Aspecte în diagnosticul și tratamentul diastemei în funcţie de dentiție

Abstract

Introducere: Anomaliile dento-maxilare sunt considerate tulburări în dezvoltarea normală a aparatului dento-maxilar. Printre aceste anomalii, diastema joacă un rol foarte important. Diastema reprezintă o disarmonie dento-maxilară, caracterizată prin existenţa unei spaţieri interincisive cu dimensiuni cuprinse între 1-6 mm, cauzată de un factor ereditar sau de neconcordanţa între dezvoltarea dinţilor şi a maxilarelor, uneori cu caracter tranzitor care se reglează pe parcursul perioadei de creştere, creând inconvenienţe estetice pacienţilor, datorită localizării în prim plan a acesteia. Diagnosticul diastemei se bazează pe un examen clinic minuţios şi pe analize complementare. Tipul tratamentului implimentat depinde în mare măsură de o examinare amănunţită, în urma careia se obţin informaţii ce redau factorul declanşator al diastemei, precum şi unele opţiuni de tratament în funcţie de etiologia anomaliei dento-maxilare. Datele oferite de către Trifan V., Lupan I. în urma examinării a 1710 copii din unele şcoli din Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 6 până la 18 ani, au determinat frecvenţa diastemei în valoare de 28,3 ± 1,22% în grupul de vârstă de 6-9 ani, 10,3 ± 0,83% în grupul de vârstă de 10-14 ani şi 8,8± 0,77% în grupul de vârstă 15-18 ani. Astfel, prevalenţa este mare la copii şi scade o dată cu vârsta. Scopul lucrării: Optimizarea metodelor de tratament a diastemei în funcţie de dentiţie prin analiza detaliată a factorilor etiologici ce induc apariţia anomaliei dento-maxilare. Materiale şi metode: Studiul a fost bazat pe datele pre- şi posttratament a 10 pacienţi (vârsta 6-28 ani) cu malocluzii asociate cu diastemă, ce au fost supuşi tratamentului ortodontic. Criteriul de diagnosticare a diastemei a fost decalajul de 1 mm şi mai mult dintre incisivii centrali superiori. S-au examinat pacienţii prin intermediul examenului clinic (evaluarea subiectului, anamneza, examenul clinic facial, examenul funcţional) şi examenului complementar (examenul fotometric, examenul radiologic şi analiza modelelor de studiu). Metoda de tratament s-a ales în conformitate cu vârsta pacientului la momentul adresării, etiologia anomaliei, starea de sănătate generală şi orală, potenţialul biologic al pacientului ortodontic. În funcţie de dentiţie s-au utilizat 2 metode de tratament. În dentiţia mixtă s-a aplicat tratamentul interceptiv ce constă în înlăturarea factorului cauzal şi aplicarea plăcii palatinale prevăzute cu două arcuri diapazon, arc vestibular şi croşete cu elemente de ancoraj. În dentiţia permanentă s-a utilizat tratamentul curativ propriu-zis, prin tehnica fixă şi aplicarea arcurilor secţionale sau arc total cu bucle verticale prevăzute cu helix, cu tracţiuni elastice pe arcuri rotunde sau dreptunghiulare. Rezultate: În cadrul examenului fotostatic s-au analizat caracteristicile legate de poziţia scheletului facial, dimensiunea etajelor şi simetria facială. Dereglări ale planului Simon (orbito-frontal) şi Dreyfus (nazo-frontal) nu au fost depistate. În urma analizei biometrice a modelelor de studiu, s-au depistat valori în limitele normei (± 2 mm) sau medii de 4-6 mm după Pont şi Korkhaus, ceea ce denotă un exces de creştere transversală la maxilă. S-a constatat o rezervă de spaţiu la arcada superioară de 0,5-3mm cu ajutorul perimetriei Nance. Ortopantomografia ne-a precizat cauzele intermaxilare ce au determinat diastema, iar teleradiografia ne-a oferit cele mai multe indicaţii despre natura, direcţia şi gradul de dezvoltare a structurilor osoase ce o însoţesc. Succesul tratamentului constă în depistarea etiologiei, eliminarea cauzei, închiderea ortodontică a spaţiului existent şi perioada de contenţie, diastema reprezentând o anomalie ce recidivează frecvent. Concluzii: 1. Analiza parametrilor biometrici şi cefalometrici oferă o estimare precisă a spaţiului pe arcada dentară în funcţie de dentiţie, facilitând planificarea optimă a tratamentului. 2. Succesul înlăturării diastemei constă în aplicarea consecutivă a tratamentului profilactic şi interceptiv al malocluziei transversale, în funcţie de factorii etiologici, gradul de severitate al malocluziei şi varietatea de dentiţie.