Criterii de diagnostic în planificarea tratamentului ortodonticochirurgical al malocluziilor scheletice

Abstract

Introducere: Planificarea ortodontico-chirurgicală se bazează pe investigații cefalometrice precise, care evidențiază compensațiile dento-alveolare, ce necesită decompensare preoperatorie. Analiza profilului țesutului moale (după Arnett) completează evaluarea estetică, în timp ce CBCT oferă informații privind suficiența osoasă alveolară necesară planificării mișcărilor dentare. Scopul lucrării este descrierea criteriilor de diagnostic și a raționamentului clinic care au condus la alegerea unei strategii ortodontico-chirurgicale integrate într-un caz de malocluzie scheletică de Clasa a III-a Angle, asociată cu constricție maxilară și deficit transversal. Material și metode: O pacientă în vârsta de 27 de ani s-a prezentat cu malocluzie scheletică de Clasa III după Angle, asociată cu compresiune maxilară severă. A fost inițiat un tratament ortodontic preoperator cu aparat fix, care a inclus alinierea și decompensarea dentară, obținându-se relații sagitale adecvate și un contact anterior funcțional. Analiza CBCT a evidențiat însă un deficit osos în plan transversal, care a contraindicat expansiunea pur ortodontică. Astfel, s-a planificat un tratament complex ortodontico-chirurgical, osteotomie bimaxilară cu segmentare maxilară pentru corecția discrepanței transversale. Rezultate: Cazul prezentat evidențiază importanța planificării ortodontico-chirurgicale integrate, bazate pe analiza cefalometrică și evaluare tridimensională CBCT. Stabilirea limitelor biologice ale mișcărilor dentare este esențială pentru evitarea compensațiilor instabile. Deși decompensarea a permis corecția sagitală; analiza transversală a demonstrat necesitatea unei abordări complexe. O planificare riguroasă a facilitat alegerea osteotomiei multisegmentare, cu obținerea unei ocluzii funcționale și stabile. Concluzii: Tratamentul ortognatic al discrepanțelor scheletice necesită integrarea diagnosticului tridimensional și a unei biomecanici ortodontice corecte. Decompensarea dentară asigură relații sagitale corecte, dar nu poate substitui corecția chirurgicală în cazurile cu deficit transversal sever. Osteotomia maxilară segmentară permite corectarea defectelor osoase, restabilirea perimetrului transversal și obținerea unei ocluzii funcționale stabile pe termen lung.