USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/16013
Title: Neuropatia diabetică: probleme de diagnostic
Authors: Alexa, Zinaida
Anestiadi, Zinaida
Macovei, Cristina
Gonţa, Veronica
Harea, Dumitru
Issue Date: 2011
Publisher: Asociația Obștească ”Economie, Management și Psihologie în Medicină” din Republica Moldova
Citation: ALEXA, Zinaida, ANESTIADI, Zinaida, MACOVEI, Cristina, et al. Neuropatia diabetică: probleme de diagnostic. In: Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină. 2011, nr. 2(2), p. 61. ISSN 1729-8687.
Abstract: Summary. Diabetic autonomic neuropathy is a serious and common complication of diabetes. To study the prevalence for autonomic neuropathy in patients with diabetes mellitus.
Actualitate. Neuropatiile diabetice autonome (NDA) pot afecta toate funcţiile controlate de sistemul nervos autonom. Deşi la 1 din 5 pacienţi cu diabet pot fi constatate diverse disfuncţii vegetative şi mai multe studii au determinat asocierea NDA cu creşterea mortalităţii prin accidente cardiovasculare, iar manifestările clinice ale NDA pot afecta semnificaziv calitatea vieţii pacienţilor, ea continuă să fie frecvent subdiagnosticată [Vinik A., 2003]. Datele statistice referitoare la frecvenţa neuropatiei diabetice sunt foarte variabile şi depind, în mare măsură, de procesele metodologice. Este cert faptul că frecvenţa afectării sistemului nervos la pacienţii diabetici este în strictă corelaţie cu durata diabetului, vârsta pacienţilor şi gradul de afectare a metabolismului glucidic. Cercetările în acest domeniu au demonstrat că la momentul depistării diabetului clinic manifest la 3,5-6,1% din pacienţi se atestă unele semne ale neuropatiei, după 5 ani de evoluţie acestea se depistează la 12,5-14,5%, peste 10 ani – la 20-25%, peste 15 ani – la 23-27%, iar peste 25 de ani la – 55-65%. Dacă sunt utilizate metode de apreciere a stadiilor subclinice, diagnosticul afectării nervoase creşte până la 70-90% sau chiar până la 100%. Scopul lucrării: determinarea frecvenţei diferitelor forme de neuropatie autonomă la pacienţii cu diabet zaharat (DZ). Material şi metode. Pentru atingerea obiectivelor propuse, au fost examinaţi 72 de pacienţi cu diabet zaharat, dintre care 18 (25%) persoane cu diabet zaharat de tip 1 şi 54 (75%) pacienţi cu DZ tip 2. Pentru realizarea studiului, am elaborat un chestionar prin care am evaluat unele simptome clinice ale NDA. Pacienţii au fost examinaţi clinic şi paraclinic. Rezultate. La pacienţii cu diabet zaharat de tip 1, semne clinice sugestive pentru afectarea neuropată vegetativă de diferit grad au fost prezente în 44% cazuri. Afectarea vegetativă cardiovasculară a fost prezentă la 27% din bolnavi, forma gastrică – în 22,2% cazuri, cea urinară – la 16,6% şi în 11,1 % cazuri nu a fost recunoscută hipoglicemia. Tulburări de termoreglare au fost prezente la 22% din pacienţi. Bolnavii cu diabet zaharat de tip 2 au prezentat semnele disfuncţiei autonome în 56% cazuri. La aceştia neuropatia autonomă cardiovasculară a fost suspectată în 24% cazuri, afectarea vegetativă a tractului gastrointestinal – la 13% din pacienţi, dereglări urogenitale – la 20%. La 41% din pacienţi au fost prezente tulburări de termoreglare, care s-au manifestat prin anhidroză distală, intoleranţă la căldură, transpiraţii, modificări gustative. În 9% din cazuri pacienţii au menţionat lipsa recunoaşterii hipoglicemiei. Concluzii. Analizând frecvenţa complicaţiilor neurologice, am determinat că odată cu evoluţia diabetului creşte şi riscul de apariţie a neuropatiei. În studiul efectuat am determinat o creştere a frecvenţei neuropatiei vegetative odată cu evoluţia în timp a diabetului în grupul persoanelor cu tipul 1. Acest fapt, posibil, se datorează dezvoltării complicaţiilor microangiopatice, rezultatul cărora este şi neuropatia. În cazul pacienţilor cu diabet zaharat de tip 2, neuropatia vegetativă a fost prezentă şi în primii ani de diabet, iar odată cu vârsta are loc o creştere nesemnificativă a acesteia.
metadata.dc.relation.ispartof: Sănătate Publică, Economie și Management în Medicină: Conferinţa naţională în medicina internă din Republica Moldova cu participare internaţională, 19-20 mai 2011, Chişinău, Republica Moldova
URI: http://revistaspemm.md/wp-content/uploads/2019/05/cm2_2_2011.pdf
http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/16013
ISSN: 1729-8687
Appears in Collections:Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină Nr. 2 (2) / 2011

Files in This Item:
File Description SizeFormat 
NEUROPATIA_DIABETICA.pdf66.22 kBAdobe PDFView/Open


Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback