USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/26771
Title: Tratamentul afecțiunilor sinusului maxilar în pregătirea preimplantară: Rezumatul tezei de doctor în științe medicale: 323.01 – Stomatologie
Authors: Mighic, Alexandr
Keywords: endoscopic sinus surgery;sinusotomy;sinus lifting;osteomeatal unit;sinus membrane;fungal sinusitis;odontogenic sinusitis;mucosal cyst;mucocele;computed tomography
Issue Date: 2024
Citation: MIGHIC, Alexandr. Tratamentul afecțiunilor sinusului maxilar în pregătirea preimplantară: rezumatul tezei de doctor în științe medicale: 323.01 – Stomatologie. Chișinău, 2024, 20 p.
Abstract: INTRODUCERE. Reabilitarea implanto-protetică a devenit o metodă de elecție în reabilitarea pacienților edentați. După extracția dinților are loc atrofia progresivă a procesului alveolar și, deseori, specialiștii în domeniu se confruntă cu deficitul suportului osos. În zonele laterale ale maxilarului superior, în afară de atrofia procesului alveolar în partea coronară, paralel are loc și pneumatizarea sinusului maxilar cu resorbția crestei alveolare în partea apicală. Metoda cel mai des utilizată de augmentare osoasă în zonele laterale ale maxilarului superior este intervenția de sinuslifting (SL), care și-a dovedit eficiența sa înaltă și predictibilitatea în timp. Dar una din condițiile principale ale efectuării SL este că sinusul maxilar (SM) trebuie să fie intact. În același timp, sunt foarte puține date în literatura de specialitate referitor la limitele și criteriile de apreciere a stării funcționale a sinusului maxilar. Este bine știut faptul că motivul principal al complicațiilor postoperatorii a SL este starea patologică a sinusului maxilar preoperator [6, 7]. Îngroșarea mucoasei sinuzale se apreciază în 23,7%-28,2%, chist mucozal – în 8,9-19,4% și sinuzita acută- în 3,6-6,5% din pacienții adresați pentru reabilitarea implanto-protetică [8, 9]. Beaumont (2005) a raportat că 40% dintre pacienții care se adresează pentru SL au patologia sinusului maxilar [5]. Analiza stării funcționale a sinusului maxilar, grosimii mucoasei Schneideriene și permeabilității ostiumului natural are un rol crucial în stabilirea indicațiilor și contraindicațiilor către SL. Problemele și întrebările menționate anterior și multe altele, întâlnite în practica noastră de rutină și ale altor specialiști în domeniu, ne-au determinat la demararea prezentului studiu. Scopul lucrării: Evaluarea metodelor optime de tratament a afecțiunilor sinusului maxilar în pregătirea preimplantară și elaborarea recomandărilor către inserarea implantelor dentare endoosoase cu interesarea sinusului maxilar operat. Obiectivele cercetării 1. Elaborarea metodologiei de examinare clinică și paraclinică a pacientului cu indicații către operația de sinuslifting. 2. Studiul avantajelor și dezavantajelor tehnicilor chirurgicale existente pentru pregatirea preimplantară a pacienților cu afecțiuni ale sinusului maxilar. 3. Aprecierea rolului complexului ostiomeatal în planificarea tratamentului chirurgical la pacienți cu patologia sinusului maxilar. 4. Aprecierea rolului devierilor anatomice a structurilor endonazale în tratamentul sinuzitelor și în planificarea sinusliftingului la pacienți cu patologia sinusului maxilar. 5. Elaborarea metodei de asanare a sinusului maxilar în combinație cu sinuslifting într-o etapă chirurgicală prin acces endobucal.
URI: http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/26771
Appears in Collections:AUTOREFERATELE TEZELOR DE DOCTOR, DOCTOR HABILITAT

Files in This Item:
File Description SizeFormat 
Mighic_rom.pdf1.47 MBAdobe PDFView/Open


Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback