Managementul divergențelor de diagnostic clinic și medico-legal

Abstract

Context: Divergențele de diagnosticul clinic stabilit ante-mortem în condiții de staționar și cel morfologic post-mortem constituie unul din indicatorii esențiali ai calității serviciilor medicale spitalicești și a siguranței pacientului. Deși medicina modernă oferă acces la tehnologii avansate de diagnostic, ratele discrepanțelor rămân înalte la nivel internațional. În Republica Moldova problema este agravată de lipsa unei metodologii standardizate, comune pentru serviciul medicolegal și anatomo-patologic privind identificarea, raportarea și analiza divergențelor. Situația existentă afectează nu doar calitatea actului medical, dar și veridicitatea statisticilor naționale privind mortalitatea și cauzele de deces. Metode: Cercetarea a fost realizată în cadrul Școlii de Management în Sănătate Publică a USMF „Nicolae Testemițanu” conform metodologiei mixte, ce combină metode cantitative și calitative. Componenta cantitativă a constat în chestionarea a unui lot integral constituit din 44 de experți judiciari medico-legali autorizați în examinarea cadavrelor, utilizând un chestionar electronic structurat pe trei dimensiuni: profilul profesional, percepțiile privind divergențele și comunicarea interinstituțională. Componenta calitativă a inclus cinci interviuri semistructurate aprofundate cu manageri spitalicești de nivel republican, raional și municipal, selectați pe baza experienței în gestionarea deceselor și colaborarea cu medicina legală. Interviurile au fost analizate tematic, vizând practicile instituționale actuale, barierele în comunicare și necesitățile de reglementare. Studiul a fost completat de o amplă analiză documentară a cadrului legislativ și normativ național și internațional. Rezultate: Studiul cantitativ a evidențiat o insuficiență marcată a mecanismelor de comunicare formalizate între serviciul medico-legal și instituțiile clinice. Astfel, 65,9% dintre experții chestionați nu comunică conducerii spitalelor faptul identificării divergențelor diagnostice, iar 81,8% nu participă la conferințe clinico-anatomice. Cu toate acestea, 90,9% susțin necesitatea organizării acestora în mod regulat. În paralel, analiza calitativă a interviurilor a scos în evidență percepția comună a managerilor de spital privind lipsa unui circuit informațional clar și eficient pentru comunicarea concluziilor autopsiilor medico-legale. Managerii au remarcat, de asemenea, lipsa implicării active a medicilor legiști în procesul de analiză a deceselor și insuficiența unor protocoale standardizate care să reglementeze schimbul de informații. Ambele componente ale studiului converg în indicarea unei cooperări instituționale fragmentate și a unui vid normativ semnificativ în privința gestionării fluxurilor informaționale referitoare la decesele intraspitalicești în Republica Moldova. Discuții: Studiul evidențiază lipsa unui mecanism clar și funcțional de gestionare instituțională a divergențelor de diagnostic clinic și medico-legal în Republica Moldova. Constatările relevă necesitatea consolidării colaborării între instituțiile medico-sanitare și Centrul de Medicină Legală, în special în ceea ce privește comunicarea concluziilor post-mortem. Participanții au subliniat importanța relansării conferințelor clinico-anatomice cu implicarea medicilor legiști, pentru a asigura un cadru de feedback și învățare interdisciplinară. De asemenea, s-a remarcat lipsa unui sistem coerent de evidență și analiză a divergențelor, ceea ce limitează posibilitatea de a elabora politici de prevenție. În contextul cadrului normativ fragmentar, este necesară clarificarea responsabilităților instituționale privind raportarea și utilizarea informațiilor obținute în urma autopsiilor medico-legale. Studiul sugerează că eficientizarea managementului deceselor intraspitalicești trebuie să includă atât măsuri organizaționale, cât și o standardizare a procedurilor de comunicare dintre medicina legală și sistemul spitalicesc.