Noi hidrogeluri biomucoadezive încărcate cu progesteron cu potențial terapeutic în prevenirea nașterii premature

Abstract

Introducere. Administrarea progesteronului în sarcină scade considerabil riscul de naștere prematură și încă din faza luteală stabilizează sarcina, promovează diferențierea endometrului și facilitează implantarea embrionului. Scopul lucrării: Obținerea unor noi hidrogeluri pe bază chitosan, acid hialuronic și poliNIPAM încărcate cu progesteron care prezintă o bună tolerabilitate și siguranță terapeutică la utilizare în vederea prevenirii riscului de avort în sarcină. Material și metode. Chitosan metacrilat, soluție de acid hialuronic, soluție NIPAM, progesteron. Soluția de polimeri s-a amestecat cu NIPAM și cu soluțiile de inițiatori după care au fost supuse la ciclul de îngheț-dezgheț (3 cicluri), iar în final, hidrogelurile au fost liofilizate și încărcate cu progesteron. Rezultate. Structura hidrogelurilor obținute a fost caracterizată prin intermediul analizei FTIR și analizei SEM. S-a determinat gradul de umflare, degradarea enzimatică, eliberarea in vitro a progesteronului, bioadeziunea ex vivo și citotoxicitatea in vitro. Conform testelor de citotoxicitate, viabilitatea celulară a fost una crescută, hidrogelurile încărcate cu progesteron favorizând mecanismele biologice celulare. Concluzii Hidrogelurile obținute sunt biocompatibile și biodegradabile, prezintă capacitate ridicată de absorbție a apei și fluidelor biologice. Gradul de umflare și studiul de eliberare indică faptul că structura gelurilor reticulate chimic conferă o bună stabilitate și permite o eliberare controlată a progesteronului. Cuvinte cheie: progesteron, hidrogeluri, eliberare modificată.

Introducere. Toxicitatea acută și cronică reflectă efectele negative ale unei substanțe pe termen scurt, respectiv lung. Toxicitatea acută se măsoară prin doza letală mediană (LD50), unde o valoare mai mică indică o toxicitate mai mare. Toxicitatea cronică evaluează efectele cumulative ale expunerii prelungite și posibilele daune organice [1]. Scopul lucrării. Stabilirea profilului toxicologic, a dozei letale medii (LD₅₀) și a efectelor pe termen scurt și lung, pentru a confirma siguranța utilizării. Material și metode. Pentru evaluarea toxicității acute a Nitrotriazonului, s-a administrat o doză unică pe cale orală la șoareci, în DMSO, în concentrații de 2000, 1000, 500 și 250 mg/kg, cu 10 șoareci pe lot. Monitorizarea a durat 14 zile, iar LD₅₀ a fost calculată prin analiza probit în Excel. La șobolani albi, toxicitatea acută a fost evaluată prin testul-limită, cu o soluție de 20% în DMSO, în doză de 2 g/kg. Toxicitatea cronică a Nitrotriazonului a fost evaluată prin administrare zilnică timp de 28 de zile la 10 șobolani (1 g/kg/24 h), cu un grup de control. La final, s-au prelevat probe sanguine pentru AGS și s-au analizat organele interne [2,3]. Rezultate. LD₅₀ pentru Nitrotriazon depășește 2 g/kg plasând-o în categoria V de toxicitate (conform PROTOX). În toxicitatea cronică, nu s-a înregistrat mortalitate, dar greutatea ficatului și rinichilor raportată la cea corporală a fost mai mare în lotul tratat cu Nitrotriazon, sugerând posibile afectări hepatice și renale. Valorile crescute ale markerilor biochimici indică începutul unor procese toxice subclinice, recomandând monitorizarea pe termen lung. Concluzii Nitrotriazonul are o toxicitate acută scăzută (LD₅₀ > 2 g/kg), cu risc redus la administrare unică. Administrarea zilnică timp de 28 de zile nu a provocat mortalitate, dar a indicat posibile efecte subclinice asupra ficatului și rinichilor, necesitând monitorizare pe termen lung.