USMF logo

Institutional Repository in Medical Sciences
of Nicolae Testemitanu State University of Medicine and Pharmacy
of the Republic of Moldova
(IRMS – Nicolae Testemitanu SUMPh)

Biblioteca Stiintifica Medicala
DSpace

University homepage  |  Library homepage

 
 
Please use this identifier to cite or link to this item: http://hdl.handle.net/20.500.12710/32889
Title: Evaluarea rezistenței la antimicrobiene a tulpinilor de Klebsiella pneumoniae izolate din sânge
Authors: Rojno, Anna
Bălan, Greta
Keywords: Klebsiella pneumoniae;sensibilitatea la antimicrobiene;tulpini izolate din sânge
Issue Date: 2026
Publisher: Asociaţia chirurgilor “Nicolae Anestiadi” din Republica Moldova
Citation: ROJNO, Anna și Greta BĂLAN. Evaluarea rezistenței la antimicrobiene a tulpinilor de Klebsiella pneumoniae izolate din sânge. Arta Medica. 2026, nr. 1(98). [Conf. naț. „Sănătatea și fenomenul rezistenței la antimicrobiene în țările cu venituri mici și medii din Europa de Est”], p. 129. ISSN 1810-1852.
Abstract: Rezumat. Introducere. Klebsiella pneumoniae este unul dintre cei mai importanți agenți patogeni implicaţi în dezvoltarea infecţiilor asociate asistenţei medicale. Capacitatea acestor bacterii de a achiziţiona plasmide de rezistență a făcut tulpinile multirezistente de K. pneumoniae să devină o problemă la nivel mondial, unele țări raportând peste jumătate din izolatele clinice de K. pneumoniae rezistente la toate antibioticele disponibile. În Uniunea Europeană se estimează că tulpinile de K. pneumoniae rezistente la antimicrobiene au cauzat ~92000 de infecții și 7500 de decese. K. pneumoniae rezistentă la cefalosporine de generația a III-a a fost responsabilă pentru 68588 de infecții și 3687 de decese, în timp ce tulpinile rezistente la carbapeneme și colistină – 15947 și 7450 de infecții și 2118 și 1635 de decese. Scopul studiului a fost de a evalua sensibilitatea la antimicrobiene a tulpinilor de K. pneumoniae izolate din sânge. Material și metode. Lotul de studiu a inclus 76 de tulpini de K. pneumoniae izolate din sânge. Rezistența la antimicrobiene a fost evaluată folosind metoda difuzimetrică și sistemul automatizat VITEK 2 Compact (bioMerieux). Rezultate. Tulpinile de K. pneumoniae izolate din sânge atestă rezistență majorată la peniciline, cu 93,4% tulpini rezistente la piperacilin-tazobactam și 96,1% – rezistente la amoxacilin - acid clavulanic. Rezistență înaltă s-a înregistrat la clasele de cefalosporine de generația a III-a – 97,4% și de generația a IV-a – 94,7%. În 47,4% cazuri K. pneumoniae atestă rezistență la antibioticele de rezervă (imipenem și meropenem), iar la ertapenem (cel mai ușor afectat în cazul producerii de carbapenemaze) – 67,1% tulpini au fost rezistente. Rezistența la fluorchinolone (ciprofloxacin/levofloxacin/ ofloxacin) a fost observată în proporție de 98,7% cazuri, la aminoglicozide (gentamicin/tobramicin) 94,7% tulpini de K. pneumoniae au prezentat rezistență, iar la amikacin – 52,6%. Rezistența combinată la cefalosporine de generația III-a, fluorchinolone și aminoglicozide a tulpinilor de K. pneumoniae este foarte îngrijorătoare (94,7%), menținându-se la nivelul valorilor înregistrate în anii precedenți: 2021 – 95,4% și 2020 – 90,7%. Concluzii. Cunoașterea incidenței microorganismelor rezistente oferă posibilitatea instituirii unei terapii raționale și eficiente, și stă la baza inițierii și desfășurării unor acțiuni de educare a pacienților în această direcție. Rezultatele studiului denotă o rezistență esențială la majoritatea grupelor de preparate antimicrobiene disponibile a tulpinilor de K. pneumoniae izolate din sânge. Nivelul înalt al rezistenței tulpinilor de K. pneumoniae determină provocări majore în terapia maladiilor infecțioase, din cauza transmiterii cu ușurință a genelor de rezistență între tulpini și răspândirii rapide a lor în comunitate, dar mai ales în instituțiile medicale.
metadata.dc.relation.ispartof: Arta Medica: Conferința națională „Sănătatea și fenomenul rezistenței la antimicrobiene în țările cu venituri mici și medii din Europa de Est” (Rezultatele intermediare ale proiectului PhageLand – II ediție) 04 octombrie 2024, Chișinău
URI: https://artamedica.md/index.php/artamedica/issue/view/38/39
https://repository.usmf.md/handle/20.500.12710/32889
ISSN: 1810-1852
Appears in Collections:Arta Medica Nr. 1(98) 2026



Items in DSpace are protected by copyright, with all rights reserved, unless otherwise indicated.

 

Valid XHTML 1.0! DSpace Software Copyright © 2002-2013  Duraspace - Feedback