USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/25329
Title: Cunoștințe, atitudini și practici ale bărbaților cu referire la sănătatea sexual reproductivă
Authors: Croitor, Corneliu
Lozan, Oleg
Keywords: sănătatea sexual-reproductivă;andropauza;sindromul climacteric la bărbați;managementul andropauzei
Issue Date: 2023
Publisher: CEP Medicina, Şcoala de Management în Sănătate Publică
Citation: CROITOR, Corneliu, LOZAN, Oleg. Cunoștințe, atitudini și practici ale bărbaților cu referire la sănătatea sexual reproductivă. In: Managementul sănătății publice: realizări, provocări și perspective: culegere de rezumate științifice. Chişinău: Medicina, 2023, pp. 43-44. ISBN 978-9975-82-318-0.
Abstract: Scopul. Aprecierea nivelului de cunoștințe, atitudini și practici ale bărbaților cu privire la sănătatea sexual-reproductivă pentru elaborarea setului de recomandări practice privind managementul perioadei de andropauză. Obiective. Analiza teoriilor și practicilor internaționale în domeniul gestionarii sănătății sexual-reproductive masculine; identificarea cunoștințelor și conștientizării de către bărbați a sănătății sexual-reproductive și aprecierea față de perioada de andropauză; studiul opiniei medicilor de familie, urologi și andrologi cu privire la CAP ale bărbaților; elaborarea setului de recomandări practice privind managementul perioadei de andropauză. Material și metode. Tipul de studiu – transversal, descriptiv mixt, cu elemente analitice, pe un lot de 406 bărbați cu vârsta cuprinsă între 30-74 de ani, cetățeni ai RM. Studiul cantitativ s-a realizat prin chestionarea (online și offline); iar cel calitativ – prin intermediul interviurilor în profunzime (nr. 20 de medici, dintre care 10 medici urologi/andrologi și 10 medici de familie). Metodele studiului – analiza și sinteza bibliografică, istorică, sociologică, epidemiologică, statistică. Rezultate obținute. Conform testului ADAM nivel excelent al funcției sexuale a fost raportat de 19,6% respondenți (capacitatea sportivă în ultimele 4 săptămâni) până la 30,6% de respondenți (puterea erecției). Nivel mediu a fost raportat de 41,5% (capacitatea sportivă în ultimele 4 săptămâni) până la 49,4% (libidoul) de respondenți. Respondenții cu vârsta în intervalul 50-59 și 60-69 de ani au avut o rată mult mai înaltă a nivelului slab și cumplit comparativ cu vârsta 40-49 de ani. Iar vârsta mai înaintată, în special în intervalul 70+ de ani s-a asociat puternic cu statutul erecției comparativ cu vârsta tânără (40-49 de ani). Conform testului LOH sunt satisfăcuți de activitatea sexuală – 71,5%, nesatisfăcuți – 13,4%, au refuzat de a răspunde 15,0%. Motivele inactivității sexuale în ordine descrescândă au fost citate astfel: lipsa unui partener în prezent 10,8%; supraoboseala (9,9%); factorii legați de partener 8,9%; prezența unei probleme fizice 3,6% și lipsa de interes (3,2%). A existat o interacțiune semnificativă între nivelul de studii și mediul de trai, asupra manifestării activității sexuale (insatisfacție). Fiecare al treilea bărbat în andropauză nu s-a adresat la medic, deoarece a acceptat că este o perioadă care va trece de la sine. Fiecare al cincilea s-a adresat medicului și asistența primită l-a ajutat semnificativ. Cea mai frecventă adresabilitate pe aceste motive a fost la medicul de familie (36.7%), urmată de neurolog (8,5%), urolog/androlog (3,9%). Activitatea sexuală în 93,8% cazuri este percepută ca ceva ce produce plăcere. Practic jumătate din respondenți au declarat că întrețin 5 și mai multe raporturi sexuale săptămânal, iar fiecare al treilea – de 3-4 ori pe săptămână. A existat o corelație semnificativă între gradul de cunoaștere a fenomenului andropauzei și statutul clinic actual, între disponibilitatea și dorința respondenților de a cunoaște mai multe informații despre andropauză în funcție de percepția personală, a stării depresive și stării de epuizare. În toate simptomele sus menționate percepția pozitivă despre gradul de informare referitor la andropauză este asociată cu o intensitate mai mică a simptomelor. Sursele de informare privind sănătatea sexuală au fost tata sau bunicul (31%), internetul (15%), școala (15%), cărțile, revistele (14%), medicul (14%) și mai puțin de la TV sau radio (9%). Respondenții cu studii gimnaziale s-au informat mult mai frecvent din școală comparativ cu cei care au absolvit studiile liceale, medii și superioare. Circa 70% recunosc necesitatea în cunoștințe despre andropauză și cred că cunoștințele îi vor ajuta. În același timp 68% menționează drept sursă utilă de informare – medicul urolog/androlog. Concluzii. Informarea, atitudinea corectă și abordarea multidisciplinară a perioadei de andropauză, poate garanta o calitate a vieții mai bună, contribuind la îmbătrânirea activă. Practica internațională, prin prezența clinicilor, departamentelor de profil, asociațiilor destinate andropauzei, ne conving de importanța abordării corecte a acestei perioade. În urma studiului s-a constatat o importantă problemă legată de sursa de informare, precum și de gradul de conștientizare a simptomelor și patologiilor asociate andropauzei, în timp ce informarea corectă despre climaxul masculin poate ajuta bărbații să aibă așteptări mai realiste cu privire la această perioadă și să facă alegeri mai bune între opțiunile de tratament pentru simptomele lor. Studiul relevă de asemenea că: a) există o tendință de a asocia andropauza cu un fenomen negativ, precum îmbătrânirea sau sentimentul de a nu se mai simți bărbat; b) există o rată scăzută a adresabilității la medic, în pofida prezenței simptomelor, în special în rândul bărbaților din mediul rural și a celor cu un nivel scăzut de școlarizare.
metadata.dc.relation.ispartof: Managementul sănătății publice: realizări, provocări și perspective: Culegere de rezumate științifice
URI: http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/25329
ISBN: 978-9975-82-318-0
Appears in Collections:Managementul sănătății publice: realizări, provocări și perspective 2023



Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback