USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/31542
Title: Evaluarea unităților economice industriale din județul Suceava din perspectiva riscurilor oncologice profesionale
Authors: Stanciu, Oana Lorena
Deleu, Raisa
Cebanu, Serghei
Friptuleac, Grigore
Keywords: sănătatea ocupațională;expunere profesională;cancer profesional;risc oncologic
Issue Date: 2025
Publisher: Instituţia Publică Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova
Citation: STANCIU, Oana Lorena; Raisa DELEU; Serghei CEBANU și Grigore FRIPTULEAC. Evaluarea unităților economice industriale din județul Suceava din perspectiva riscurilor oncologice profesionale. In: Abordarea o singură sănătate pentru securitatea sănătăţii globale. Conferinţa naţională cu participare internaţională. Ediţia a 3-a, 20-21 noiembrie 2025, Chişinău. Culegere de rezumate/ colegiul de redacţie: Serghei Cebanu [et al.]. Chişinău, 2025, p. 51. ISBN 978-5-85748-245-2. ISBN 978-5-85748-246-9 (PDF).
Abstract: Introducere. Expunerea profesională la agenții cancerigeni reprezintă o prevalență redusă în populația generală, însă nivelul acesteia variază în funcție de profesie, mediu de lucru și proces tehnologic. În perioada 2013–2022, au fost raportate oficial în Uniunea Europeană 37.022 cazuri de cancer profesional, cu o medie anuală de circa 3.900 de cazuri, cel mai frecvent fiind cancerul pulmonar și mezoteliomul. Cancerul rămâne principala cauză de deces profesional în UE, reprezentând peste 50% din totalul deceselor de origine profesională și circa 4% din toate cazurile de cancer. Scop. Evaluarea igienică a caracteristicilor factorilor de risc profesional din unitățile economice industriale din județul Suceava, în vederea cartografierii zonelor cu risc oncologic profesional sporit. Material și metode. A fost realizat un studiu observațional transversal, utilizând date secundare din surse oficiale cu acces deschis. Analiza a vizat identificarea calitativă a factorilor de risc profesional cancerigeni, precum și distribuția sectoarelor economice cu potențial oncologic. Rezultate. România, ca multe state din UE, nu are date sistematice despre prevalența expunerii profesionale la factori cancerigeni. Situația este estimată indirect, pe baza morbidității și mortalității. Datele oficiale indică faptul că, la nivel național, în România peste 5.000 de persoane decedează anual din cauza cancerului profesional, reprezentând aproximativ 10% din totalul deceselor prin cancer. Totuși, doar 15% dintre aceste cazuri sunt recunoscute oficial. În județul Suceava, în perioada 2017-2024, s-au înregistrat peste 2.400 de cazuri noi de cancer anual. În anul 2008, în spitalul din Suceava au fost diagnosticate și cazuri de cancer asociate locului de muncă, din cauza expunerii la substanțe cancerigene (formol, benzen) în secțiile de Anatomie patologică și Medicină legală. Structura economică a județului este diversificată, fiind active în anul 2023 55.604 unități economice: 91,8% microîntreprinderi, 7,1% întreprinderi mici, 1,0% mijlocii și 0,1% mari. Domeniile dominante sunt: comerț (43,9%), construcții (20,5%), transport și depozitare (19,0%) și industrie prelucrătoare (16,6%). Din perspectiva expunerii profesionale: industria construcțiilor angajează circa 5.700 de lucrători, expuși la praf de silice, benzen, radiații UV etc.; sectorul forestier și industria lemnului includ peste 3.850 de angajați, expuși la pulberi de lemn, pigmenți și solvenți organici; sectorul minerit/cariere, deși în declin, rămâne relevant prin expuneri cumulative la substanțe cancerigene. Concluzii. În județul Suceava, riscul oncologic profesional este amplificat de suprapunerea zonelor industriale cu perimetre miniere și de lipsa unei monitorizări sistematice, ceea ce impune necesitatea unor studii aprofundate și a unor programe de supraveghere și prevenție bine structurate.
metadata.dc.relation.ispartof: "Abordarea O Singură Sănătate pentru Securitatea Sănătăţii Globale". Conferinţa naţională cu participare internaţională. Ediţia a 3-a, 20-21 noiembrie 2025, Chişinău. Culegere de rezumate
URI: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/31542
ISBN: 978-5-85748-245-2
978-5-85748-246-9 (PDF)
Appears in Collections:"Abordarea O Singură Sănătate pentru Securitatea Sănătăţii Globale". Conferinţa naţională cu participare internaţională. Ediţia a 3-a, 20-21 noiembrie 2025, Chişinău. Culegere de rezumate



Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback