Criterii clinice, funcționale și radiologice în diagnosticul cariei dentare profunde la dinții permanenți vitali

Abstract

Introducere. Diagnosticul corect al cariei dentare profunde este esențial pentru stabilirea unei conduite terapeutice conservatoare și pentru menținerea vitalității pulpare. În practica clinică, diferențierea între inflamația pulpară reversibilă și cea ireversibilă reprezintă o etapă importantă, deoarece aceasta influențează alegerea metodei de tratament și prevenirea tratamentelor endodontice inutile. Scopul lucrării. Evaluarea criteriilor clinice, funcționale și radiologice utilizate în diagnosticul cariei dentare profunde și în aprecierea stării pulpare la dinții permanenți vitali. Material și metode. Studiul a inclus 30 de pacienți cu vârste între 20-35 de ani diagnosticați cu carie dentară profundă la dinți permanenți vitali. Criteriile de includere au fost leziuni carioase profunde cu apropierea de camera pulpară și absența semnelor radiologice periapicale. Diagnosticul s-a bazat pe examinare clinică, teste de vitalitate pulpară și examen radiologic. Testele de vitalitate au inclus stimularea termică la rece și electroodontometria pentru evaluarea răspunsului pulpar. Examinarea radiologică s-a realizat prin radiografii periapicale pentru evaluarea extinderii leziunii și a relației acesteia cu camera pulpară. Rezultate. Majoritatea pacienților au prezentat sensibilitate tranzitorie la stimuli reci, fără durere spontană. Răspunsul pulpar a fost rapid și de scurtă durată după îndepărtarea stimulului, sugerând inflamație pulpară reversibilă. Valorile electroodontometriei au variat între 10 și 15–18 µA, confirmând menținerea vitalității pulpare. Radiografiile periapicale au evidențiat o zonă extinsă de radiotransparență, situată în proximitatea camerei pulpare, fără modificări periapicale. Concluzii. Corelarea simptomelor clinice, a testelor de vitalitate pulpară și a examenului radiologic permite evaluarea stării pulpare și diferențierea între inflamația pulpară reversibilă și cea ireversibilă, facilitând alegerea tratamentului conservator adecvat.

Background. Accurate diagnosis of deep dental caries is essential for establishing an appropriate conservative therapeutic approach and preserving pulp vitality. In clinical practice, differentiation between reversible and irreversible pulpal inflammation represents an important step, as it influences treatment decisions and helps prevent unnecessary endodontic procedures. Objective of the study: to evaluate the clinical, functional and radiographic criteria used in the diagnosis of deep dental caries and in assessing pulp status in vital permanent teeth. Material and methods. The study included 30 patients aged 20–35 years diagnosed with deep dental caries in vital permanent teeth. Inclusion criteria were deep carious lesions approaching the pulp chamber and the absence of radiographic signs of periapical pathology. Diagnosis was based on clinical examination, pulp vitality testing and radiographic evaluation. Vitality tests included cold thermal stimulation and electroodontometry to assess pulpal response. Radiographic examination was performed using periapical radiographs to evaluate the extension of the lesion and its relationship to the pulp chamber. Results. Most patients presented transient sensitivity to cold stimuli without spontaneous pain. The pulpal response was rapid and short-lasting after removal of the stimulus, suggesting reversible pulpal inflammation. Electroodontometric values ranged between 10 and 15–18 µA, confirming preserved pulp vitality. Periapical radiographs revealed an extensive radiolucent area located in close proximity to the pulp chamber, without periapical changes. Conclusions. Correlation of clinical symptoms, pulp vitality tests and radiographic findings allows accurate assessment of pulp status and differentiation between reversible and irreversible pulpal inflammation, facilitating the selection of appropriate conservative treatment.