Diagnosticul bolii Sjogren

Abstract

Introducere. Sindromul Sjogren este o afecţiune cronică autoimună caracterizată prin inflamarea şi disfuncţia glandelor exocrine, care afectează în primul rând glandele salivare şi lacrimale. Boala poate afecta, de asemenea, articulaţiile, pielea şi organele. Diagnosticul precoce şi precis al sindromului Sjogren este crucial pentru optimizarea rezultatelor pacientului şi pentru furnizarea de strategii de management adecvate. Obiectivul studiului. îmbunătăţirea înţelegerii strategiilor de diagnosticare utilizate în boala Sjogren, concentrându-se pe evaluarea semnelor clinice, a metodelor de diagnosticare. Materiale şi metode. Date colectate din dosarele medicale şi rapoartele de diagnostic obţinute de la indivizi suspectaţi de sindrom Sjogren. Pentru a rezuma datele au fost utilizate statistici descriptive. Rezultate. Diagnosticul sindromului Sjogren implică o combinaţie de evaluare clinică, markeri serologici şi studii imagistice. Testele de laborator joacă un rol vital în confirmarea diagnosticului, detectarea autoanticorpilor specifici precum anti-SSA/Ro şi anti-SSB/La fiind foarte indicatoare pentru sindromul Sjogren. în plus, biopsia glandei salivare poate fi efectuată pentru a evalua inflamaţia glandulară şi infiltraţia limfocitară. Tehnicile imagistice, cum ar fi scintigrafia salivară sau ultrasunetele, pot ajuta la evaluarea funcţiei glandulare şi a anomaliilor structurale. Concluzie. Diagnosticul precoce şi precis al sindromului Sjogren este esenţial pentru un management eficient şi îmbunătăţirea rezultatelor pacientului. 0 evaluare cuprinzătoare, inclusiv evaluare clinică, markeri serologici şi studii imagistice, le permite furnizorilor de asistenţă medicală să stabilească diagnosticul. Acest lucru permite iniţierea în timp util a strategiilor de tratament adecvate, prevenirea complicaţiilor asociate cu implicarea sistemică.

Background. Sjogren's syndrome is a chronic autoimmune disorder characterized by the inflammation and dysfunction of the exocrine glands, primarily affecting the salivary and lacrimal glands. The disease may also affect the joints, skin, and organs. Early and accurate diagnosis of Sjogren’s syndrome is crucial for optimizing patient outcomes and providing appropriate management strategies. Objective of the Study. To enhance understanding of the diagnostic strategies employed in Sjogren's Disease, focusing on the assessment of clinical signs, diagnostic methods. Materials and Methods. Data collected from medical records and diagnostic reports obtained from individuals suspected of having Sjogren's syndrome. Descriptive statistics were utilized to summarize the data. Results. Diagnosis of Sjogren’s syndrome involves a combination of clinical evaluation, serological markers, and imaging studies. Laboratory tests play a vital role in confirming the diagnosis, with the detection of specific autoantibodies such as anti-SSA/Ro and anti-SSB/La being highly indicative of Sjogren's syndrome. Additionally, salivary gland biopsy can be performed to evaluate glandular inflammation and lymphocytic infiltration. Imaging techniques, such as salivary scintigraphy or ultrasound, may aid in assessing glandular function and structural abnormalities. Conclusion. Early and accurate diagnosis of Sjogren’s syndrome is essential for effective management and improved patient outcomes. A comprehensive evaluation, including clinical assessment, serological markers, and imaging studies, enables healthcare providers to establish the diagnosis. This allows for timely initiation of appropriate treatment strategies, prevention of complications associated with systemic involvement.