USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/26846
Title: Criterii de selectare a prestatorilor de servicii medicale spitalicești
Authors: Onofrei, Nina
Ciocanu, Mihai
Keywords: factorilor determinanți;criterii;selectarea prestatorilor de servicii medicale spitalicești
Issue Date: 2024
Publisher: Şcoala de Management în Sănătate Publică
Abstract: Scopul: Definirea criteriilor de selectare a prestatorilor de servicii medicale în cadrul sistemului de Asigurare Obligatorie de Asistență Medicală în vederea elaborării recomandărilor de îmbunătățire a procesului de contractare a prestatorilor de servicii medicale spitalicești și asigurării accesului populației la servicii medicale de calitate în timp util. Obiective: Analiza studiilor, legislației naționale și a practicilor internaționale privind selectarea prestatorilor de servicii medicale spitalicești în contextul asigurării accesului populației la servicii medicale de calitate; analiza factorilor determinanți în selectarea prestatorilor de servicii medicale spitalicești prin prisma evaluării calității, eficienței și eficacității activității acestora; definirea factorilor determinanți de selectare a prestatorilor de servicii medicale spitalicești în viziunea actorilor responsabili de asigurarea accesului populației la servicii medicale de calitate în timp util; elaborarea recomandărilor de îmbunătățire a procesului de selectare a prestatorilor de servicii medicale spitalicești în cadrul sistemului de asigurare obligatorie de asistență medicală. Material și metode: Tipul studiului: transversal, descriptiv, mixt. Partea cantitativă a fost realizată prin chestionarea managerilor instituțiilor medico-sanitare care prestează asistență medicală spitalicească pe întreg teritoriul țării și care și-au exprimat acordul de participare în cercetare. Au fost recepționate 53 de chestionare din cele 73 remise pentru completare. Partea calitativă a studiului a fost realizată prin interviuri în profunzime cu persoane în funcții manageriale din cadrul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Ministerului Sănătății și prestatorilor de servicii medicale. Metodele studiului: statistică, sociologică, comparativă, descriptiva, analitică, grafică. Rezultate obținute: Evaluarea performanței prestatorilor de servicii medicale spitalicești. Cu referire la capacitățile instituționale ale prestatorilor de servicii medicale spitalicești prin prisma numărului, structurii și activității resurselor umane, în special a medicilor, o treime din respondenți au comunicat despre o rată de ocupare a unităților de medici sub 80%, iar jumătate din respondenți au declarat că ponderea medicilor din numărul de personal total al instituției este sub 20%. Cu privire la activitatea de staționar, 60,4% din respondenți au comunicat că numărul mediu anual de pacienți externați per medic este de peste 200 de persoane, iar 15,5% de respondenți indică până la 100 pacienți per medic anual. Circa o jumătate din respondenți au răspuns că prestează, în egală măsură, cazuri cronice și acute, cu o durată medie de spitalizare de 7-10 zile. Cu referire la rata medie de ocupare a paturilor, 47,2% din respondenți au comunicat despre o rată de utilizare a patului mai mică de 85%, acest fapt în opinia a mai mult de jumătate din manageri, este determinată de ne-racordarea profilului paturilor la structura maladiilor din zonele deservite. Aproape un sfert din respondenți au comunicat că intervențiile chirurgicale constituie mai puțin de 10% din totalul cazurilor realizate acute, iar 50,9% au comunicat că nu realizează intervenții chirurgicale în cadrul programelor speciale (intervenții de protezare, cataractă, cardiochirurgie, AVC etc.), invocând drept motiv de bază lipsa personalului medical calificat (59,3%). Cu referire la indicatorii de calitate, majoritatea respondenților au comunicat că rata letalității în IMS nu depășește 5% și rata de infecții nosocomiale variază de la 0,1% la 6,5%, iar principalele nemulțumiri ale pacienților privind serviciile spitalicești se rezumă la comunicarea defectuoasă cu personalul medical (41,5%) și condițiile hoteliere necorespunzătoare (18,9%). Studiul realizat denotă că toți respondenții beneficiază de mijloace financiare provenite din FAOAM, pentru 39,6% din respondenți acestea constituind de la 91% la 100%. La fel, pentru a patra parte din respondenți, cheltuielile de personal depășesc 80% din mijloacele financiare gestionate. Cu referire la factorii determinanți de selectare a prestatorilor de servicii medicale, 83% din respondenți (prestatori de servicii medicale) susțin obligativitatea deținerii acreditării și necesitatea absolută a prezenței personalului medical calificat, în special medici. În viziunea a mai bine de jumătate din respondenți aceștia sunt: gestiunea eficientă a mijloacelor financiare, condiții hoteliere adecvate, dotarea cu patrimoniu, tehnologii și echipamente medicale avansate, capacitatea prestatorului să realizeze calitativ cazuri complexe și deosebit de grave. Aproape jumătate din participanții la studiu consideră important ca profilul paturilor instituției spitalicești să corespundă cu necesitatea de servicii a populației arondate și structura demografică a acesteia. Alți factori considerați de majoritatea respondenților determinanți în selectarea prestatorilor de servicii medicale spitalicești sunt rata letalității până la 5%, lipsa cazurilor de malpraxis, durata medie de spitalizare 5-7 zile, rata minimă de transfer în alte spitale pentru tratament. Satisfacția pacienților este un factor determinant de selectare a prestatorilor de servicii medicale pentru 43,4% din respondenți, iar lipsa plângerilor și petițiilor din partea pacienților – pentru 34%. Participanții la interviuri în profunzime consideră că selectarea prestatorilor de servicii medicale spitalicești trebuie să fie realizată în condiții echitabile, cu participarea activă a tuturor actorilor implicați, iar selectarea prestatorilor trebuie să fie axată în primul rând pe nevoile pacienților din raza de deservire. Concluzii: Actualul sistem spitalicesc este supradimensionat în coraport cu activitatea prestată și neadaptat la necesitățile populației, consemnând rezerve cu referire la asigurarea cu personal medical (preponderent medici), atestând insuficiența calificării personalului medical, astfel că prestatorii nu pot realiza servicii medicale calitative și complexe (spre exemplu în cadrul programelor speciale), înregistrând un număr și profil al paturilor neracordat la volumul și structura maladiilor din zona deservită, persistand comunicarea defectuoasă cu pacienții, sporind astfel gradul de insatisfacție a acestora față de serviciile medicale oferite. Aprobarea unor criterii de selectare a prestatorilor de servicii medicale spitalicești clar definite și transparente va motiva instituțiile medico-sanitare să valorifice rezervele constatate și să devină mai eficiente.
metadata.dc.relation.ispartof: Managementul sănătății publice: realizări, provocări și perspective 2024: Culegere de rezumate științifice
URI: http://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/26846
Appears in Collections:Managementul sănătății publice: realizări, provocări și perspective 2024

Files in This Item:
File Description SizeFormat 
CRITERII_DE_SELECTARE_A_PRESTATORILOR_DE_SERVICII_MEDICALE.pdf400.37 kBAdobe PDFView/Open


Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback