|
- IRMS - Nicolae Testemitanu SUMPh
- REVISTE MEDICALE NEINSTITUȚIONALE
- Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină
- Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină 2024
- Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină Nr. 4(101) / 2024
Please use this identifier to cite or link to this item:
http://hdl.handle.net/20.500.12710/30833
Title: | Vaccinarea lucrătorilor medicali – pârghii de control și prevenire a infecțiilor |
Authors: | Cara, Olga Sofronie, Vasile |
Keywords: | vaccinare;lucrător medical;siguranța;act medical;pacient |
Issue Date: | 2024 |
Publisher: | Asociația Obștească "Economie, Management și Psihologie în Medicină" din Republica Moldova |
Citation: | CARA, Olga and Vasile SOFRONIE. Vaccinarea lucrătorilor medicali – pârghii de control și prevenire a infecțiilor.In: Sănătate publică, economie şi management în medicină. 2024, nr. 4(101), p. 114-115. ISSN 1729-8687. |
Abstract: | Introducere
Lucrătorii din domeniul sănătății reprezintă un grup cu un risc crescut de expunere la anumite boli
transmisibile, comparativ cu populația generală, din cauza contactului lor direct cu pacienții sau cu materialele biologice infecțioase în mediul lor de activitate. Totodată, lucrătorii medicali infectați pot contribui
la transmiterea nosocomială a bolilor către pacienții vulnerabili (cum ar fi cei imunocompromiși, cu diabet
zaharat, după transplant, copii ș.a.), care prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme severe de boală,
implicând costuri mai mari de spitalizare, utilizare crescută de antibiotice, complicații și risc de deces. De
asemenea, acest context poate crește stresul și povara psihologică asupra pacienților. Protecția lucrătorilor medicali prin vaccinare constituie o componentă importantă a programelor de prevenire și control al
infecțiilor în mediile de îngrijire a sănătății, precum și un compartiment de bază al programelor de sănătate
și securitate în muncă.
Scopul analizei referințelor bibliografice este de a sublinia importanța vaccinării lucrătorilor medicali
în contextul siguranței sănătății, prevenirii și controlului infecțiilor.
Materiale și metode
Au fost analizate publicații științifice și rapoarte din perioada 2010-2024, accesate pe platformele de
căutare PubMed și Embase, precum și pe site-urile web oficiale ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS)
și Centrelor pentru Prevenirea Bolilor (CDC). Cuvintele-cheie utilizate au inclus termeni precum „vaccinare”,
„lucrători medicali” și „siguranță”.
Rezultate
De-a lungul timpului, urgențele de sănătate publică au scos în evidență nu doar lacunele în managementul acestora, ci și importanța imunoprofilaxiei atât pentru populația generală, cât și pentru lucrătorii
din domeniul sănătății.
Datorită gradului ridicat de expunere profesională, angajații din sistemul medical vaccinare adecvată
(împotriva HVB, gripei sezoniere, COVID-19) în conformitate cu calendarul de vaccinare și indicațiile epidemiologice. O acoperire vaccinală cât mai extinsă în rândul lucrătorilor medicali este esențială pentru asigurarea
siguranței asistenței medicale oferite pacienților.
Un studiu realizat în SUA și-a propus ca obiectiv evaluarea respectării atitudinilor și recomandărilor
privind vaccinarea lucrătorilor din sistemul medical în perioada pandemiei de COVID-19. Lucrătorii medicali
au fost chestionați în ianuarie 2023, iar rezultatele au fost comparate cu un sondaj aplicat aceluiași grup în
septembrie 2021. Diferențele au fost testate pentru semnificație statistică (p < 0,05) folosind testul Pearson
χ2
. Răspunsurile au fost rezumate și stratificate în funcție de tipul activității desfășurate de lucrătorii medicali și starea de rapel COVID-19. Au fost utilizate modele de regresie logistică multivariabilă pentru analiză.
Aproximativ 82% dintre cei 1207 lucrători medicali chestionați au primit un rapel COVID-19, cei mai mulți
fiind medici pediatri (94%), urmați de medicii de medicină de familie (87%), farmaciști (74%) și asistente
medicale (73%) (p < 0,01). Analizând răspunsurile din septembrie 2021 și cele din ianuarie 2023, proporția
lucrătorilor din domeniul sănătății care au recomandat vaccinuri (atât COVID-19, cât și vaccinuri de rutină)
pacienților lor a scăzut substanțial pentru aproape toate vaccinurile și categoriile de pacienți specificate.
Încrederea în CDC a scăzut, de asemenea, de la 79% până la 73% (p < 0,01), iar sprijinul pentru mandatele
de vaccinare COVID-19 în rândul lucrătorilor medicali a scăzut de la 65% până la 46% (p < 0,01).
Conform practicilor din Sri Lanka, implementate din 1990, și Costa Rica, aplicabile din 2013, toți studenții
și angajații primari din sistemul de sănătate (inclusiv asistenții medicali, farmaciștii, medicii, nutriționiștii,
stomatologii, medicii veterinari și tehnicienii afiliați) trebuie să prezinte dovada imunoprofilaxiei cu următoarele vaccinuri: BCG, ROR, vaccin contra hepatitei virale B, gripa sezonieră, TD, DTP, antivaricelă și pneumococ
13-valent.
În Egipt a fost implementat un plan cuprinzător pentru eliminarea hepatitei B, iar o evaluare a programului efectuată în 2019 a constatat că 76% dintre lucrătorii din domeniul sănătății au primit trei doze de
vaccin împotriva hepatitei virale B. Acest program continuă să fie aplicat și pentru noii angajați.
În SUA, într-un spital mare din Kansas, vaccinarea Tdp este oferită tuturor lucrătorilor din sistemul sanitar
în momentul angajării, în caz de accidentare pentru care este indicată vaccinarea Td sau la cerere. Managerii
instituțiilor medicale recunosc importanța vaccinării și includ vaccinarea Tdap în lista de beneficii ale oferite
angajaților, alături de concedii plătite, asigurări medicale și dentare, reduceri la farmacie și parcare gratuită.
Concluzii
Prevenirea bolilor infecțioase prin vaccinare reprezintă una dintre cele mai eficiente și sigure contribuții
în sănătatea publică. Pe lângă conștientizarea și complianța lucrătorilor medicali la procesul de vaccinare,
un rol esențial îl au managerii și administratorii unităților de sănătate în promovarea și implementarea programelor de vaccinare pentru personalul din domeniul sănătății, în scopul prevenirii și controlului infecțiilor. |
metadata.dc.relation.ispartof: | Sănătate publică, economie şi management în medicină: Conferința științifico-practică națională cu participare internațională „Prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale” Chișinău, 19-20 septembrie 2024 |
URI: | https://revistaspemm.md/wp-content/uploads/2024/10/CM4101_2024_septembrie_TIPAR-1.pdf https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/30833 |
ISSN: | 1729-8687 |
Appears in Collections: | Sănătate Publică, Economie şi Management în Medicină Nr. 4(101) / 2024
|
Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.
|