|
- IRMS - Nicolae Testemitanu SUMPh
- REVISTE MEDICALE NEINSTITUȚIONALE
- Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină
- Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină 2022
- Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină Nr. 1(92) / 2022 Supliment
Please use this identifier to cite or link to this item:
http://hdl.handle.net/20.500.12710/20852
Title: | Micronutrienți utilizați în prevenirea dezvoltării degenerescenței maculare legate de vârstă |
Other Titles: | Some micronutrients used to prevent the development of age-related macular degeneration |
Authors: | Bobescu, Nicolae Odobescu, Valentina |
Keywords: | orthogonal and extra;macular degeneration;micronutrients;trace elements |
Issue Date: | 2022 |
Publisher: | Asociația Obștească "Economie, Management și Psihologie în Medicină" din Republica Moldova |
Citation: | BOBESCU, Nicolae, ODOBESCU, Veronica. Micronutrienți utilizați în prevenirea dezvoltării degenerescenței maculare legate de vârstă = Some micronutrients used to prevent the development of age-related macular degeneration. In: Sănătate publică, economie şi management în medicină. 2022, nr. 1(92), pp. 108-109. ISSN 1729-8687. |
Abstract: | Summary. AMD is the leading cause of vision loss for older adults. Taking a specific combination of antioxidant vitamins and minerals
can influence progression or prevent AMD. Orthomol AMD Extra contains large amounts of lutein and zeaxanthin along with
Zinc and the antioxidant vitamins C and E. It has been scientifically proven that these components stop the progression of the
disease in the advanced intermediate stage, preventing the development of the choroidal neovascular membrane. Currently,
the strongest evidence for nutrient combinations in AMD comes from AREDS (2001) and AREDS2 (2012) The aim of these
studies was to find out if taking a vitamin formula could improve the development of DMLV. When researchers offered patients
a high-dose antioxidant formula plus zinc, they found a 25% lower risk of developing advanced DMLV and a 19% lower risk
of central vision loss among people with intermediate or severe form. The results demonstrate that for a good physiological
functioning of the fovea it is necessary to supplement the body with the key elements of retinal metabolism. Introducere. Degenerescența maculară legata
de vârstă (DMLV) este principala cauza de
pierdere a vederii centrale la populația cu vârsta
mai mare de 65 de ani. Riscul apariției DMLV crește
odată cu înaintarea în vârstă, începând cu 50 de ani,
astfel încât 30% dintre pacienții de peste 70 de ani
să aibă semnele bolii. DMLV afectează doar vederea
centrală, cea periferică rămânând practic neschimbată.
Patologia decurge bilateral, afectând consecutiv
ambii ochi. Nu se cunosc în totalitate cauzele
ce determină apariția DMLV, dar se poate vorbi de
o serie de factori de risc care favorizează apariția bolii. Există factori nemodificabili - vârsta, istoricul
familial, rasa (indivizii din rasa albă prezintă un risc
mai mare), pigmentarea oculara (persoanele cu iris
deschis la culoare au risc crescut), hipermetropia și
factori modificabili - fumatul, obezitatea, hipercolesterolemia,
HTA, bolile cardiovasculare, dieta săracă
în carotenoizi, vitamine antioxidante (vit. C, vit.
E) și oligoelemente (zinc, cupru, seleniu).
Administrarea unei combinații specifice de
vitamine și minerale antioxidante poate influența
progresia sau preveni apariția degenerescenței
maculare legate de vârstă. S-a demonstrat că antioxidanții (antocianine, carotinoide, flavonoide)
și vitaminele scad riscul apariției și dezvoltării patologiilor
oculare. Complexul de antioxidanți, vitamine
și minerale posedă un efect sinergic în reducerea
riscului apariției degenerescenței maculare.
Orthomol AMD Extra conține luteină și zeaxantină
în cantități mari împreună cu zinc și vitamine
antioxidante C și E. Este demonstrat științific
faptul că acești componenți opresc evoluția bolii
din stadiul intermendiar în avansat, prevenind dezvoltarea
membranei neovasculare coroidiene. Astfel,
riscul de pierdere a vederii centrale scade semnificativ.
Potrivit cercetărilor, beneficiul potențial al
administrării suplimentelor antioxidante depinde
de viteza progresiei și implicarea unui sau ambilor
ochi. În cazuri complicate, s-a demonstrat că vitaminele
antioxidante împreună cu unele minerale
reduc riscul evoluției DMLV doar cu un efect mai
slab.
O discuție despre influența nutrienților în
evoluția in DMLV nu poate începe fără a aborda mai
intâi Age-Related Disease Studies (AREDS). În prezent,
cele mai puternice dovezi despre combinațiile
de nutrienți în DMLV provin din AREDS (2001) și
AREDS2 (2012), două studii clinice realizate de National
Eye Institute în Statele Unite. Scopul acestor
studii a fost de a afla dacă administrarea unei formule
de vitamine ar putea ameliora dezvoltarea
DMLV. Când cercetătorii au oferit pacienților o formulă
de antioxidanți cu doze mari suplimentate cu
zinc, aceștia au observat un risc redus cu 25% de a
dezvolta DMLV în formă avansată și un risc cu 19%
mai mic de pierdere a vederii centrale în rândul persoanelor
cu forma intermediară sau avansată a boli.
