Managementul postoperator în sindromul intestinului scurt (caz clinic)

Abstract

Introducere: Prevalența sindromului intestinului scurt (SIS) este circa 3-4 la un million de populație. Acest sindrom se dezvoltă la pacienții cu lungimea intestinului subțire rămasă mai puțin de o treime (aproximativ 200 cm), circa la 15% dintre bolnavii care au fost supuși rezecției intestinale. Aproximativ 70% din pacienții cu SIS se externează la domiciliu și același procentaj corespunde ratei de supraviețuire peste un an. Supraviețuirea la distanță în mare măsură este dirijată de complicațiile survenite în urma managementului SIS.Caz clinic: În Clinica de Chirurgie a fost internată o pacientă de 30 ani, cu diagnosticul de sarcină 30-31 săpt., moartea antenatală a fătului (stabilită la USG), ocluzie intestinală (confirmată radiologic), peritonită generalizată. Intervenția chirurgicală – laparotomie mediană, cauza ocluziei fiind volvulusul intestinului subțire (torsiune la 360°). S-a efectuat histerectomie totală în comun cu fătul mort și anexectomie, rezecție totală a intestinului subțire cu duodeno-ileoanastomoză termino-terminală (lungimea bontului ileonului restant fiind 3-4 cm.). Complicație postoperatorie: anastomozită, tratată conservator. După tratament intensiv, cu alimentație combinată pacienta se externează la domiciliu pentru prelungirea tratamentului în condiții de ambulator. Moartea survine la a 121-a zi postoperator din cauza sindromului de malabsorbție, cașexiei și insuficienței poliorganice. Concluzii: SIS este o patologie chirurgicală gravă, care necesită un tratament complex, costisitor și cu pronostic rezervat, în funcție de zona și lungimea intestinului păstrat. În cazul sus-descris unica opțiune de tratament a fost nutriția total parenterală urmată de transplant intestinal.

Introduction: The prevalence of short bowel syndrome (SBS) is about 3-4 per million of the population. This syndrome develops in patients with less than one-third (about 200 cm) of the remaining small intestine, approximately in 15% of patients, who undergo intestinal resection. About 70% of patients with SBS are discharged and similar percentages are alive 1 year later. The long-term outcome in most cases depends on complications related to the management of SBS. Clinical case: In Surgical Department was hospitalized a 30 years woman with a diagnosis of 30-31 weeks pregnancy, antenatal fetal death (confirmed by ultrasound), and bowel obstruction (confirmed by X-Ray) and generalized peritonitis. A midline laparotomy was done; the cause of obstruction was the volvulus of small bowel (360° torsion). There were performed a total hysterectomy including dead fetus in uterus, with anexectomy, and total resection of small bowel with end-to-end duodenoileal anastomosis (residual ileum length is 3-4 cm). Postoperative complications: anastomositis, managed conservatively. After the intensive treatment with combined nutrition, the patient was discharged home for further treatment in out-hospital setting. Death occurred on the 121-st postoperative day, due to malabsorption syndrome, cachexia and multiple organs failure. Conclusions: SBS is a surgical pathology, which requires complex and expensive treatment. Condition has reserved prognosis, depending on the area and length of the residual small bowel. Total parenteral nutrition followed by intestinal transplantation could be optional treatment in aforementioned case.