Tratamentul endoscopic şi chirurgical al sindromului Mirizzi

Abstract

Introducere: Sindromul Mirizzi se caracterizează prin compresia căii biliare de către colecist sau formarea unei fistule între acestea, care corespunde tipului Mirizzi I şi II (McSherry, 1984). Diagnosticul se confirmă prin ERCP. Corecţia chirurgicală este complexă şi adesea în cazurile de Mirizzi II este necesară aplicarea hepaticojejunostomiei. Scop: Evaluarea oportunităţilor tratamentului endoscopic şi chirurgical al sindromului Mirizzi pentru păstrarea pasajului bilei spre duoden. Material şi metode: Dintre 2144 pacienţi cu litiază biliară, obstrucţia căilor biliare a fost evidențiată la 328 (15,3%). Sindromul Mirizzi a fost diagnosticat în 21 (6,4%) cazuri: de tip I – la 6 (28,6%) pacienţi, de tip II – la 15 (71,4%). Rezultate: În două cazuri de Mirizzi I iniţial a fost practicat drenajul biliar transnazal, într-un caz – stentarea ductului biliar comun. Colecistectomia laparoscopică s-a efectuat la 5 pacienţi şi deschisă – la unul. La 2 din 15 (13,3%) pacienţi cu Mirizzi II s-a reuşit litotripsia, la un bolnav a fost realizată stentarea biliară. Pentru a reduce icterul în 12 cazuri a fost aplicat drenajul biliar transnazal. Ulterior, 9 pacienţi au suportat colecistectomie cu plastia defectului ductului biliar comun, la 2 bolnavi s-a efectuat colecistectomie laparoscopică cu extragerea calculilor biliari, şi într-un caz s-a practicat hepaticojejunostomia. Astfel, la 14 din 15 (93,3%) bolnavi cu Mirizzi II pasajul biliar fiziologic a fost restabilit cu succes. Mortalitatea postoperatorie a constituit 0, morbiditatea – 19% (4 pacienţi). Concluzie: Aplicarea tratamentului endoscopic şi chirurgical la pacienţii cu Mirizzi II a permis restabilirea pasajul biliar fiziologic în 93% din cazurile noastre.

Introduction: The Mirizzi syndrome is characterized by compression of bile duct by gallbladder or fistula formation between them, that corresponds to the Mirizzi type I and type II (McSherry, 1984). The diagnosis confirms by ERCP. Surgical correction is complex and often needs hepaticojejunostomy in cases of Mirizzi II. Aim: Evaluate opportunities of the endoscopic and surgical treatment of Mirizzi syndrome in the preservation of bile passage to the duodenum. Material and methods: Among 2144 patients with cholelithiasis, biliary tract obstruction occurred in 328 (15.3%). Mirizzi syndrome was diagnosed in 21 (6.4%): type I – in 6 (28.6%) patients, type II – in 15 (71.4%). Results: In two cases of Mirizzi I initially transnasal biliary drainage was performed and in one – the common bile duct stenting. In 5 patients laparoscopic and in one open cholecystectomy was performed. In 2 of 15 (13.3%) patients with Mirizzi II lithotr ipsy was successful; in one bile duct stenting was performed. To reduce jaundice in 12 cases transnasal biliary drainage was introduced. Thereafter, 9 patients underwent cholecystectomy with the common bile duct defect plasty, 2 patients underwent laparoscopic cholecystolitotomy with bile duct stones extraction, and in one case hepaticojejunostomy was formed. Thus, in 14 of 15 (93.3%) of Mirizzi II physiological bile passage was successfully restored. Postoperative mortality was 0, morbidity was 19% (4 patients). Conclusion: The use of endoscopic and surgical treatment in cases of Mirizzi II allowed restoring the physiological bile passage in 93% of cases.