Combinația de nutrienți conținea vitamina C (500
mg), vitamina E (400 UI) și beta-caroten (15 mg)
plus zinc (80 mg). Au fost adăugate două miligrame
de cupru pentru a preveni deficiența de cupru asociată
cu niveluri ridicate de suplimentare cu zinc.
Astfel, a fost stabilită prima formulă de tratament
bazată pe dovezi științifice a DMLV.
National Eye Institute a finalizat studiul
AREDS2, care a elucidat rolul suplimentelor în prevenirea
DMLV forma avansată. Inițiat în 2006, studiul
a testat dacă formula originală AREDS ar putea
fi îmbunătățită prin adăugarea de acizi grași omega-
3 (1.000 mg), luteină (10 mg) și zeaxantină (2
mg), împreună cu eliminarea betacarotenului sau
reducerea zincului. Studiul a evaluat, de asemenea,
modul în care diferite combinații de suplimente au
afectat progresia DMLV. Luteina și zeaxantina se regăsesc
în porumb, ouă și legume verzi. Persoanele
care au avut un aport alimentar scăzut în aceste
două componente la începutul studiului, dar care
au administrat combinația AREDS, conținând acești
doi antioxidanți, au avut cu aproximativ 25% mai
puține șanse de a dezvolta DMLV forma avansata.
În plus, luteina și zeaxantina au fost considerate o alternativă sigură și eficientă la beta-caroten, una
care nu ar reprezenta un risc pentru sănătate pentru
fumători. Constatările din ambele studii AREDS,
precum și cercetările ulterioare care susțin aceste
constatări și sugerează că nu există efecte secundare
din utilizarea suplimentelor pe termen lung.
Vitamina E este un micronutrient esențial și
antioxidant eficient care elimină radicalii liberi.
Scaderea nivelului vitaminei E în organism ar putea
duce la acumularea de lipofuscină, afectarea
maculară și pierderea fotoreceptorilor. Datorită
faptului că vitamina E este vitamină liposolubilă,
ea joacă un rol important în metabolismul acizilor
grași. Vitamina E este implicată în desaturarea acizilor
grași polinesaturați. Există 4 forme de vitamina
E α-, β-, δ- și γ- tocoferol. Dintre acestea, în corpul
uman s-a dovedit a fi cea mai mare concentrația de
α-tocoferol (inclusiv în retină). Orthomol AMD Extra
conține anume această formă a vitamintei E. Vitamina
C (acid ascorbic) este un antioxidant puternic
care protejează structurile celulare de leziunile cauzate
de radicalii liberi și specii reactive de oxigen.
Studiile AREDS 1 și 2 recomandă administrarea
de doze mari de zinc și antioxidanți
selectionați în scopul reducerii riscului de a dezvolta
degenerescența maculară senilă avansată și
o pierdere gravă a acuității vizuale. Formula recomandată
de studiul AREDS 1 este urmatoarea: 500
mg vitamina C, 400 UI vitamina E, 15 mg de betacaroten,
80 mg de zinc (sub forma de oxid de zinc), 2
mg de cupru sub forma de oxid de cupru.
Adaosul de cupru previne anemia legată de
deficiența de cupru, iar formula trebuie administrata
în două prize, dimineața și seara, în timpul meselor.
Formula actualizată, rezultată din studiul
AREDS 2, este: 80 mg zinc, 2 mg cupru, 500 mg vitamina
C, 400 UI vitamina E (se vor evita dozele mai
mari), 15 mg betacaroten (doza este maximă, iar la
fumatori trebuie evitată administrarea), cel puțin 6
mg de luteină (maximum 20 mg), cel putin 2 mg de
zeaxantină (maximum 6 mg), maximum 1 g de ulei
de pește cu EPA și DHA.
Formula unei capsule de Orthomol AMD Extra
conține: vitamina E (alfa-TE) 76 mg, vitamina C
125 mg, zinc 6,3 mg, cupru 0,5 mg, natriu 0,4 mg,
luteină 2,5 mg și zeaxantină 500 mcg.
Concluzii. Orthomol AMD Extra conține toți
nutrienții necesari pentru prevenirea și tratamentul
degenerescenței maculare legate de vârstă. Utilizarea
acestui preparat se bazează exclusiv pe studii
științifice care demonstrează fără echivoc faptul că
pentru o bună funcționare fiziologică a foveei este
necesar să suplimentăm organismul cu elementele-
cheie ale metabolismului retinian. |
metadata.dc.relation.ispartof: | Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină: Conferința științifico-practică a oftalmologilor din municipiul Chișinău cu participare națională și internațională „Actualități în oftalmologie” ediția a VII-a, 08-09 aprilie 2022, Chișinău, Republica Moldova |
URI: | https://revistaspemm.md/wp-content/uploads/2022/04/TIPAR_Actuslitati-in-oftalmologie-30-martie-2022.pdf http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/20852 |
ISSN: | 1729-8687 |
Appears in Collections: | Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină Nr. 1(92) / 2022 Supliment
|
Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.
|