Spectrul etiologic și diagnosticul sepsisului

Abstract

Introducere Sepsisul este una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel global, provocând până la 11 milioane de decese anual, ceea ce reprezintă 19,7% din totalul deceselor. În secțiile de terapie intensivă, rata mortalității pacienților cu șoc septic ajunge la 40-50%. Diagnosticul sepsisului rămâne o provocare din cauza criteriilor clinice neclare, variabilității simptomelor și specificității insuficiente a biomarkerilor utilizați, precum procalcitonina și proteina C reactivă (CRP). Identificarea precoce și inițierea rapidă a terapiei sunt factori esențiali pentru prognosticul pacientului. Scopul lucrării: analiza principalelor cauze ale sepsisului, evaluarea eficacității metodelor actuale de diagnostic și examinarea noilor tehnologii care pot îmbunătăți acuratețea identificării infecțiilor și reduce utilizarea inutilă a antibioticelor. Material și metode Studiul se bazează pe analiza publicațiilor științifice actuale din baze de date internaționale (PubMed, Medline, Google Scholar). A fost studiată literatura referitoare la etiologia sepsisului, metodele de diagnostic și tehnologiile inovatoare utilizate pentru detectarea acestuia, inclusiv testele microbiologice, biomarkerii și noile tehnologii moleculare. Rezultate Pe baza rezultatelor sintetizate din literatura de specialitate, s-a constatat că aproximativ 55% dintre pacienții cu diagnostic clinic de „sepsis sever” înregistrează culturi negative, ceea ce poate fi explicat prin administrarea anterioară de antibiotice sau diagnosticarea greșită. Totodată, circa 32% dintre cazuri au fost atribuite ulterior unor afecțiuni non-infecțioase care pot imita o infecție sistemică, precum pancreatita, embolismul pulmonar sau bolile autoimune. Principalii agenți patogeni asociați cu sepsisul urinar, conform surselor analizate, includ Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae și Staphylococcus aureus. Tulpinile au fost frecvent izolate la pacienți spitalizați sau imunocompromiși. Cazurile cu culturi pozitive s-au asociat frecvent cu factori de risc precum catetere vasculare, internări prelungite sau rezidența în centre de îngrijire. În ceea ce privește biomarkerii serici utilizați în diagnostic (procalcitonina și CRP), literatura menționează o specificitate redusă, în special în prezența bolilor inflamatorii non-infecțioase. Totodată, studiile recente indică faptul că metodele moderne de diagnostic molecular pot contribui semnificativ la creșterea acurateței diagnosticului și la personalizarea terapiei antiinfecțioase. Concluzii Diagnosticul sepsisului necesită o abordare complexă. Integrarea noilor tehnologii, precum diagnosticul molecular și inteligența artificială, va îmbunătăți acuratețea identificării infecțiilor, va minimiza utilizarea nejustificată a antibioticelor și va îmbunătăți prognosticul pacienților, reducând rata mortalității.