Criteriile farmacorezistenței în sindromul de gură arzândă

Abstract

Introducere. Sindromul de gură arzândă (SGA) reprezintă o afecțiune cronică caracterizată prin senzație persistentă de arsură orală în absența modificărilor clinice obiective. Evoluția îndelungată a simptomatologiei, asocierea frecventă cu tulburări anxio-depresive și răspunsul terapeutic variabil conduc la apariția unui subgrup de pacienți cu profil farmacorezistent. În practica clinică, farmacorezistența este sugerată de lipsa reducerii semnificative a intensității durerii în urma utilizării succesive sau concomitente a mai multor clase medicamentoase. Scopul lucrării. Evaluarea criteriilor clinico-statistice ale farmacorezistenței în SGA prin analiza duratei tratamentului, tipului de medicație utilizată, reducerii durerii sub farmacoterapie și impactului asupra calității vieții. Materiale și metode. Lotul a inclus 20 pacienți cu SGA (farmacorezistenți conform istoricului terapeutic documentat). Parametrii analizați: durata tratamentului (luni), clasele medicamentoase utilizate, procentul de reducere a durerii sub tratament, scorurile pe scala analog-vizuală a durerii (VAS) și indicele OHIP-14. Analiza statistică a utilizat abordarea descriptivă. Rezultate. Durata medie a tratamentului a fost 56,4 ± 13,8 luni (interval 33–74 luni), evidențiind caracterul cronic și refractar al afecțiunii. Reducerea medie a durerii sub farmacoterapie a fost 25,8 ± 4,4%, majoritatea pacienților raportând ameliorări sub 30%, ceea ce indică eficiență terapeutică limitată. Intensitatea durerii reziduale a rămas la nivel moderat (VAS 5,92 ± 0,37). Impactul asupra calității vieții a fost semnificativ, valoarea medie OHIP-14 fiind 28,8 ± 5,2, sugerând afectare funcțională moderat-severă. Utilizarea medicației (benzodiazepine - 95% cazuri; antidepresante - 85%; lidocaine - 70%; tratament topic cu clorhexidina - 70%) confirmă caracterul de polifarmacoterapie al lotului analizat. Concluzii. Farmacorezistența în SGA se caracterizează prin tratament de lungă durată, utilizarea multiplă de clase medicamentoase, reducere analgezică insuficientă și persistența durerii la niveluri moderate, asociate cu deteriorarea semnificativă a calității vieții. Datele obținute susțin necesitatea dezvoltării unor strategii terapeutice alternative și a unei abordări interdisciplinare personalizate.

Background. Burning mouth syndrome (BMS) is a chronic condition characterized by a persistent oral burning sensation in the absence of objective clinical changes. The prolonged course of symptoms, the frequent association with anxiety-depressive disorders, and the variable therapeutic response contribute to the emergence of a subgroup of patients with a pharmacoresistant profile. In clinical practice, pharmacoresistance is suggested by the absence of a significant reduction in pain intensity following the sequential or concomitant use of multiple medication classes. Objective of the study: To evaluate the clinical and statistical criteria of pharmacoresistance in burning mouth syndrome through the analysis of treatment duration, type of medication used, pain reduction under pharmacotherapy, and impact on quality of life. Material and methods. The study group included 20 patients with burning mouth syndrome who were considered pharmacoresistant based on documented therapeutic history. The analyzed parameters included treatment duration (months), medication classes used, percentage of pain reduction under treatment, pain intensity scores on the Visual Analogue Scale (VAS), and the OHIP-14 index. Statistical analysis was performed using descriptive approach. Results. The mean treatment duration was 56.4 ± 13.8 months (range: 33–74 months), highlighting the chronic and refractory nature of the condition. The mean reduction in pain under pharmacotherapy was 25.8 ± 4.4%, with most patients reporting improvement below 30%, indicating limited therapeutic effectiveness. Residual pain intensity remained at a moderate level (VAS 5.92 ± 0.37). The impact on quality of life was significant, with a mean OHIP-14 score of 28.8 ± 5.2, suggesting moderate-to-severe functional impairment. The use of medication (benzodiazepines - 95% cases; antidepressants - 85%; lidocaine - 70%; topical treatment with chlorhexidine - 70%) confirms the polypharmacy profile in the analyzed group. Conclusions. Pharmacoresistance in burning mouth syndrome is characterized by long-term treatment, the use of multiple medication classes, insufficient analgesic reduction, and persistence of pain at moderate levels, all associated with a significant deterioration in quality of life. The obtained data support the need to develop alternative therapeutic strategies and a personalized interdisciplinary approach.