Dinamica expansiunii lente a maxilarului superior la pacienții cu despicătura labio-maxilo-palatină

Abstract

Introducere. Despicăturile labio-maxilo-palatine reprezintă cele mai frecvente maladii congenitale apărute din interacțiunea factorilor genetici și celor de mediu. Reabilitarea acestor pacienți este un proces de lungă durată și necesită o abordare interdisciplinară, inclusiv și a ortodontului cranio-facial. Scopul lucrării. Evaluarea dinamicii expansiunii lente a maxilarului superior la pacienții cu despicăturile labio-maxilo-palatine în mediu timp de 9 luni de tratament ortodontic. Material și metode. Studiul descriptiv a inclus 20 pacienți cu despicătură labio-maxilo-palatină cu vârsta cuprinsă între 7-14 ani, în mediu 10 ani. S-a colectat anamneza, examenul clinic și paraclinic. Subiecții au fost tratați anterior chirurgical la Clinica “Emilian Coțaga”. Au fost analizate 12 modele de studiu în plan sagital pre și posttratament după metoda Korhaus și 8 în plan transversal după metoda Pont. Rezultate :În urma studiului din totalul copiilor cu despicătura labio-maxilo-palatină,14 au prezentat de tip unilateral,4 de tip bilateral și 2 despicături palatine. Totodată, la 4 pacienți cu despicătura labio-maxilo-palatină a fost efectuată intervenția chirurgicală într-o etapă la nivelul palatului dur și moale, la 16 intervenția chirurgicală a fost efectuată în 2 etape.Ca urmare a reabilitării ortodontice cu aparate mobilizabile cu expansiune lentă pe o perioadă de 9 luni, s-a constatat că alungirea maxilarului superior s-a produs cu maximum de 7,5mm, în mediu 2,6mm, în comparație cu lărgirea maxilarului superior care a fost maxim de 4mm,în mediu 1,6mm.Expansiunea lentă a maxilarului s-a înregistrat a fi eficace în despicături labio-maxilo-palatine. Concluzii. Despicăturile labio-maxilo-palatine par a fi inițial o sarcină dificil de rezolvat. Tratamentul ortodontic interceptiv adecvat al pacienților este primordială și eficientă în cadrul unei echipe multidisciplinare iar evoluția creșterii și dezvoltării maxilarului superior a înregistrat o dinamică pozitivă.

Background. Cleft lip and palate represent the most common congenital diseases arising from the interaction of genetic and environmental factors. The rehabilitation of these patients is a long-term process and requires an interdisciplinary approach, including the craniofacial orthodontist. Objective of the study. Evaluation of the dynamics of slow expansion of the upper jaw in patients with cleft lip and palate in average of 9 months of orthodontic treatment. Material and methods: The descriptive study included 20 patients with cleft lip and palate aged between 7-14 years on average 10 years. The anamnesis, clinical and paraclinical examination were collected. The subjects were previously treated surgical at Emilian Coțaga Clinic.12 study models were analyzed pre- and post-treatment sagital plane according to the Korhaus method and 8 in the transverse plane according to the Pont method. Results. Following the analysis of the study from the total number of children with cleft lip and palate,14 presented unilateral type,4 bilateral type and 2 cleft palate. At the same time, in 4 patients with cleft lip and palate the surgical intervention was performed in a stage at the level of the hard and soft palate, at 16 the surgical intervention was performed in 2 stages. As a result of the orthodontic rehabilitation with mobile appliances with slow expansion over a period of 9 months, it was found that the elongation of the upper jaw occurred by a maximum of 7.5mm, on average 2.6mm, compared to the widening of the upper jaw which was a maximum of 4 mm, on average 1.6mm. Slow jaw expansion has been shown to be effective in cleft lip and palate. Conclusion. Cleft lip and palate initially appear to be a difficult task to solve. Adequate interceptive orthodontic treatment of patients is essential and effective within a multidisciplinary team and the evolution of the growth and development of the upper jaw has registered a positive dynamic