea lambourilor mucoperiostale.