Lambourile musculare – o alternativă la decorticare sau rezecție pulmonară în tratamentul spațiului rezidual la pacienții tarați

Abstract

Introducere: Decorticările sau rezecțiile pulmonare reprezintă tratamentul chirurgical obişnuit în cazul pacienților cu empiem sau abcese pulmonare cronice. Pentru un număr redus de pacienți cu comorbidități severe asociate sau disfuncții respiratorii aceste operații nu sunt indicate. Am analizat eficiența lambourilor musculare pentru a corecta cavitățile reziduale. Material și metode: Am studiat pacienți cu scor de risc ASA >3, cu FEV si FVC<40, clasa NYHA mai mare sau egală cu II. Am inclus în studiu pacienți cu empiem (1caz), aspergiliom (8 cazuri), abces pulmonar cronic (1 caz) .Am folosit diverse lambouri musculare pentru a umple cavitățile. Pentru pacienții cu aspergilom am practicat toracotomie, cavernotomie, excizia micetomului, sutura fistulei. Am folosit lambouri din pectoralul mare (2), muşchii intercostali (4) şi dorsal mare (2). Pentru pacienții cu supurații cronice pulmonare am folosit dorsal mare, iar pentru empiem am asociat şi muşchi pectoral mare, trapez şi intercostal cu toracoplastie. Rezultate: Evoluția imediată a fost favorabilă în toate cazurile cu excepția unuia care a necesitat reintervenție pentru sângerare. Un pacient a dezvoltat serom. În toate cazurile, viabilitatea lamboului nu a fost afectată. Nu s-au inregistrat decese. Concluzii: Scopul acestor intervenții a fost sa eliminăm spațiile libere din pleură sau plămân. Pentru pacienții tarați, decorticările şi rezecțiile sunt operații riscante, această nouă abordare fiind benefică. Evoluția favorabilă, morbiditatea minimă după folosirea lambourilor musculare justifică deplin acest procedeu. Chiar dacă numărul mic de cazuri în care am practicat acest tip de operație ne limitează pentru moment spectrul de experiență, rezultatele pozitive sunt încurajatoare.

Introduction: The surgical treatment of residual space for patients with empyema or chronic lung abscess is in most cases decortication or lung resection. For a limited number of patients with severe comorbidities or respiratory dysfunction these procedures are prohibited. We analyzed the efficiency of muscle flaps to solve the residual cavities these patients. Material and methods: We studied patients with ASA risk > 3, with FEV and FVC < 40%, NYHA II or more. Patients with empyema (1 case), aspergilloma (8 cases), chronic lung abscess (1 case) were included in the study. Different types of muscle flaps were used to fill the cavities. For patients with aspergilloma we performed thoracotomy, cavernotomy, excision of the micetoma, fistulae suture; muscles used: pectoris major – 2, intercostal – 4 and latissimus dorsi – 2. For the patient with chronic suppuration of the lung we used latissimus, and for the empyema we associated pectoris major, trapezius and intercostal muscle with thoracoplasty. Results: The immediate outcome was favorable in all cases except one who required exploration for bleeding. One patient developed wound seroma. In all cases the viability of the transposed muscle was not affected. We recorded no mortality. Conclusions: The aim of surgery is to eliminate all empty space in the pleura or lung. For impaired patients decortication or resection are very risky, thus new approach was needed. The good outcome, minimal morbidity after using muscle flaps, fully justify their use. The low number of patients limits our experience, but the good results are encouraging.