Incidenţa traumelor craniocerebrale soldate cu deces la persoanele de vârsta a treia

Abstract

Afecţiunile traumatice craniocerebrale în zilele noastre au devenit unele din cele mai grave și frecvent cauzatoare de deces, plasându-se pe primele locuri în structura morţii violente, produse prin acţiunea agenţilor traumatici mecanici. Sursele contemporane ale medicinii legale menţionează faptul că în traumele letale ale capului doar leziunile meningo-cerebrale prezintă anumite particularităţi caracteristice numai pentru persoanele în etate, spre deosebire de alte categorii de vârstă. Unii autori menţionează faptul că dilacerarea cerebrală posttraumatică este mai frecvent întâlnită la bătrâni spre deosebire de alte categorii de vârstă, procesul fiind explicat prin micșorarea densităţii și scăderea friabilităţii creierului. Literatura pe specialitate axată pe neurotraumatologia la vârstnici arată că și edemul cerebral survine destul de rar la persoanele de vârsta a 3-ea. Acest fenomen se datorează atât stării de deshidratare inerente vârstei, cât și gradului de sclerozare ale vaselor cerebrale. Astfel, se consideră că în traumele craniocerebrale deschise, la bătrâni, numai în cazuri excepţionale, apare detritusul cerebral. Conform unor cercetări anterioare ale noastre, incidenţa cazurilor de traume craniocerebrale cu consecinţe letale constituie 11,7% din numărul total de cadavre examinate în secţia tanatologie medico-legală din mun. Chișinău și 24,7% – din totalitatea cazurilor de moarte violentă. Acești indici cu prisosință ne demonstrează despre actualitatea cercetărilor întreprinse, cu atât mai mult că problema dată se referă la categoria oamenilor în etate, la care evoluţia clinică și consecinţele traumei dispun de particularităţi specifice, care, adesea, nu se încadrează în concepţiile contemporane. Scopul lucrării constă în stabilirea incidenţei și specificului morfologic al traumelor craniocerebrale letale la persoanele de vârsta a treia. În calitate de material al investigaţiilor noastre au servit 273 cazuri de traume craniocerebrale cu consecinţe letale ale persoanelor care au depășit vârsta de 60 ani și care au fost cercetate în secţia tanatologie din mun. Chișinău a Centrului de Medicină Legală în perioada anilor 2007–2011. Rezultatele cercetărilor au certificat că circumstanţele în care se produc traumele craniocerebrale cu consecinţe letale la diferite grupe de vârstă a populaţiei esenţial se deosebesc între ele. Astfel, dacă la copii predomină traumatizările prin căderi și precipitări de la înălţime, apoi la persoanele în etate (peste 60 de ani) traumele craniocerebrale mai frecvent se produc în timpul accidentelor cu diverse mijloace de transport sau prin acţiuni cu obiecte contondente în cadrul actelor de heteroagresiune. S-a constatat că traumele craniocerebrale cu consecinţe letale au constituit în perioada investigată 56,3% din numărul total de leziuni mecanice soldate cu decesul victimelor, iar majoritatea dintre acestea (70%) au fost bărbaţii. Oscilaţiile anuale au fost nesemnificative, de la 46 până la 64 cazuri. S-a observat o descreștere conturată, treptată, a numărului de traume craniocerebrale odată cu mărirea vârstei persoanelor decedate. Cel mai mare număr de cazuri (32,6%) s-a înregistrat în grupa de vârstă de 61-65 ani, urmată de reprezentanţii vârstelor de 66-70 ani (24,6%), de 71-75 ani (18,7%) și 76-80 ani (13,9%). Cel mai mic număr de traume craniocerebrale cu consecinţe letale, după cum era și de așteptat, s-au înregistrat la longevivi, la persoanele ce au depășit vârsta de 80 ani și care, împreună, au constituit doar 10,2%. Conform datelor noastre locul de deces al victimelor variază, fiind determinat de o serie de factori, precum: volumul și gravitatea leziunilor corporale, timpul în care se declanșează suprimarea activităţilor funcţionale ale organelor de importanţă vitală, capacitatea individuală a victimelor de a supravieţui, maladiile preexistente, precum și vârsta înaintată a persoanei. Mai mult de jumătate din victime cu traume craniocerebrale au decedat în instituţiile medicale la diferit timp după spitalizare, de la câteva minute până la câteva zeci de zile. Totodată, anual circa în 30-38% de cazuri se constată traume craniocerebrale deschise, ceea ce indică despre un volum lezional imens și stări periculoase pentru viaţa victimei. Tocmai în atare cazuri persoanele supuse traumatismului mecanic au decedat la faţa locului. Cele relatate mai sus se referă și la traumele craniocerebrale închise, soldate cu imense dilacerări ale encefalului sau cu revărsate sangvine intracerebrale masive. Prin urmare, analiza morfo-lezională a cazurilor de traume craniocerebrale cu consecinţe letale denotă că sectoarele de contuzie ale creierului la persoanele de vârsta a treia sunt mai intense și ocupă o suprafaţă relativ mai mare, comparativ cu efectul traumatic constatat la categoriile de vârstă mai tineri, ceea ce se datorează reducerii elasticităţii vaselor cerebrale. În același context, s-a stabilit că, uneori revărsatele sangvine epiși subdurale la vârstnici au o suprafaţă și grosime mai mică, ca urmare a aderenţelor crescute a durei mater de tăblia osoasă internă. Evoluţia morfologică macroscopică a acumulărilor sangvine epi- și subdurale, ne-a permis să afirmăm, că hemoragiile meningiene la bătrâni au o perioadă de dezvoltare mai lentă, fapt ce poate fi explicat prin încetinirea proceselor de regenerare hemato-tisulară.