Cunoștințe, atitudini și practici ale femeilor privind reabilitarea fizică postnatală

Abstract

Context: Evaluarea nivelului de cunoștințe, atitudini și practici ale femeilor în perioada postnatală privind reabilitarea fizică este esențială în conturarea unor intervenții eficiente pentru sănătatea mamei. Deși recuperarea fizică are un rol determinant în prevenirea complicațiilor, acest aspect este adesea neglijat în educația prenatală și în practica medicală curentă. Studiul vizează identificarea lacunelor informaționale, a barierelor de comportament și a percepțiilor asociate reabilitării, cu scopul de a fundamenta recomandări pentru politicile de sănătate maternală. Importanța acestui demers este susținută de frecvența ridicată a disfuncțiilor de planșeu pelvian, diastazisului abdominal și depresiei postnatale, care pot fi ameliorate prin activitate fizică ghidată. Metode: Studiul a fost de tip cantitativ, descriptiv și transversal. Eșantionul a inclus 416 femei aflate în perioada de 6 săptămâni postpartum, selectate pe baza unor criterii clare. Datele au fost colectate printr-un chestionar structurat de tip KAP (Knowledge, Attitudes, Practices), validat prin pretestare, și prelucrate cu ajutorul Google Forms. Analiza statistică a inclus metode descriptive și coeficientul de corelație Spearman, potrivit pentru variabile ordinale. Chestionarul a fost alcătuit din compartimente care au vizat datele socio-demografice, cunoștințele, atitudinile și practicile legate de exercițiile fizice postnatale. Completarea cercetării a fost realizată printr-o abordare calitativă, incluzând 3 focus-grupuri și 2 interviuri în profunzime cu specialiști și factori de decizie din domeniul sănătății. Analiza calitativă a avut scopul de a oferi o perspectivă contextuală asupra aplicabilității politicilor de sănătate existente. Rezultate: Majoritatea dintre respondente (70,4%) știau despre importanța exercițiilor postnatale, dar doar 48,3% le practicau regulat. Corelația între cunoștințe și practică a fost pozitivă și semnificativă (ρ = 0,289, p = 0,007). Vârsta a corelat negativ cu deschiderea față de reabilitare (ρ = -0,192, p = 0,034), iar numărul de sarcini s-a corelat pozitiv cu participarea la sesiuni prenatale (ρ = 0,305, p = 0,005). De asemenea, femeile cu studii superioare au demonstrat o implicare mai activă în activitățile fizice postnatale. Printre barierele principale s-au numărat lipsa timpului (78%), insuficiența informațiilor (53%) și suportul medical deficitar (41%). Sursele principale de informare au fost rețelele sociale (46,2%), medicii de familie (24,6%) și forumurile pentru mame (18,7%). Interviurile calitative au evidențiat lipsa unui cadru instituțional clar privind reabilitarea fizică postnatală și nevoia formării personalului în acest domeniu. Discuții: Studiul confirmă necesitatea extinderii programelor de educație prenatală care să includă reabilitarea fizică postnatală ca temă prioritară. Diferențele în nivelul de implicare în funcție de vârstă, educație și paritate evidențiază nevoia de intervenții personalizate și sprijin constant din partea personalului medical. Implicarea activă a femeilor în recuperarea postnatală poate reduce complicațiile pe termen lung și crește calitatea vieții. Rezultatele susțin adoptarea unei abordări multidisciplinare și dezvoltarea de politici publice dedicate sănătății materne în perioada postpartum. Este necesară crearea de protocoale standardizate care să includă evaluarea fizică postnatală, recomandări personalizate și urmărire continuă a mamei în perioada de lăuzie. Aceste măsuri ar contribui la creșterea autonomiei femeii și la scăderea riscurilor de morbiditate postnatală.