Rezistența la beta-lactamine a bacililor gram-negativi izolați din biosubstrate clinice: Teză de doctor în științe medicale: 313.02 - Microbiologie, virusologie medicală

Abstract

Actualitatea temei Rezistența la antimicrobiene (RAM) este una din cele mai grave amenințări ale secolului al XXI-lea pentru sănătatea publică și siguranța pacienților la nivel mondial. Devenind o povară atât socială, cât și economică gravă, RAM generează costuri ridicate de asistenţă medicală, precum și erori de tratament, soldate uneori cu deces [1,2,3]. Anual, în uniunea europeană (UE), conform datelor publicate de organizația mondială a sănătății (OMS), povara economică asociată RAM se ridică la 11,7 miliarde de euro și cuprinde cheltuieli pentru tratament, spitalizări prelungite și pierderea capacității de muncă. În lipsa măsurilor de prevenire și control a RAM, aceste cheltuieli ar putea crește până la 3,4 trilioane de euro anual în următorii 25 de ani [1,4,5,6]. Potrivit OMS, până în 2019, mortalitatea prin infecții determinate de bacterii rezistente la antibiotice a atins cifra de 1,27 milioane de decese la nivel global. În lipsa intervenției cu măsuri eficiente de combatere a RAM, această cifră ar putea crește până la aproximativ 39 milioane de decese, echivalentul a trei decese pe minut [7,8]. În ultimele decenii, provocări majore în medicină au devenit enterobacteriile, în special bacilii gramnegativi (BGN) nefermentativi ca principalii agenți patogeni cauzali ai infecțiilor invazive, responsabili de până la 75 % din cazurile de infecții, inclusiv infecții asociate asistenţei medicale (IAAM) și infecții comunitare, și până la 42 % din cazurile de deces [9,10]. RAM se regăsește printre primele 10 amenințări de sănătate, care a atins deja cote alarmante în multe regiuni ale lumii. Conform OMS, gravitatea infecțiilor cauzate de bacterii rezistente la antibiotice se egalează cu povara determinată de gripă, de tuberculoză și de virusul imunodeficienței umane/ sindromul imunodeficienței umane dobândite (HIV/SIDA) luate împreună [7,8]. Utilizarea irațională și abuzivă a preparatelor antimicrobiene a dus la apariție și la răspândirea bacteriilor multirezistente (MDR) [11]. Cercetările de la nivel national și international au constatat cantitatea crescută de antibiotice utilizată în comunitate și concentrația cea mai ridicată de antibiotice administrată per pacient este în spitale, ceea ce explică rezistența mai înaltă a patogenilor intraspitalicești [10,11]. Numeroase studii privind descoperirea și producerea unor noi antibiotice au constatat o încetinire semnificativă a acestui proces. Astfel, în ultimii 20 de ani doar 16 antibiotice ajung să fie aplicate clinic pentru pacienți [12,13]. În prezent, emergența rezistenței la carbapeneme periclitează nu doar viața pacienților cu IAAM, în special a celor critici, dar și aplicarea tehnicilor moderne în medicină [9,10]. Trezește îngrijorare nivelul de rezistență la carbapeneme al reprezentanților familiei Enterobacteriaceae. Consecințele pot fi mult mai dramatice în cazul asocierii cu rezistența la alte beta-lactamine și non-beta-lactamine din cauza diversității mari de enzime de rezistență [8]. Enterobacteriile rezistente la carbapeneme, printre care Klebsiella pneumoniae producătoare de carbapenemaze (KPC), metalo-β-lactamaze (MBL) și oxacilinaze (OXA), Pseudomonas aeruginosa și Acinetobacter baumannii, precum și E. coli producătoare de beta-lactamaze cu spectru extins (BLSE), reprezintă provocări serioase pentru clinicienii care urmăresc să identifice cea mai bună opțiune terapeutică pentru fiecare pacient. Infecțiile cauzate de aceste microorganisme au fost asociate cu un impact nefavorabil asupra duratei de spitalizare, ratei de vindecare clinică și de supraviețuire a pacienților [6,14,15]. În prezent, una din cele mai stringente probleme este creșterea rapidă a numărului de bacterii producătoare de OXA-48, în special a tulpinilor de K. pneumoniae. Spre deosebire de alte carbapenemaze produse de enterobacterii, OXA-48 se bazează pe alte mecanisme sinergistice pentru a media rezistența la carbapeneme, fapt ce complică detectarea acesteia, uneori rămânând chiar nedetectată [16]. La moment posibilitățile laboratoarelor microbiologice din țară de detectare a BLSE și a carbapenemazelor sunt limitate din cauza spectrului variat al acestor enzime și a lipsei unui algoritm bine definit de cercetare. În acest context, unele dintre mecanismele de dezvoltare a RAM nu pot fi pe deplin elucidate, persistând riscul de subdiagnosticare [17]. În vederea reducerii dezvoltării și răspândirii RAM se impune standardizarea metodelor de detecție și de confirmare a producerii de BLSE și de carbapenemaze cu elaborarea unui algoritm ce va permite corijarea terapiei empirice cu preparate antimicrobiene și aplicarea măsurilor eficiente de prevenire și control a rezistenței microbiene [15]. Cercetările, datele și analizele de înaltă calitate sunt esențiale ca bază pentru elaborarea de măsuri noi pentru combaterea RAM și pentru a ajuta factorii de decizie să perfecționeze activitatea în acest domeniu.