USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/32444
Title: Surse naturale antimicrobiene - alternativă în rezistența microbiană
Authors: Cazacu, Agafia
Perde, Diana
Keywords: rezistență microbiană;plante medicinale;surse naturale
Issue Date: 2025
Publisher: Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", ANSP: Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, Asociaţia de Biosiguranţă şi Biosecuritate din Republica Moldova
Citation: CAZACU, Agafia și Diana PERDE. Surse naturale antimicrobiene - alternativă în rezistența microbiană. In: Abordarea o singură sănătate pentru securitatea sănătăţii globale. Conferinţa naţională cu participare internaţională. Ediţia a 3-a, 20-21 noiembrie 2025, Chişinău. Culegere de rezumate/ colegiul de redacţie: Serghei Cebanu [et al.]. Chişinău, 2025, p. 22. ISBN 978-5-85748-245-2. ISBN 978-5-85748-246-9 (PDF).
Abstract: Introducere. Rezistența la antimicrobiene reprezintă o amenințare majoră pentru sănătătea publică, influențând negativ eficacitatea terapiilor antiinfecțioase. Astfel, interesul pentru sursele naturale cu proprietăți antimicrobiene a crescut semnificativ, datorită activității lor împotriva agenților patogeni multirezistenți. Scop. Evidențierea potențialului terapeutic al surselor naturale cu activitate antimicrobiană, în contextul emergenței rezistenței la antimicrobiene. Material și metode. A fost realizată o analiză documentară a 40 de surse științifice relevante, publicate în perioada 2013-2024. Informațiile au fost colectate din baze de date internaționale (PubMed, Scopus, Google Scholar) și surse naționale, vizând compuși bioactivi de origine vegetală cu activitate antimicrobiană demonstrată. Studiile incluse au investigat extracte din plante, uleiuri esențiale, produse apicole, polifenoli, taninuri și peptide antimicrobiene. Rezultate. Revizuirea literaturii evidențiază o gamă variată de compuși naturali cu potențial antimicrobian semnificativ.Allicina din usturoi a demonstrat un efect bactericid asupra Staphylococcus aureus și Escherichia coli. Polifenolii din ceaiul verde au inhibat creșterea E. coli, iar S. aureus și Fusobacterium nucleatum - prin inducerea stresului oxidativ și reducerea formării biofilmului. Uleiurile esențiale (lavandă, rozmarin, cimbru, busuioc) au prezentat activitate antibacteriană și antifungică în studii in vitro, atât pe culturi microbiene, cât și pe bioaerosoli. Spirulina platensis a demonstrat efecte antibacteriene asupra agenților patogeni din acvacultură și activitate antifungică împotriva Candida albicans. Mierea de Manuka a inhibat tulpini multirezistente, iar propolisul și geopropolisul au prezentat activitate antibacteriană și antifungică împotriva Streptococcus mutans și Candida spp. Peptidele din semințele de chimen au inhibat E. coli, C. albicans și S. aureus. Extractele vegetale (rozmarin, oregano, lavandă) au redus formarea biofilmului de S. mutans la concentrații minime inhibitoare ≤0,06 mg/ml. Extractele endofitice din Rosmarinus officinalis au manifestat activitate puternic inhibitoare asupra Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella pneumoniae, S. aureus, Bacillus subtilis și E. coli. Nanoparticulele biosintetizate din plante au evidențiat un efect antibacterian crescut împotriva tulpinilor clinice. De asemenea, uleiul esențial de Artemisia mesatlantica a generat zone de inhibiție cuprinse între 20–38 mm pentru bacterii și 15–62 mm pentru fungi. Concluzii. Sursele naturale reprezintă o alternativă promițătoare contra rezistenței la antimicrobiene, oferind compuși cu activitate largă și eficiență demonstrată asupra tulpinilor patogene multirezistente. Integrarea lor în strategii terapeutice combinate ar putea contribui la reducerea utilizării excesive a antibioticelor de sinteză și la dezvoltarea unor terapii inovatoare cu risc redus de efecte secundare.
metadata.dc.relation.ispartof: "Abordarea O Singură Sănătate pentru Securitatea Sănătăţii Globale". Conferinţa naţională cu participare internaţională. Ediţia a 3-a, 20-21 noiembrie 2025, Chişinău. Culegere de rezumate
URI: https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/32444
ISBN: 978-5-85748-245-2
978-5-85748-246-9 (PDF)
Appears in Collections:"Abordarea O Singură Sănătate pentru Securitatea Sănătăţii Globale". Conferinţa naţională cu participare internaţională. Ediţia a 3-a, 20-21 noiembrie 2025, Chişinău. Culegere de rezumate



Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback