Leiomiomul ovarian: histogeneza, diagnosticul și tratamentul chirurgical

Abstract

Rezumat. Introducere: Leiomiomul ovarian (LO) este una dintre cele mai rare tumori ovariene benigne de origine mazenchimală. Pentru prima dată LO a fost descris de către Sangalli în anul 1862 și, până în prezent, în literatura de specialitate sunt documentate și publicate mai puțin de 100 de cazuri de LO. În cadrul studiului a fost efectuată căutarea computerizată a bazelor de date PubMed, MedLine și Google Scholar, utilizând cuvintele cheie: ovar, leiomiom ovarian, tumoare benignă, chirurgie organomenajantă. Conform datelor de literatură, LO se întâlnește mai frecvent la femeile cu vârsta cuprinsă între 20 și 65 de ani, și în 85% cazuri în perioada premenopauzală. Actualmente, LO se divizează în primare și secundare. LO secundare, de regulă, sunt consecințele leiomiomului uterin (leiomiom parazitar, leiomiomatoză peritoneală diseminată), care se atașează de ovar. În majoritatea cazurilor LO sunt de dimensiuni mici (≤ 3cm) și, în același timp, sunt descrise LO gigante, cu dimensiunile 25-30 cm. Diagnosticul preoperator precis al LO este destul de complicat și, în marea majoritate, se datorează rarității patologiei, precum și interpretării rezultatelor investigațiilor radiologice, stabilind diagnosticul eronat de leiomiom uterin subseros, leiomiosarcom uterin, leiomiom a ligamentului lat, fibrom/tecom, etc. Pentru LO este caracteristic un rezultat benign cu prognostic favorabil și lipsa recidivelor după tratamentul chirurgical – operații ovaromenajante. Concluzie: LO se referă la tumori benigne, foarte rare. În pofida utilizării întregului arsenal de metode imagistice, diagnosticul preoperator al LO este destul de dificil, iar la pacientele de vârstă fertilă intervențiile ovaromenajante trebuie considerate justificate. Studiul histologic, în combinație cu investigația imunohistochimică este metoda de bază în diagnosticul leiomiomului ovarian.

Summary. Background: Ovarian leiomioma (OL) is one of the rarest benign ovarian tumors of mesenchimal origin. OL was firstly described by Sangally in 1862 and, till present, less than 100 cases of OL had been documented and published in specialized literature. During this research, a computer search was performed in PubMed, MedLine and Google Scholar databases using the keywords: ovary, ovarian leiomyoma, benign tumor, organ preserving surgery. According to literature data, OL is more common in women between the age of 20 and 65, and, in 85% of cases, in the premenopausal period. Currently, OL is divided into primary and secondary types. Secondary OL are usually the consequences of uterine leiomyoma and disseminated peritoneal leiomyomatosis, that attaches itself to the ovary. In most cases, OL are small (≤ 3cm) and likewise, there are described giant OL, with dimensions of 25-30 cm. The correct preoperative diagnosis of OL is quite complicated, which is mostly caused by the rarity of the pathology and interpretation of the results of radiological investigations, being wrongly interpreted as subserosal uterine leiomyoma, uterine leiomiosarcoma, leiomyoma of broad ligament of the uterus, fibroma/thecoma, etc. For OL, it is characteristic a benign results with favorable prognosis and a lack of recurrences after surgical treatment – ovarian preserving operations. Conclusions: OL refers to very rare benign tumors. Despite the use of the entire arsenal of imaging methods, the preoperative diagnosis of OL is quite difficult, thus, in patients of childbearing potential, ovarian preserving interventions should be considered justified. Histological study, in combination with immunohistochemistry investigation, is the basic method in the diagnosis of ovarian leiomyoma.