Hidronefroza la copil: reviul literaturii

Abstract

Rezumat Scopul studiului: Identificarea unor predicții clinico-paraclinici pentru determinarea conduitei medico-chirurgicale a hidronefrozei la copii în reducerea ratei complicațiilor. Obiective: sinteza și analiza datelor privind aspectele clinice, terapeutice, imagistice și managementului chirurgical al copiilor până la 18 ani care au fost diagnosticați cu hidronefroză congenitală. Material și metodă: Studiul se bazează pe analiza arhivei clinicii, selectarea pacienților cu hidronefroză. Au fost analizate în detalii posibilele erori de diagnostic clinic, imagistic, detaliile tehnice ale intervențiilor chirurgicale, atitudinea față de complicațiile asociate, prognosticul bolii. Datele personale au fost concordate cu cele din literatura de specialitate. Urmărirea clinco-paraclinică a 50 de pacienți în vârsta de 0-18 ani a reprezentat un argument de a elabora un chestionar cu un algoritm de diagnostic în aprecierea corectitudinii conduitei terapeutice. Cazuistica noastră se compune din 52 de pacienți cu hidronefroză care au fost internați și rezolvați chirurgical în Clinica de Chirurgie Pediatrică a Centrului Național Științifico-Practic de Chirurgie Pediatrică „Natalia Gheorghiu”, Chișinău. Rezultate: Analizând datele din literatura de specialitate și cele personale, putem afirma că hidronefroză congenitală la copii este în continuare creștere fiind deseori asimptomatice. Cercetările arată că incidență reală a acestor afecțiuni este cu mult mai mare, constituind peste 48% din totalul anomaliilor congenitale ale tractului reno-urinar superior. În prezent cercetările moderne ale hidronefrozei congenitale la copii cu viză-terapeutică se bazează pe etiopatogeneză, diagnostic timpuriu, atât înainte de naștere cât și după, pe complicațiile asociate și pe elaborarea unor metode clinice ,chirurgicale, reconstructiv-plastice, cât clasice atât și laparoscopice și endoscopice, etc. Concluzii: Conform statisticilor, incidența copiilor cu hidronefroză în ultimii ani a crescut. Diagnosticul de certitudine se stabilește numai la etapele clinico-paraclinice avansate, la asocierea complicațiilor ceea ce face prognosticul vital incert. Aceasta poate constitui o problemă delicată mai ales cu ocazia intervențiilor corectoare în stadiile depășite. Pentru a reduce numărul complicațiilor severe și pentru reducerea invalidizării, ca rezultat fiind salvarea vieții copilului, este necesar cât mai precoce de a interveni chirurgical și de a include tratamentul conservator corespunzător. Cuvinte cheie: hidronefroza congenitală, tractul urinar superior, sistemul calice-bazinet, joncţiunea pielo-ureterală, urografia intravenoasă, ultrasonografia, scintigrafia dinamică renală, cistouretrografia micţională, tomografia computerizată.

Abstract Objectives: To analyze and synthesize contemporary data regarding the clinical, imaging, therapeutic aspects and the medical–surgical management of children up to 18 years of age diagnosed with congenital hydronephrosis. Material and Methods: The study is based on the analysis of a group of pediatric patients diagnosed with congenital hydronephrosis and treated medically and surgically in the departments of pediatric urology, neonatal surgery, and surgical intensive care of the Pediatric Surgery Clinic of the National Scientific and Practical Center of Pediatric Surgery “Natalia Gheorghiu”, Chișinău. Results: By analyzing contemporary literature statistics, we can state that a significant number of cases of congenital hydronephrosis in children are asymptomatic or present with minor clinical manifestations; therefore, their actual incidence is much higher, reaching up to 48% of all congenital renal and urinary tract malformations of the upper urinary tract. Research in the field of congenital hydronephrosis in children is focused on the study of etiopathogenesis, early diagnosis both antenatal and postnatal, complications, and the search for new effective reconstructive and plastic surgical techniques (invasive, laparoscopic, and endoscopic) that would improve the quality of life of these patients. Conclusions: The rate of congenital hydronephrosis in children has increased in recent years due to the frequency and severity of complications. In addition to traditional diagnostic techniques, proper clinical examination using paraclinical methods both in the antenatal and postnatal periods allows for an adequate diagnosis of hydronephrosis, especially in asymptomatic forms. Surgical correction performed at the optimal time, along with appropriate conservative treatment, makes it possible to reduce the number of severe complications, decrease disability, and ultimately save the child’s life.