Transferul competențelor clinice în formarea profesională: percepții și experiențe ale absolvenților de rezidențiat

Abstract

Context. În formarea profesională a medicilor, transferul eficient al competențelor din contextul educațional în practica clinică este crucial pentru siguranța pacientului și calitatea serviciilor. Evaluarea competenței clinice din perspectiva conceptului de transfer al învățării reflectă capacitatea medicilor de a aplica eficient și durabil cunoștințele și abilitățile dobândite, în contexte noi și variate. Literatura de specialitate subliniază caracterul complex și multidimensional al acestui fenomen, influențat de factori precum motivația, metacogniția, modelele mentale formate și oportunitățile reale de aplicare. Studiul de față explorează experiențele absolvenților privind transferul învățării, în contextul sistemului de învățământ medical superior din Republica Moldova. Metode. Studiul, cu design calitativ exploratoriu, s-a desfășurat în perioada octombrie 2023– septembrie 2024, vizând absolvenți ai programelor de rezidențiat, promoțiile 2020–2023. Selecția participanților s-a realizat prin eșantionare intenționată, urmărind diversitatea specialităților și statutul de angajat în practica clinică. Au fost incluși 10 participanți (4 femei, 6 bărbați), până la atingerea saturației teoretice. Interviurile semi-structurate, au fost transcrise integral și analizate prin metoda tematică abductivă, combinând coduri deductive (bazate pe teoria transferului) și inductive (generate din date). Structura codificării a inclus cinci dimensiuni majore: (1) particularități ale procesului de învățare (strategii și metode utilizate, relevanța conținutului), (2) oportunități și provocări în aplicarea cunoștințelor clinice în practică, (3) caracteristicile sistemului de evaluare, (4) influența experiențelor de învățare informală și neformală, (5) rolul și influența formatorilor. Calitatea analizei a fost consolidată prin verificare inter-coder, reflexivitate continuă și triangularea datelor prin integrarea constantă a codurilor emergente cu cele deductive provenite din literatura de specialitate. Rezultate. Participanții descriu programul universitar ca fundament al cunoștințelor teoretice, apreciind relevanța clinică și utilitatea majorității disciplinelor studiate. Totuși, semnalează dificultăți privind integrarea practică a conținuturilor și necesitatea intensificării activităților interactive și clinice pentru a facilita transferul ulterior în practică. Rezidențiatul este perceput ca fiind o etapă esențială în dezvoltarea profesională, în care sunt apreciate în mod special autonomia clinică dobândită, oportunitățile reale de învățare prin practică directă și experiențele valoroase din situații clinice neplanificate. Totodată, au fost evidențiate aspecte pozitive precum motivația personală ridicată și maturizarea profesională generată de interacțiunile clinice reale. Pe de altă parte, respondenții au identificat oportunități de îmbunătățire, precum necesitatea integrării mai consistente a practicii clinice în modulele educaționale și a unei structurări mai clare a obiectivelor formative și evaluărilor. Participanții sugerează că mentoratul și sprijinul consistent din partea supervizorilor joacă un rol important în facilitarea transferului competențelor clinice. În absența acestora, se recurge adesea la adaptări personale. Experiențele informale, inclusiv colaborarea spontană cu colegii și învățarea autodirijată, sunt percepute ca având o contribuție esențială la dezvoltarea competențelor clinice. Discuții. Rezultatele sugerează că eficacitatea transferului de competențe clinice nu este un proces automatizat, ci unul dependent de interacțiunea complexă între designul instruirii, contextul clinic de aplicare, caracteristicile individuale ale cursanților și calitatea relației formator–rezident. Sistemele educaționale medicale care ignoră integrarea verticală a cunoștințelor și alinierea explicită a competențelor cu realitatea practică riscă să creeze decalaje semnificative între formare și exercitarea profesiei. Implicațiile pentru politicile educaționale sunt multiple: este necesară standardizarea proceselor de supervizare, integrarea reală a feedbackului clinic formativ, introducerea timpurie a abordărilor centrate pe pacient și consolidarea învățării prin simulare clinică aplicată. Mai mult, sistemul trebuie să recunoască și să valorifice aportul învățării informale și experiențiale în dezvoltarea medicului practician. Studiul oferă o bază solidă pentru formularea de recomandări orientate spre transformarea sistemică a procesului de transfer în educația medicală.