Abordarea multifactorială a stării de bine la pacienții cu dereglări temporomandibulare

Abstract

Introducere. Conceptul de well-being a apărut ca o aprofundare a evaluării calității vieții, depășind simpla apreciere a simptomelor și incluzând dimensiuni psihologice, funcționale și adaptive ale stării pacientului. În patologia temporomandibulară, unde manifestările clinice sunt heterogene, iar relația dintre simptomatologie, stres, adaptare și severitatea bolii este complexă, investigarea stării de bine poate oferi un cadru suplimentar pentru caracterizarea individuală a pacientului. Scopul lucrării. Elaborarea unei abordări multifactoriale de evaluare a stării de bine la pacienții stomatologici cu dereglări temporomandibulare, în baza datelor din literatura de specialitate și a materialelor proprii. Material și metode. A fost realizată o analiză integrativă a literaturii și a observațiilor clinice proprii privind starea de well-being la pacienții cu dereglări temporomandibulare. Pe această bază a fost conturat un model multifactorial de apreciere, structurat pe șase direcții: (1) specificul de manifestare al indicilor psihosomatici; (2) intensitatea factorilor de well-being și abaterea lor de la normă; (3) dinamismul modificărilor în timp, spontan sau sub tratament; (4) severitatea exprimării factorilor identificați; (5) asocierea dintre well-being, manifestările clinice și patologia concomitentă; precum și (6) potențialul de adaptare și stresorezistența. Rezultate. Abordarea propusă a evidențiat caracterul multidimensional al stării de bine la pacienții cu dereglări temporomandibulare și utilitatea delimitării a șase factori majori de analiză. Acești factori permit aprecierea spectrului manifestărilor, a gradului de deviere față de normă, a dinamicii evolutive, a nivelului de severitate și a variabilității asocierilor dintre well-being și expresia clinică a bolii. De asemenea, modelul subliniază importanța potențialului de adaptare și a stresorezistenței în interpretarea particularităților individuale ale pacientului. Concluzii. Evaluarea stării de bine reprezintă un indicator important în caracterizarea complexă a pacientului cu dereglări temporomandibulare. Abordarea multifactorială propusă poate contribui la personalizarea diagnosticului și la individualizarea strategiilor de tratament.

Background. The concept of well-being emerged as a further development of quality-of-life assessment, going beyond the mere evaluation of symptoms and encompassing the psychological, functional, and adaptive dimensions of the patient’s condition. In temporomandibular pathology, where clinical manifestations are heterogeneous and the relationship among symptomatology, stress, adaptation, and disease severity is complex, the assessment of well-being may provide an additional framework for individualized patient characterization. Objective of the study: To develop a multifactorial approach to the assessment of well-being in dental patients with temporomandibular disorders, based on evidence from the specialized literature and the authors’ own materials. Material and methods. An integrative analysis of the literature and the authors’ own clinical observations regarding the state of well-being in patients with temporomandibular disorders was performed. On this basis, a multifactorial assessment model was outlined, structured around six directions: (1) the pattern of manifestation of psychosomatic indicators; (2) the intensity of well-being factors and their deviation from normality; (3) the dynamics of changes over time, either spontaneous or treatment-related; (4) the severity of expression of the identified factors; (5) the association between well-being, clinical manifestations, and concomitant pathology; and (6) adaptive potential and stress resistance. Results. The proposed approach highlighted the multidimensional nature of well-being in patients with temporomandibular disorders and the usefulness of distinguishing six major factors of analysis. These factors allow the assessment of the spectrum of manifestations, the degree of deviation from normality, the dynamics of evolution, the level of severity, and the variability of associations between well-being and the clinical expression of the disease. The model also emphasizes the importance of adaptive potential and stress resistance in interpreting the individual characteristics of the patient. Conclusions: The assessment of well-being represents an important indicator in the complex characterization of patients with temporomandibular disorders. The proposed multifactorial approach may contribute to personalized diagnosis and the individualization of treatment strategies.