Papilosfincterotomia endoscopică în tratamentul pancreatitei acute de etiologie biliară

Abstract

Introducere: O însemnătate primordială în tratamentul pancreatitei acute o are aprecierea corectă a etiologiei procesului inflamator, de origine biliară sau non-biliară. Momentul etiopatogenetic în pancreatita biliară este hipertensiunea ductală a cărei suprimare are o importanţă crucială. Scopul: Aprecierea eficacităţii papilosfincterotomiei endoscopice (PSTE) în pancreatita de origine biliară (coledocolitiază, stenoza papilei Vater, colangită etc). Material şi metode: La 151 bolnavi cu pancreatită (edematoasă – 97, distructivă – 54) cauzată de patologia arborelui biliar a fost efectuată colangiopancreatografia retrogradă endoscopică urmată de PSTE cu utilizarea a trei metode: 1). metoda prin canulare (tipică), 2). sfincterotomie atipică cu sfincterotoame tip ac, 3). combinată. În dependenţă de caracterul patologiei, prezenţa complicaţiilor, succesiunea ulterioară a operaţiilor laparoscopice şi tradiţionale bolnavii au fost devizaţi în 4 subloturi: subl.I – la care PSTE a servit ca etapă preliminară şi definitivă a tratamentului endoscopic (93 bolnavi), subl.II – PSTE a fost urmată de operaţii chirurgicale tradiţionale la vezicula biliară şi CBP (17 bolnavi), subl. III – la care după PSTE în faza precoce li s-a efectuat CEL (29 pacienţi), subl. IV – pacienţi de vîrstă înaintată şi senilă, la care în calitate de etapă secundă a fost efectuată colecistolitostomia laparoscopică sau decompresia ecoghidată a veziculei biliare (12 bolnavi). Rezultate: Tratamentul a fost efectiv în 149 (98,7%) cazuri. Din cauza complicaţiilor au decedat 2 (1,3%) pacienţi, indice spectaculos pentru acest contingent grav de bolnavi. Concluzii: Papilosfincterotomia endoscopică este o metodă de elecţie în tratamentul pancreatitei acute biliare.

Introduction: Duodenal trauma is a social and medical issue, difficult in emergency surgery. Mortality rate in duodenal trauma reaches 52-80%. The aim: To study mortality in blunt and penetrating duodenal trauma. Material and methods: A retrospective and prospective study was performed including 108 patients with duodenal trauma, treated during 26 years within the Emergency Hospitals from Chisinau and Bucharest. M:F ratio – 11:1; age – between 18 and 81years. Blunt duodenal trauma – 67 (62.03%) cases, penetrating – 41 (37.96%). Isolated duodenal trauma – 36 (33.33%), with polytrauma – 72 (66.66%). Trauma mechanism: vehicle accidents – 31 (28.7%), violence attack – 22 (20.37%), falls from heights – 12 (11.11%), crushing – 2 (1.85%), stabbed – 31 (28.7%), gunshot – 10 (28.79%). All patients underwent surgery for vital indications. Results: General mortality rate was – 47.22%, in blunt trauma – 52.23%, in penetrating trauma – 39.02% (t=0.87, p>0.05); in isolated trauma – 27.77%, and in polytrauma – 37.96% (t=1.91; p>0.05). Conclusions: Postoperative mortality in polytrauma patients with duodenal injuries is higher compared to isolated injuries; higher rate being associated with blunt trauma and is determined by the severity of the associated injuries of vital organs.