Sindromul de gură arzândă farmacorezistent: tiparele clinice și eficiența tratamentului

Abstract

Introducere. Sindromul de gură arzândă reprezintă o formă de durere orofacială idiopatică, caracterizată prin senzație intraorală persistentă de arsură sau disestezie, în absența unor leziuni cauzale evidente. Managementul acestei afecțiuni rămâne dificil, din cauza heterogenității mecanismelor implicate, a răspunsului terapeutic variabil și a impactului important asupra calității vieții. Scop: Descrierea profilului clinic și terapeutic al pacienților cu sindrom de gură arzândă cu răspuns farmacologic deficitar (farmacorezistență). Materiale și metode: Studiul a avut un design observațional, descriptiv, de tip serie de cazuri, și a inclus 20 de pacienți cu sindrom de gură arzândă. Au fost analizate durata tratamentului, clasele medicamentoase utilizate, reacțiile adverse raportate, procentul reducerii durerii sub farmacoterapie, scorurile VAS și scorul OHIP-14. Pentru variabilele categoriale au fost calculate frecvențele absolute și relative, iar pentru variabilele numerice au fost raportate media și deviația standard, mediana, intervalul intercuartilic și valorile minime și maxime. Rezultate. Lotul a prezentat utilizarea multiplă a claselor medicamentoase, benzodiazepinele fiind administrate la 95% dintre pacienți, antidepresantele la 85%, iar tratamentele topice la 70%. Durata tratamentului a fost de 56,4 ± 13,8 luni, cu mediană 59 luni. Reducerea durerii sub farmacoterapie a fost modestă, media fiind de 25,8 ± 4,4%, iar intensitatea durerii reziduale s-a menținut ridicată, cu un scor VAS mediu de 5,92 ± 0,37. Pentru OHIP14, disponibil la 19 pacienți, scorul mediu a fost de 28,8 ± 5,2. Tinitusul și vertijul s-au numărat printre cele mai frecvent raportate reacții adverse. Concluzii. Pacienții incluși în studiu au prezentat un profil caracterizat prin tratament de lungă durată, polifarmacoterapie, reducere modestă a durerii, persistența simptomatologiei algice și afectarea semnificativă a calității vieții orale. Acest tablou reflectă un răspuns terapeutic limitat și susține necesitatea unei abordări multimodale, individualizate, cu integrarea evaluării funcționale și a tolerabilității terapeutice.