USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/20624
Title: Evaluarea hemodinamicii renale la pacienţii cu ciroze hepatice şi riscul instalării sindromului hepato-renal
Authors: Vlasov, Lilia
Prigorschi, I.
Salimov, Corina
Issue Date: 2006
Publisher: Asociaţia chirurgilor “Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova
Citation: VLASOV, Lilia, PRIGORSCHI, I., SALIMOV, Corina. Evaluarea hemodinamicii renale la pacienţii cu ciroze hepatice şi riscul instalării sindromului hepato-renal. In: Arta Medica. 2006, ed. spec., rezumatele congresului 4 de Urologie, Dializă și Transplant Renal, pp. 91-92. ISSN 1810-1852.
Abstract: Summary Hepatorenal syndrome, a well-recognized complication of hepatic cirrhosis is characterized by early renal vasoconstriction before clinically recognized renal disease. This renal hemodynamic changes, increased renal vascular resistance is detectable by Doppler ultrasonography. We studied the possibility of renal Doppler ultrasonography to detect the hemodinamic abnormalities in pacients with liver disease and its prognostic value for kidney status. Introducere. Afecţiunea renala se constată la mai mult de 30% dintre pacienţii cu ciroză hepatică. Letalitatea înaltă a pacienţilor cu ciroză hepatică, complicată cu „sindromul hepato-renal”, „necroza tubulară acută” este crescută şi variază de la 50%-70%, în cazul „necrozei tubulare acute”, la 75-100% în caz de „sindrom hepato-renal”. Odată cu progresarea afecţiunilor hepatice, disfuncţiile circulatorii se agravează, scade perfuzia renală, concomitent cu creşterea vasodilatării periferice. Este reactualizată necesitatea de a estima hemodinamica renală la pacienţii hepatici, dopplerografia vaselor renale fiind o alternativă neinvazivă şi precoce. Obiective. Analiza indicilor hemodinamici renali prin intermediul examenului Ultrasonografic-Doppler al arterelor renale la pacienţii cu hepatite cronice şi ciroze hepatice. Identificarea pacienţilor cu ciroze hepatice şi risc crescut de instalare a sindromului hepato-renal. Materiale şi metode. Studiul a inclus examinarea a 32 pacienţi cu afecţiuni hepatice, 14 - cu hepatite cronice virale, 2 cu hepatite toxice şi 16 pacienţi cu ciroze hepatice, dintre care 6 bolnavi cu ciroze hepatice decompensate vascular şi parenchimatos. Pacienţii au fost examinaţi clinic şi paraclinic, au fost apreciate valorile creatininei plasmatice, ureei, ionogramei, probelor funcţionale renale, albuminei în ser, sedimentului urinar. A fost efectuată Dopplerografia arterelor renale (Tosiba SSA-340A) cu determinarea vitezei sistolice maxime şi a vitezei diastolice minime, indicelui de rezistenţă şi indicelui pulsativ în arterele renale ca marcheri ai rezistenţei vasculare renale. Rezultate şi discuţii. S-a constatat creatinina serică la valori normale la toţi pacienţii incluşi în studiu, ureea serica crescută nesimnificativ la 5 pacienţi cu ciroză hepatică decompensată, la care s-a depistat hipoalbuminemie şi hipokaliemie. Rezultatele Dopplerografiei arterelor renale a permis determinarea următorilor parametri: scăderea vitezei diastolice minimale în arterele renale - mai puţin de 0,12 m/ sec la pacienţii cu ciroze hepatice decompensate, comparativ cu pacienţii cu ciroză hepatică compensată. Indicii de rezistenţă şi indicele pulsativ, viteza maximală diastolică a arterelor renale au fost semnificativ crescute în 91% la pacienţii cu ciroze decompensate faţă de cei cu ciroze hepatice compensate. Valori crescute ale indicilor de rezistenţă (mai mult de 0,7 m/sec) nu s-au determinat la pacienţii cu hepatite cronice. Concluzii: 1. Dopplerografia arterelor renale este o metodă neinvazivă de determinare a perturbărilor hemodinamicii renale la pacienţii cu ciroze hepatice, fiind accesibilă, având o acurateţe comparabilă cu angiografia arterelor renale. 2. Indicele de rezistenţă a arterelor renale creşte odată cu progresia suferinţei hepatice, iar creşterea valorii lui mai mult de 0,78 m/sec vorbeşte de o posibilă prăbuşire a irigării sanguine renale şi de instalarea sindromului hepato-renal. 3. Îmbinarea datelor clinice cu cele ecografice poate dirija conduita terapeutică optimă.
metadata.dc.relation.ispartof: Arta Medica: Al IV-lea Congres de Urologie, Dializă și Transplant Renal 11-13 octombrie 2006, Chișinău, Republica Moldova
URI: http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/20624
ISSN: 1810-1852
Appears in Collections:Arta Medica ediție specială



Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback