Considerații specifice privind elevarea membranei sinusului maxilar prin abord lateral

Abstract

Introducere. Implanturile dentare endoosoase reprezintă o metodă predictibilă pentru reabilitarea edentațiilor; totuși, atrofia maxilarului posterior și pneumatizarea sinusului maxilar limitează volumul osos disponibil. Implantologia contemporană investighează tot mai frecvent tehnicile de elevare a planșeului sinusului maxilar ca alternativă pentru obținerea unei stabilități implantare adecvate în condiții de înălțime osoasă reziduală redusă. Scopul lucrării. Evaluarea rezultatelor integrării implanturilor dentare inserate în segmentele posterioare ale maxilarului în asociere cu elevarea planșeului sinusului maxilar prin abord lateral și augmentare cu materiale de grefare pe bază de colagen. Material și metode. Studiul clinic prospectiv (2024–2025) a inclus 30 de pacienți cu atrofie maxilară posterioară tratați în cadrul Catedrei de Chirurgie oro-maxilo-facială „Arsenie Guțan”. Diagnosticul a fost stabilit prin evaluare clinică, investigații de laborator și examinare CBCT. Procedura chirurgicală a constat în augmentarea sinusului maxilar cu materiale de grefare colagen–hidroxiapatită și inserarea simultană a implanturilor dentare, urmată de evaluarea procesului de vindecare, a regenerării osoase și a stabilității implantare. Rezultate. Studiul a analizat 30 de pacienți (14 femei și 16 bărbați) supuși procedurilor de sinus lift cu inserare simultană de implanturi dentare. Planificarea chirurgicală a luat în considerare înălțimea osului subantral rezidual și densitatea osoasă conform clasificării Misch, majoritatea cazurilor prezentând densitate D3–D4. Au fost inserate 48 de implanturi, predominant în situri cu înălțime osoasă reziduală între 3–5 mm. Pentru augmentare au fost utilizați bureți de colagen impregnați cu soluție antibiotică. Stabilitatea primară a implanturilor a variat între −4 și +1, iar stabilitatea secundară, evaluată la 6 luni postoperator, între −8 și −1. Evaluările clinice și CBCT postoperatorii au confirmat formarea constantă de os nou și o osteointegrare reușită, valorile Periotest situându-se între −3 și −8, indicând o integrare implantară favorabilă și rezultate terapeutice predictibile. Concluzii. Tehnica grind-out de sinus lift asigură o expunere controlată a membranei Schneideriene, reducând riscul de perforație și facilitând inserarea implanturilor dentare. Asocierea acestei metode cu materiale de augmentare pe bază de colagen favorizează formarea unui volum osos adecvat, reduce complicațiile postoperatorii și costurile tratamentului și oferă rezultate clinice predictibile în reabilitarea implanto-protetică.

Background. Endosseous dental implants represent a predictable solution for edentulous rehabilitation; however, posterior maxillary atrophy and sinus pneumatization limit available bone. Contemporary implantology increasingly investigates sinus floor elevation as a alternative for achieving stable implant placement in reduced residual bone height. Objective of the study: To evaluate the integration outcomes of dental implants placed in the posterior maxillary segments in conjunction with lateral sinus floor elevation and augmentation using collagen-based grafting materials. Material and methods. This prospective clinical study (2024–2025) included 30 patients with posterior maxillary atrophy treated at the Arsenie Guțan Department of oral and maxillofacial surgery. Diagnosis involved clinical, laboratory, and CBCT evaluation. Sinus augmentation with collagen–hydroxyapatite grafts and simultaneous implant placement was performed, followed by structured postoperative monitoring of healing, bone regeneration, and implant stability. Results. This study analyzed 30 patients (14 women, 16 men) undergoing sinus lift procedures with simultaneous implant placement. Surgical planning considered residual subantral bone height and bone density according to the Misch bone density classification, most cases presenting D3–D4 density. A total of 48 implants were placed, mainly in sites with residual bone height between 3–5 mm. Collagen sponges with antibiotic solution were used for augmentation. Primary implant stability ranged from −4 to +1, while secondary stability after six months improved to −8 to −1. Postoperative CBCT and clinical evaluations confirmed consistent bone regeneration and successful osseointegration, with Periotest values between −3 and −8, indicating favorable implant integration and predictable treatment outcomes. Conclusions. The grind-out sinus lift technique provides controlled exposure of the Schneiderian membrane, reducing perforation risk and facilitating implant placement. Combined with collagen-based grafts, it ensures adequate bone formation, fewer complications, reduced costs, and predictable rehabilitation.