Rolul densitometriei prin tomografie computerizată în evaluarea rezultatelor tratamentului prin litotriţie extracorporală cu unde de şoc al calculilor renoureterali: studiu prospectiv, descriptiv

Abstract

Rezumat. Introducere. De la introducerea metodei de litotriție extracorporală cu unde de șoc, în anii 1980, această tehnologie a devenit una din principalele metode de tratament a litiazei renoureterale. Pentru evaluarea ratei de succes, aprecierea densității calculului prin tomografie computerizată se bucură de cea mai mare popularitate. Scopul acestei lucrări a fost de a evalua eficacitatea aprecierii densității calculului în evaluarea rezultatelor tratamentului prin litotriție extracoprorală (ESWL) cu unde de șoc al calculilor renoureterali. Material și metode. În studiu au fost incluși 60 de pacienți cu litiază renoureterală cu diametru de 0,5-2,0 cm, diagnosticată prin tomografie computerizată cu estimarea densității calculului, care au fost tratați prin litotriție extracorporală. În timpul procedurii de litotriție extracorporală, au fost aplicate 4000 de impulsuri pe ședință, cu un maxim de energie de 3,0 kV. Numărul de ședințe a variat de la una până la trei. Ulterior, pacienții au fost invitați la vizite de control, în dinamică, timp de 1 lună. Rezultate. Din numărul total de pacienți, incluși în studiu, 39/60 (65%) au fost cu rată de ,,stone free” după prima ședință de tratament. S-a observat o relație liniară față de rata mare de ,,stone free” și densitatea calculului. Toți acești pacienți au avut densitatea calculului ≤600 unități Hounsfield (UH). La 11/60 (18%) pacienți s-au aplicat două ședințe de ESWL; aceștia au avut densitatea calculului cuprinsă între 600-1000 UH. La restul pacienților, 10/60 (17%), au fost aplicate trei sedințe de ESWL; acesția au avut densitatea calculului cuprinsă între 1000-1200 UH. Rata de ,,stone free”, după trei sedințe de ESWL, a fost de 92%. Toți pacienții, care au avut reușită în tratament, au prezentat calculi cu densitate de până la 1000 UH. La 6 pacienți procedura de tratament a eșuat; toți au prezentat calculi cu dimensiunea de maxim 17 mm și cu densitatea de 1000-1200 UH, aceștia fiind referiți către alte metode de tratament. Concluzii. Aprecierea densității calculului până la litotriție permite o estimare mai exactă a numărului de ședințe necesare pentru atingerea ratei maximale de succes. De asemenea, cunoașterea exactă a densității calculului poate ajuta la alegerea metodei optimale de tratament din prima intenție.

Abstract. Introduction. Since the introduction of the extracorporeal shock wave lithotripsy in the 1980s, this method has become one of the main methods of treatment of reno-ureteral lithiasis. To evaluate the success rate, the computed tomography, used to assess the calculus density, is among the most popular procedures. The purpose of this study is to evaluate the efficacy of calculus density in assessing treatment outcomes of reno-ureteral calculi by extracorporeal shock wave lithotripsy (ESWL). Material and methods. In this study, 60 patients with reno- ureteral lithiasis of 0.5-2.0 cm were diagnosed by means of computed tomography, the calculi density being performed. The patients were treated by extracorporeal lithotripsy. During the extracorporeal lithotripsy, 4000 pulses per session were applied with a maximum energy of 3.0 kV. The number of sessions ranged from one to three sessions. Subsequently, the patients were monitored and followed up for 1 month. Results. Of the total number of patients enrolled in the research study 39/60 (65%) were “stone free” after the first treatment session. We observed a linear proportion between the high “stone free” rate and the calculus density, all of these patients had the calculus density ≤600 Hounsfield units (HU). In 11/60 (18%) patients, two ESWL sessions were applied and they had the calculus density of 600-1000 HU. In 10/60 (17%) patients, three sessions of ESWL were applied, and they had the calculus density between 1000 and 1200 HU. The rate of “stone free” after three ESWL sessions was 92%. All patients who had the therapy success rate, had the calculus density of up to 1000 HU. In 6 patients, the treatment procedure failed, all of them had calculi with the maximum size of 17 mm and the density of 1000-1200 HU, they being referred to other methods of treatment. Conclusions. The use of calculus densitometry before lithotripsy offers the possibility to estimate more accurately the number of required sessions in order to obtain a maximal success rate. Also, exact information about the calculus density may help finding the most optimal treatment method from the beginning.