Evaluarea cadrului organizațional al transferului interspitalicesc al pacienților critici în Republica Moldova: provocări și direcții de intervenție

Abstract

Context. Transferul interspitalicesc (TIS) al pacienților critici este adesea necesar pentru a facilita accesul la îngrijiri specializate și terapii avansate. În Republica Moldova, această practică este frecventă, însă se desfășoară în lipsa unor ghiduri și protocoale clare care să garanteze siguranța și eficiența transferurilor. Astfel, spitalele trimițătoare, echipele de transfer și spitalele receptoare utilizează practici variate, ceea ce generează diferențe semnificative în nivelul de îngrijire acordat, influențat mai degrabă de resursele instituției decât de severitatea cazului. Scopul acestui studiu a fost de a examina modul în care sunt efectuate aceste transporturi, de a identifica provocările întâmpinate și de a evidenția posibile soluții pentru îmbunătățirea procesului. Metode. A fost realizat un studiu calitativ exploratoriu printr-un focus-grup online desfășurat în 2024 (durată: 2h30), cu participarea a 8 medici de terapie intensivă și de urgență din cadrul CNAMUP și AVIASAN/SNCTI, selectați din toate regiunile țării, pe baza experienței directe în transferuri interspitalicești. Participanții au reprezentat o diversitate de niveluri de experiență și pregătire, reflectând complexitatea reală a echipelor implicate. Analiza datelor s-a realizat prin metoda analizei tematice. Rezultate. Cinci teme majore au fost identificate: Lipsa reglementărilor naționale – absența unui cadru normativ unitar generează practici variabile între instituții, afectând evaluarea pacientului, predarea/primirea și comunicarea interinstituțională; Lipsa unui cadru formal de instruire continuă – formarea echipelor implicate în transferul pacienților critici se realizează preponderent informal, ceea ce limitează profesionalizarea și conduce la performanțe inegale. Lipsa instruirii aplicative, inclusiv a simulărilor clinice, reduce capacitatea echipelor de a răspunde eficient și coordonat în contexte critice; Lipsa instrumentelor standardizate de lucru – în absența unor formulare validate, algoritmi clinici și liste de verificare, deciziile în timpul transferului pacientului critic sunt luate în condiții de incertitudine, fiind ghidate predominant de experiența individuală; Lipsa sprijinului instituțional pentru luarea deciziilor – fără un cadru procedural clar și uniform, sprijinul oferit de dispecerat rămâne neformal, iar deciziile critice sunt adesea asumate individual de echipele din teren; Comunicarea fragmentată și neuniformă – dificultățile legate de transmiterea informațiilor între instituțiile implicate în transferul pacientului critic pot afecta continuitatea îngrijirii și spori incertitudinea echipelor de transportare. Concomitent, participanții au descris mediul prespitalicesc ca fiind izolat și nestructurat comparativ cu cel intraspitalicesc, evidențiind lipsa de suport procedural, pregătire sistematică și claritate decizională în timpul transferurilor. Concluzii. Transferul pacienților critici în Republica Moldova se realizează într-un cadru informal și variabil, caracterizat de lipsa standardizării, absența formării continue și neclaritatea responsabilităților. Este esențială instituirea unui sistem național unificat care să includă: protocoale și documente standard, instruire certificată, instrumente operaționale (liste de verificare, SBAR) și mecanisme de validare decizională. Implementarea acestor elemente ar contribui la creșterea siguranței pacientului, reducerea stresului echipelor și uniformizarea practicilor medicale la nivel național.