Bariere în transportul intraocular al substantelor terapeutice, provocări și soluții nanotehnologice

Abstract

Livrarea medicamentelor la nivel ocular rămâne una dintre cele mai provocatoare direcții ale farmacologiei moderne, în special pentru tratamentul patologiilor segmentului posterior al ochiului. Corneea, conjunctiva și sclera constituie principalele obstacole în calea difuziei și retenției medicamentelor. Administrarea topică, deși cea mai frecvent utilizată pentru afecțiuni oculare, presupune o biodisponibilitate extrem de redusă (sub 5%), datorită drenajului lacrimal rapid, volumului mic al sacului conjunctival și prezenței pompelor de eflux, precum P-glicoproteina (P-gp) și proteinele de rezistență multiplă (MRP). Proprietățile fizico-chimice ale moleculelor — lipofilicitatea, gradul de ionizare și dimensiunea moleculară — influențează decisiv permeabilitatea oculară și timpul de rezidență precornean. Pentru a depăși aceste limite, cercetările recente s-au concentrat pe dezvoltarea de prodrug-uri care valorifică transportorii de influx, inhibitori ai efluxului și sisteme de eliberare controlată. Formulările moderne includ emulsii și nanoemulsii, geluri mucoadezive, nanocapsule, nanofibre, transfersomi, lentile de contact biodegradabile și implanturi intraoculare cu eliberare susținută. Aceste tehnologii cresc retenția la nivelul suprafeței oculare, protejează medicamentul de degradarea enzimatică și permit o penetrare mai eficientă către segmentele profunde. Progresele în nanotehnologie, bioinginerie și polimeri inteligenți deschid perspective majore pentru terapii oftalmice direcționate, sigure și personalizate. Integrarea sistemelor responsive la stimuli (pH, temperatură, lumină) și a materialelor biodegradabile promite o transformare semnificativă a modului în care sunt administrate medicamentele la nivel ocular. În concluzie, abordarea multidisciplinară a barierelor oculare oferă premise reale pentru îmbunătățirea eficacității terapeutice în bolile retiniene cronice și degenerative.