Infecția cu virusul hepatitic G: aspecte clinico-epidemiologice și dificultăți în diagnostic

Abstract

Introducere. Virusul hepatitei G (HGV), membru al familiei Flaviviridae, este o cauză rară de hepatită, cu o prevalență în Europa între 0,1% și 4,7%, un agent viral cu tropism hepatic redus, ce se replică predominant în splină și măduva osoasă. Această particularitate justifică detectarea frecventă a virusului fără manifestări clinice evidente de hepatită, un comportament patogen distinct de alte virusuri hepatice. Virusul hepatitic G poate fi transmis prin sânge sau produse sanguine contaminate, afectând în special pacienții hemofilici, persoanele aflate în program de hemodializă și receptorii de transplant de organe. Scop. Evidențierea particularităților epidemiologice, clinice, paraclinice și virologice asociate infecției cu virusul hepatitic G, cu accent pe provocările asociate diagnostificării, limitările metodelor disponibile, inclusiv sensibilitatea și specificitatea testelor moleculare și serologice. Material și metode. Studiul a fost realizat prin analizarea articolelor științifice din baze de date medicale, inclusiv Google Scholar, Science Direct, Pubmed, literatura de specialitate cu identificarea articolelor relevante. Rezultate. Comparativ cu alte tipuri de hepatită, HGV prezintă o prevalență mai mare în rândul donatorilor sănătoși, ce demonstrează necesitatea testelor de screening pentru a obține o estimare epidemiologică mai precisă. Tentativele de a dezvolta teste serologice capabile să detecteze anticorpi specifici HGV, nu au oferit rezultate satisfăcătoare. Diagnosticul infecției cu virusul hepatitic G se bazează în prezent exclusiv pe identificarea ARN-ului viral prin reacția de polimerizare în lanț (PCR). Deși reprezintă o metodă de sensibilitate ridicată, acuratețea specificității sale rămâne incertă și subestimează prevalența reală a infecției. Majoritatea pacienților infectați cu HGV (75%) prezintă valori normale ale testelor funcționale hepatice, iar la pacienții cu teste hepatice ușor modificate nu există corelație între încărcătura virală HGV și variațiile aminotransferazelor. În 50-75% dintre infecțiile cu virusul hepatitic G, eliminarea ARN-ului plasmatic corelează cu apariția anticorpilor specifici E2, strâns asociată cu clearence-ul viral și este considerată un marker util pentru confirmarea vindecării. Concluzii. Virusul hepatitic G continuă să reprezinte un subiect de interes datorită prevalenței sale globale variabile, manifestării frecvent silențioase și a incertitudinilor legate de rolul său patogen. Metodele actuale de diagnostic, bazate pe detectarea genomului viral sunt dificil de aplicat în practica clinică de rutină, ceea ce confirmă necesitatea dezvoltării unor strategii eficiente de screening și aprofundarea studiilor privind impactul epidemiologic al HGV.